407 vizualizări 4 iun 2019

ÎN ŢARĂ

Judeţele din Moldova, Oltenia, Muntenia, Transilvania şi Maramureş şi Capitala sunt sub avertizare cod galben de ploi în această dimineaţă. De asemenea, hidrologii au emis un cod portocaliu de inundaţii pentru 29 de judeţe valabil până la miezul nopţii, iar pentru râurile din 38 de judeţe este cod galben de inundaţii până mâine la ora 16.

La noapte va mai ploua în centrul, sudul şi estul ţării, iar local vor fi şi averse cu tunete şi fulgere. Vântul va sufla tare iar minimele nocturne se vor încadra între 9 şi 19 grade Celsius.

BUCUREŞTI

În Capitală vor fi şi azi perioade cu averse şi descărcări electrice iar vântul va sufla cu intensificări.Temperatura maximă va fi de 23 de grade Celsius, iar minima de 14. Mâine şi miercuri cerul devine variabil şi sunt anunţate ploi în averse după-amiaza şi spre seară. Vântul va sufla moderat iar temperatura va creşte până la 28 de grade Celsius.

LITORAL

Şi pe litoral sunt prognozate ploi în averse cu tunete şi fulgere astăzi. Vântul va sufla cu intensificări iar maximele se vpr încadra între 22 şi 24 de grade Celsius. La noapte cerul devine mai mult noros, şansele de precipitaţii sunt reduse iar temperatura va fi de 16 – 17 grade.

VREMEA ÎN ROMÂNIA, ÎN URMĂTOARELE 3 ZILE

Şi în următoarele zile vremea rămâne instabilă. Mâine cerul va fi variabil iar în vest, sud-vest, nord, în zonele de deal şi de munte sunt aşteptate noi furtuni şi căderi de grindină. Maxima zilei va fi de 28 de grade Celsius. Joi, aversele, descărcările electrice şi vijeliile se vor manifesta mai ales după-amiaza şi seara la nivelul întregii ţări. Temperaturile maxime vor urca până la 30 de grade.

 

 

 

Citește și: