88 vizualizări 5 oct 2019

Printre cei şase reţinuţi, se află şi un antrenor de box din Bucureşti, Romeo Păun, fost boxer. Întrebat de jurnalişti dacă este vinovat de crima care a avut loc în Piaţa Constituţiei, Păun a negat.

Anchetatorii au anunţat că au audiat un număr de aproximativ 60 de persoane în acest dosar, urmând ca audierile să continue şi zilele următoare.

Poliţiştii au efectuat vineri, 21 de percheziţii domiciliare în Bucureşti în dosarul crimei din Piaţa Constituţiei, potrivit unui anunţ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, verificările venind la aproape o săptămână de la bătaia din centrul Capitalei.

Surse din Poliţie au declarat pentru MEDIAFAX că percheziţiile au avut loc în zona Petricani - Lacul Tei şi au vizat capturarea bărbatului suspectat pentru uciderea unei persoane în bătaia care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.

Piaţa Constituţiei este supravegheată de echipe mixte formate din poliţişti de siguranţă publică, jandarmi, poliţişti rutieri şi agenţi de la Serviciul Operaţiuni Speciale, în anumite intervale orare. Măsurile vin în urma unei încăierari de duminica trecută, din Piaţa Constituţiei, când mai multe persoane s-au bătut cu bâte şi săbii.

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri.

 

Citește și: