Gandul.info
Oana Despa
Mediafax
483 vizualizări 25 feb 2018

"Temperaturi vor fi coborâte, apropiate de extremele specifice acestei perioade până în dimineaţa zilei de joi, 1 martie. Rămâne în vigoare, după expirarea avertizării cod galben şi cod portocaliu de vânt şi ninsoare, avertizarea cod portocaliu de ger cel puţin până joi, 1 martie, pentru că acest val de frig va persista la cote de -15, -16, posibil, în cursul nopţilor, la -18,-20 de grade în Bucureşti, cu valori termice în cursul zilei cu valori la -8,-10 grade, temperaturi asociate cu intensificările puternice de vânt", a explicat meteorologul Gabriela Băncilă.

De asemenea, în timpul nopţii de duminică spre luni, va începe să ningă şi se va depune un strat de până la 30 de cm de zăpadă.

"Astăzi (duminică - n.r.), ANM a emis un al doilea mesaj care vizează ninsorile asociate cu intensificări susţinute ale vântului, temporar, intervale cu viscol puternic ce va intra în vigoare începând cu mâine dimineaţa şi pentru zona Bucureşti, de la ora 10.00 până marţi după-amiază, la ora 14.00. În mod concret, în cursul nopţii ce urmează, va începe să ningă în Capitală, mâine, ninsoarea va deveni abundentă şi vântul se va intensifica până la viteze de 60-65 de km pe oră. Astfel, grosimea stratului de zăpadă pe parcursul zilei de marţi se va încadra, în general, între 15 şi 30 de centimetri", a adăugat meteorologul.

Reprezentantul ANM a precizat că, în Capitală, intensitatea maximă a acestor fenomene va fi luni seara şi în prima parte a nopţii de luni către marţi, urmând ca treptat, marţi dimineaţă, în prima parte a zilei, aceste fenomene să fie în diminuare.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de luni, de la ora 04.00 până marţi la ora 20.00, în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei este cod galben de ninsori însemnate cantitativ, intensificările ale vântului şi viscol.

În aceste zone, ninsorile vor fi moderate şi local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent; vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 km/h, iar în partea de sud-est a teritoriului peste 60-65 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. De asemenea, vizibilitatea va fi diminuată.

Luni, între orele 07.00 şi 23.00 va fi fi cod portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, unde se va depune şi un strat consistent de zăpadă, local de peste 30-40 cm, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45-55 km/h, temporar viscolind ninsoarea.

De asemenea, în Municipiul Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, luni, de la ora 10 până marţi, la ora 14 va fi cod portocaliu de vreme rea.

În aceste zone, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 55-65 km/h, local peste 70 km/h şi vor fi perioade de timp cu ninsoare puternic viscolită, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.

Citește și: