Daniela Timofti
67 vizualizări 25 aug 2018

“Atât sâmbătă, cât şi duminică vom avea o vreme călduroasă în majoritatea regiunilor, mai ales în cele din Sud şi Est unde vom avea cele mai mari temperaturi maxime, 34-35 de grade. (...) În acelaşi timp, se va extinde aria instabilităţii atmosferice. Vorbim de averse care au şi caracter torenţial, vijelii, descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. De asemenea, cantităţile de apă vor depăşi 35...40 l/mp. Sâmbătă, aceste fenomene vor fi în Nord-Vestul ţării, iar duminică se extind doar în partea de Vest a teritoriului”, a declarat, pentru Mediafax, Dinu Mărăşoiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Pe litoral va fi o vreme frumoasă, iar temperatura maximă va ajunge la 29 de grade Celsius.

“Cei care merg pe litoral vor avea o vreme foarte favorabilă, chiar dacă vântul va mai sufla moderat. Apa mării va avea în jur de 26 de grade, iar în aer se vor atinge temperaturi de 28-29 de grade. La munte, sâmbătă, nu vor fi condiţii rele, cel puţin până la sfârşitul zilei când vor apărea dezvoltări noroase, dar duminica ele pot apărea şi mai spre dimineaţă”, informează reprezentantul ANM.

De asemenea, o vreme frumoasă va fi şi în Capitală, unde se vor înregistra în jur de 34-35 de grade Celsius.

“Bucureştenii vor avea o vreme călduroasă. Nu vor apărea aversele. Sâmbătă, temperatura maxima va fi de 33-34 de grade, iar duminică va fi 34, poate chiar şi 35 de grade”, a mai subliniat meteorologul.

Foto: Hepta

Citește și: