302 vizualizări luni, 19:19

Traficul pe Drumul european 70 este îngreunat, luni, în dreptul localităţii Drăgăneşti Vlaşca, din cauza apei care s-a scurs pe carosabil. Stratul de apă măsoară 10 centimetri şi se întinde pe aproximativ 50 de metri. Apa a ajuns pe drumul european în urma inundaţiilor produse în noaptea de duminică spre luni. Şi Drumul judeţean 503, care trece prin localitatea Drăgăneşti Vlaşca, a fost acoperit de apă.

„În localitatea Drăgăneşti Vlaşca, circulaţia a fost îngreunată de apa trecută peste carosabil, pe DJ 503 şi pe DE 70, traficul în zonă fiind fluidizat cu ajutorul echipajelor de poliţie. Pentru restabilirea stării de normalitate şi diminuarea efectelor inundaţiilor, în zonele afectate acţionează în continuare importante forţe şi mijloace de intervenţie, situaţia fiind permanent monitorizată de către conducerea CJSU Teleorman", a precizat Gelu Dragomir, purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman.

Mai multe gospodării din judeţul Teleorman au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente înregistrate în cursul nopţii de duminică spre luni.

Potrivit autorităţilor, aproximativ 60 de gospodării au fost afectate. În cursul zilei de luni, peste 150 de pompieri au acţionat în judeţ pentru evacuarea apei cu ajutorul motopompelor.

Cele mai afectate localităţi din Teleorman sunt: Drăgăneşti Vlaşca, Orbeasca de Sus, Videle, Botoroaga, Gratia, Perii Broşteni şi Frăsinet, unde apa a pătruns atât în gospodăriile cetăţeneşti, cât şi în mai multe locuinţe.

 

Citește și: