498 vizualizări 7 nov 2019

Grupurile civice şi organizaţiile care semnează scrisoarea sunt: Federatia Iniţiativa Timişoara, Iniţiativa România, #activAG Piteşti, Asociaţia Aradul Civic, Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie - VeDem Just
#Rezist Galaţi, Diaspora Milano, Ştafeta Steagului Uniunii Europene, Grupul Civic Madrid-Ro, Voluntari în Europa, Asociaţia Platforma Oradea Civică 2017, Rezist Dublin, Acţiunea Civică Galaţi, Rezist Budapesta, Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Rezist Ingolstadt. Şi eu sunt din România, Canada Save Roşia, Diaspora Franţa solidară cu România, Asociaţia Bihorul Civic, Reset Iaşi, EuRoAleg, #Rezist Milano şi Protestatari Pro Democraţie Londra.

Organizaţiile şi grupurile civice semnatare precizează că apreciază pozitiv votul de desemnare a noului guvern, dar amintesc că schimbarea Executivului a fost determinată în mare măsură şi de protestele intense din ultimii ani, "urmare a implicării grupurilor şi organizaţiilor civice din România şi diaspora".

"Ministerul de interne, în speţă, Jandarmeria Română a avut uneori în această perioadă un comportament nedemocratic, manifestându-se asemenea unei gărzi pretoriene a grupului infracţional care a supus România, aproape scoţând-o din spaţiul european. Aceste acte de violenţă instituţională, larg criticate şi de instituţiile europene, trebuie să dispară dintr-un stat de drept, în care respectarea drepturilor şi a libertăţilor individuale ar trebui sa fie nenegociabile", se arată în scrisoarea adresată lui Marcel Vela.

În acest context, grupurile civice solicită: desecretizarea dosarului 10 august 2018, declanşarea unor anchete interne privind comportamentul unor înalţi responsabili din Jandarmerie şi a rolului pe care aceştia l-au avut în 10 august 2018, dar şi cu prilejul altor manifestări de amploare care au avut loc la Bucureşti, sancţionarea acelor jandarmi care au aplicat amenzi ilegale, dovedite a fi astfel în instanţă, realizarea unei evaluări a activităţii corpurilor de jandarmerie din oraşele României unde au avut lor proteste şi unde au fost reclamate abuzuri contra protestatarilor, declanşarea unor verificări privind fabricarea unor dosare penale unor lideri ai grupurilor civice, de catre Poliţia Română în vara anului 2018, acte vădite de poliţie politică, dar şi iniţierea de consultări cu grupurile civice.

Noul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Ion Vela, a declarat, pe 29 octombrie 2019, că raportul privind protestele din 10 august 2018 trebuie desecretizat, chiar dacă nu conţine lucruri „extraordinare”. Vela spunea la acea vreme că secretizarea raportului provoacă neîncredere în instituţiile statului.

Citește și: