Alexandru Costea
272 vizualizări vineri, 11:27

„În ceea ce priveşte stabilirea salariului minim, din 2015, partenerii din UE ne-au cerut să stabilim o formulă, să întemeiem creşterea salariului minim pe baza unor indicatori obiectivi, indicele productivităţii, rata inflaţiei, adică să nu scoţi din burtă aşa cum s-au scos creşterile de salariu minim. Drumul spre iad este pavat cu bune intenţii. De multe ori, stabilirea salariului minim se întoarce tocmai împotriva celor pentru care măsura este luată, pentru că foarte mulţi îşi pierd locul de muncă dacă salariul minim se duce mult mai sus decât nivelul la care este suportat, pentru că foarte multe companii, în momentul în care nu mai au profitabilitate, fie îşi încetează activitatea, fie se mută în altă parte, unde găsesc mână de lucru mai ieftină”, a declarat, vineri, Ludovic Orban în cadrul evenimentului Topul Naţional al Firmelor Private din România.

Prim-ministrul a explicat că Guvernul va creşte salariul minim astfel încât să genereze şi creştere economică.

„Aici trebuie făcute analize foarte serioase, pentru că mărirea salariului minim reprezintă un cost pentru fiecare companie. Nu poţi să măreşti numai salariul minim, există o grilă de salarizare care este stabilitî în fucnţie de ierarahia şi de valoiarea muncii fiecărui angajat din firma respectivă, ori creşterea costului nu e numai creşterea costului cu salariul minim pentru persoanele care au salariul minim, ci este o creştere care îţi afectează toţi angajaţii din companie. Vom creşete salariul minim astfel încât să facem bine economiei, să generăm pe de o parte şi un avantaj pentru cei care lucrează pe salariul minim să aibă o creşter dar să dăm şi un stimul mediului de afaceri şi nu să creăm o frână sau un handicap pentru mediul de afaceri”, a precizat Ludovic Orban.

Acesta a afirmat că deficitul bugetar de 2,8% pe 10 luni este mascat, fiind menţinut "pe spinarea mediului de afaceri" sub limita de 3%.

„Suntem pe minimul de investiţii din ultimii zeci de ani. Deficitul este foarte mare, de 2,8% la 10 luni. În realitate, acest deficit bugetar este mascat, pentru că deficitul este mai mare. Vă spun cum a fost menţinut sub 3%, pe spinarea mediului de afaceri. O şmecherie utilizată este întârzierea rambursărilor TVA către firme. Întârzierea medie este probabil de peste 90 de zile întârzierea rambursarilor de TVA. Sumele restantae care trebuiau plătite către firme din rămabursările de TVA se cifrează la cel puţin 5 miliarde de lei. Guvernul a menţinut deficitul folosind banii firmelor care ar fi trebuit să se întoarcă la firme. O altă smecherie este neplata lucrărilor atât pe Ministerul Transporturilor cât şi Ministerul Dezvoltării”, a declarat Orban.

 

Citește și: