Carmen Dumitrescu
331 vizualizări 5 oct 2019

Omul de afaceri Gabriel Florea a înţeles că nu poate să lase să treacă Centenarul fără să facă un gest măreţ pentru locul lui natal, iar prima idee care i-a încolţit atunci în minte a fost de a oferi Alexandriei o statuie.

Acum, acelaşi om de afaceri a comandat trei busturi ale celor mai importante personalităţi teleormănene – Constantin Noica, Zaharia Stancu şi Marin Preda – cu gândul de a le amplasa în acelaşi parc de peste drum de Primărie şi de a denumi locul respectiv Parcul Personalităţilor Teleormănene. Totul pentru a mai înlătura din imaginea negativă pe care judeţul său natal o are în ţară.

Aşezat lângă statuia pe care a oferit-o oraşului de Ziua Unirii, omul de afaceri Gabriel Florea încearcă să explice această dorinţă recurentă pe care o are de a face cadouri costisitoare comunităţii sale, într-un oraş aproape amorţit, în care oamenii abia mai au imboldul de a ieşi pe o bancă în parc.

Îl întrebăm, aşadar, despre cum s-a înfiripat gândul de a dărui statui unui oraş, iar omul de afaceri începe să vorbească cu mult aplomb: „Având şansa să trăiesc la 100 de ani de la Marea Unire, şansă atât de mare pentru mine, încât nu am vrut să las să treacă pe lângă mine acest moment şi mi-am dorit tot timpul, tot timpul mi-a plăcut istoria, mi-au plăcut marile personaje ale istoriei româneşti, în memoria în primul rând a soldaţilor, pentru că ei au dus greul acelor vremuri, ei s-au jertfit cu adevărat, pentru ei am vrut să marchez acest eveniment unic în viaţa noastră, a contemporanilor. De asemenea, vreau să amintesc şi marii patrioţi din fruntea ţării din vremurile acelea, începând cu Marghiloman şi terminând cu I.C. Brătianu, somităţi pentru istoria românilor. Toţi: soldaţi, armată, popor, politicieni şi-au dat mâna, cum ar trebui să fie tot timpul, şi-au înfăptuit marea unire. Iar eu, personal, nu pot decât să fiu fericit că sunt aici, că am putut să fac acest lucru, că mi s-a dat voie să fac acest lucru, că mi s-a dat chiar acordul să fac acest lucru şi pentru asta din nou vreau să mulţumesc din nou oficialităţilor locale. Sunt convins că şi acum lucrurile vor fi la fel şi voi primi cele trei locuri pentru a încerca din nou să le arăt sau să dau un exemplu oamenilor în general şi să montăm cele trei statui despre care v-am spus. Mie personal mi-ar plăcea tot aici, în proximitate, pentru că sunt deja câteva statui puse, este Statuia Soldatului Necunoscut, a lui Liviu Vasilică, pe care toată ţara îl ştie, un mare artist al folclorului românesc, este statuia aceasta (n.r.- cea donată de el) şi de ce nu, ca acest parc să se numească Parcul Personalităţilor Teleormănene”.

În viitorul parc al personalităţilor teleormănene e cam pustiu. Două cupluri, unul de vârstnici şi altul de adulţi trecuţi de prima tinereţe, stau pe două bănci şi vorbesc. Îi întrerupem întâi pe cei mai tineri, curioşi dacă ştiu despre donaţiile acestea ieşite din comun şi dacă au o părere despre asta. Se leagă astfel o întreagă dezbatere despre starea de amorţire a unui oraş care nu mai oferă tinerilor nicio perspectivă.

Ştiaţi despre Constantin Noica că e teleormănean?

Răspunsul afirmativ vine repede şi hotărât din partea bărbatului: „Puteaţi să mă întrebaţi, că vă spuneam dinainte. E născut aici în judeţ, una dintre personalităţile mari, alături de Marin Preda...”

Şi astfel discuţia a deviat către meritul Teleormanului de a avea imaginea pe care o are acum: „Teleormanul a rămas un judeţ la coada clasamentului din toate punctele de vedere. În primul rând, a rămas subdezvoltat şi faţă de restul judeţelor. În Transilvania parcă eşti în altă ţară. Deci un teleormănean când pleacă în Ardeal şi merge şi vizitează pe acolo sau merge în alte oraşe cum sunt Clujul, Sibiul, Timişoara, Arad, Braşovul, Oradea. Noi aici… ne-au lăsat ăştia, suntem cam uitaţi de timp aşa”.

Întrebăm, de aceea, dacă noi nu putem face lucruri pentru schimbarea situaţiei, femeia răspunde privindu-l pe Gabriel Florea: „Tineretul, oameni ca dumneavoastră, care vor să doneze sau să facă ceva. E un lucru frumos. N-am mai auzit de aşa ceva pe aici, poate prin alte părţi, dar aici nu… ”

Apoi bărbatul revine: „Sunt alexăndrean, dar n-am mai văzut aşa reşedinţă de judeţ. S-a mai mişcat câte ceva, dar foarte puţin. E un orăşel mic de provincie, parcă zici că e uitat aşa de timp. Te uiţi la centrul ăla, că-ţi rupi picioarele pe acolo când mergi, numai gropi, ce să mai vorbim? În afară de parcul ăsta de la Vedea care de 30 de ani era promis. De bine, de rău, e o mică oază, care arată cât de cât. Dar oraşul ăsta... Mă uit la tineretul ăsta, n-au unde să se ducă, n-au unde să se relaxeze, stau aicea pe scările Casei de Culltură, se mai duc pe la pădure cu maşinile, cu astea, dar nu au... Se întreabă lumea că de ce pleacă tineretul. Păi aici e un oraş de pensionari, n-ai industrie, n-ai nimic. Parcă îmi pare rău, aşa... ”

Banca cealaltă, ocupată de un cuplu de pensionari, aminteşte de alte timpuri. Aflăm că bătrânul este chiar din localitatea natală a lui Marin Preda şi că amintirea marelui scriitor român încă se păstrează acolo.

„Memoria lui Marin Preda în Siliştea Gumeşti se păstrează. Are muzeu. Casa memoria, cea veche, nu e într-o stare bună, dar s-a făcut centru memorial la fosta şcoală veche în care am învăţat eu în ea. Se mai vorbeşte de Marin Preda”, spune vârstnicul.

Despre statuia donate oraşului de către omul de afaceri Gabriel Florea cei doi nu ştiau nimic, dar au mărturisit că se întrebau ce e cu statuia aceea nouă: „Chiar îi spuneam că nu-mi aduc aminte să fi fost aici”.

Omul de afaceri le poveşte despre cererea sa de a primi trei locuri în parc pentru amplasarea busturilor celor trei mari personalităţi teleormănene, iar cei doi îl privesc cumva suprinşi. Apoi, discuţia deviază din nou către adevăratele probleme ale oamenilor acestor locuri: „Ăştia care ne conduc pe noi au vândut pământul şi taie pădurile şi asta mă deranjează. Domnitorii şi-au dat viaţa să apere ţara noastră şi ei au vândut pământul şi taie păduri şi asta mă deranjează rău de tot. Nu ştiu, când aud cântecele alea patriotice, dacă vă spun că îmi dă lacrimile şi aşa simt... aşa... Mă deranjează că sunt străzi care sunt şi acuma te dor picioarele când mergi pe ele, cu piatra care a rămas de pe timpul lui Ceauşescu. Ar trebui, mă rog, mai îngrijite. Să mai facă o fabrică să mai aibă tinerii unde să muncească, eu cred că aşa ar fi frumos şi bine”.

În parc mai este o singură persoană: o tânără liceană, care aşteaptă pe cineva. Din curiozitate, vrem să aflăm de la ea, ca şi exponent al generaţiei viitoare, ce ştie despre personalităţile teleormănene, care ar trebui să fie adăpostite în parcul de peste drum de primărie.

Cum ţi se pare ideea de a apărea aici nişte statui ale unor mari personalităţi teleormănene?

Mi se pare o idee foarte bună, o idee ingenioasă, ceva nou.

Ai mai auzit ca cineva să doneze statui unui oraş?

Nu

Ştiai că Marin Preda e teleormănean?

Nu

Constantin Noica? Ştiai că e teleormănean?

(se gândeşte puţin şi răspunde neconvingător) Ba da. Da...

Şi Zaharia Stancu?

Nu

Şi dacă aceste statui vor apărea aici, crezi că mai mulţi tineri de vârsta ta ar fi conştienţi că aceşti oameni sunt ai acestor locuri?

Cred că da. Da...

Tu ce părere ai despre felul în care sunt văzuţi teleormănenii în ţară?

Nu prea au o părere bună. Adică nu prea sunt văzuţi bine.

Ştiu. Dar crezi că e pe merit... Sau?

Nu prea

De ce?

Sunt mai multe chestii. Adică... nu ştiu să vă zic aşa...

Citește și: