Departamentul Social - Mediafax
8875 vizualizări 7 ian 2019

Fostul procuror Max Bălăşescu susţine că în momentul când într-un dosar a ajuns la legăturile dintre Liviu Negoiţă şi un clan interlop, SRI i-a retras certificatul ORNISS şi procurorul general de atunci, Laura Codruţa Kovesi, l-a avertizat prin intermediari.

"Vara anului 2008 - după aproape 6 luni de audieri, cercetări, filaje, înregistrări ale convorbirilor telefonice, înregistrări ambientale împreună cu ofiţerii judiciarişti din cadrul Poliţiei Capitalei, ne hotărâm să procedăm la declanşarea operaţiunii de depistare, prindere şi conducere a tuturor persoanelor cercetate în cauză la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru audieri. Deoarece erau aproximativ 70-80 de persoane, am stabilit ca persoanele să fie audiate la sediul Poliţei Capitalei. În timpul acţiunii de depistare, respectiv percheziţiile domiciliare, am continuat înregistrarea convorbirilor telefonice pentru a ne ajuta inclusiv la localizare în momentul operativ. Conducătorul grupării infracţionale cercetate nu a fost găsit la domiciliu, deoarece fusese avertizat de acţiune şi reuşise să părăsească teritoriul Municipiului Bucureşti. Din comunicările acestuia cu alte persoane din grupare a reieşit că „Max ăsta are un mare tupeu că vine la mine acasă. Cine dracu’ se crede el, nu ştie ce pot să-i fac?”. La acel moment, chiar nu ştiam", scrie fostul procuror Max Bălăşescu.

Având în vedere amploarea dosarului, se decide că trebuie să aibă loc o conferinţă de presă. Înainte, însă, lui Bălăşescu i se arată o fotografie cu o persoană care semăna cu şeful grupării şi viceprimarul Capitalei de la momentul respectiv, Răzvan Murgeanu, în care primul îi dădea celui de al doilea un plic.

"Prezentă toată presa la conferinţa de presă, prezint succint situaţia de fapt şi răspund la întrebări. La un moment dat, în timpul conferinţei afirm, pe baza înregistrărilor din dosar, că „oameni politici au fost sprijiniţi în campania electorală de lumea interlopă”… Am fost întrebat despre cine este vorba şi am răspuns că este vorba despre un PRIMAR.", continuă fostul procuror relatarea.

"Din interceptările mele rezulta că, prin intermediul şoferului său, Liviu Negoiţă, primarul Sectorului 3, avea strânse legături cu această grupare pe care eu o cercetam pentru violenţe, şantaj, taxe de protecţie, tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri etc.. După încheierea conferinţei de presă, fără să urmăresc reacţiile, mă apuc de audierea persoanelor reţinute până atunci. După aproximativ 30 de minute sunt sunat de adjunctul primului procuror care îmi spune că procurorul general vrea să vorbească cu mine, să mă prezint cu dosarul la ei. Îi spun că nu am cum, dosarul are aproape 15 volume şi am peste 30 de persoane la audiere şi eu am doar 24 de ore pentru prezentarea la instanţă, dacă am propuneri de arestare de făcut. Mi-a spus că nu-i interesează şi să mă întorc la sediu.

Mă duc la sediu, fără dosar, şi mi se spune: „dacă nu te băgai în declaraţii politice, acum erai erou naţional, că până la tine nimeni nu a făcut aşa ceva; dar, pentru că te-ai băgat, acum eşti în căcat cât casa”. Îmi spune adjunctul: „ Kovesi nu mai vrea să stea de vorbă cu tine, hai la procurorul general de la Curte”. Domnul George Bălan îmi spune, cu foarte mult calm: „Max, despre ce este vorba?”, îi explic în mare despre ce este vorba în dosar, dar dumnealui îmi spune că Parchetul General este interesat de afirmaţiile mele legate de oamenii politici, nu de dosar în sine. Îi spun că am înregistrările cu şoferul lui Negoiţă şi lumea interlopă şi mai am înregistrări care conduc la legături între colegi de-ai noştri cu această grupare şi că eu cred că avertizarea a plecat de la noi. Şi îmi spune că procurorul general Kovesi îmi transmite că „ sunt ca un dalmaţian şi să am mare grijă” şi că mai bine ar trebui să renunţ la dosar şi să le dau interceptările", spune Max Bălăşescu.

Acesta refuză însă să predea dosarul şi ameninţă chiar că va face totul public.

"După 36 de ore de nesomn, pregătirea activităţilor desfăşurate, percheziţii, audieri, sesizez instanţa de judecată cu propunere de arestare a unora dintre persoanele audiate. Nu ştiam nimic din ce se întâmplase în spaţiul public de la declaraţia mea. Instanţa nu emite mandate de arestare preventivă si atunci mi-a trecut orice stare de oboseală şi sun să aflu ce s-a întâmplat. Mi se spune că judecătoarea are cerere de pensionare depusă şi nu vrea să aibă probleme, deoarece între timp a ieşit un mare scandal public, oamenii politici reacţionând, inclusiv preşedintele care a afirmat că s-a săturat de „procurori James Bond care se întâlnesc pe la colţuri cu conul Alecu” (referindu-se la un bun prieten al meu, Alecu Racoviceanu).

A doua zi mi se cere imperativ să predau înregistrările şi filajele care îi priveau pe Negoiţă şi Murgeanu, le spun că nu am decât cu Negoiţă şi nimic despre Murgeanu, de unde au scos-o cu Murgeanu, îmi arată presa şi atunci văd acele poze cu Murgeanu pe care le văzusem la Poliţia Capitalei, le-am spus că eu nu am dat niciun document presei şi o să verific. Sun la Poliţia Capitalei să aflu de unde sunt pozele cu Murgeanu şi aflu că au fost date de un site de presă.

Atunci aflu că Răzvan Murgeanu nu avea nicio legătură cu dosarul meu şi că nici cel din poză nu era şeful clanului pe care îl urmăream eu, exista doar o asemănare izbitoare între cele două personaje, era de fapt o întâlnire între şeful unui alt clan interlop – Gigi Buba şi Răzvan Murgeanu şi pozele au fost făcute în timpul campaniei electorale. Ulterior, ca să termin cu acest episod, am aflat că procurorul Cătălin Macovei, la acel moment procuror DNA, prieten cu Răzvan Murgeanu, fără niciun temei legal, i-a spui acestuia că urmează să îl arestez, iar acesta, de frică, s-a dus la preşedintele Traian Băsescu - aceasta este o afirmaţie pe care o fac în urma unor relatări ale unor prieteni ai celor doi".

Ulterior, un alt magistrat decide arestarea suspecţilor din dosarul instrumentat de Bălăşescu.

"Dar mă trezesc cu un ordin al Procurorului General Al României, Laura Codruţa Kovesi, în care se prevede că le este interzis procurorilor de caz să mai susţină conferinţă de presă sau să mai dea informaţii presei despre dosarele în lucru.(...) În zilele următoare, probabil aflând că nu are nicio legătură Răzvan Murgeanu cu dosarul meu, mi se solicită doar înregistrările cu cele care îl priveau pe Liviu Negoiţă, insist că nu predau nimic şi mă pun pe gânduri aceste insistenţe. Sincer, eu nu ascultasem înregistrările telefonice efectuate în dosar, erau aproape 150 de DVD-uri, fiind înregistrate aproape 100 de numere. Identific DVD-ul în cauză şi încep să-l ascult eu", completează fostul magistrat.

Cât priveşte conţinutul înregistrării, aceasta ar face referire la o autorizaţie de mediu: "Şi acum, off the record: am apucat să ascult înregistrările acelea de care erau interesaţi şi care se pare că le scăpaseră ofiţerilor SRI şi, din câte îmi mai amintesc, era vorba despre o autorizaţie de mediu care trebuia să îi fie emisă unui investitor român pentru construirea celui mai exclusivist cartier din nordul capitalei şi se discuta de nişte sume de bani exorbitante. Ulterior, am auzit de la persoane avizate că, din cauza mea, Liviu Negoiţă nu a devenit prim-ministru în 2008 şi a trebuit să vină Boc. Dacă aşa este sau nu, vom vedea…"

A doua zi afirmă Bălăşescu, a fost informat că i se retrage certificatul ORNISS, la cererea SRI.

"Plec din biroul şefei efectiv blocat, pentru că nu se întâmplase aşa ceva niciodată in istoria procuraturii, deoarece în virtutea funcţiei de procuror ORNIS era obligat să îţi dea certificat, doar dacă nu erai procuror nu aveai certificat ORNIS. Până să ajung în birou, deja la uşă mă aştepta grefierul căruia trebuia să îi predau DVD-urile. Două zile am inventariat şi predat documentele secrete numai din dosarul respectiv. Au fost introduse în biroul de documente secrete şi niciodată nu o să se mai ştie ce discuţii au fost interceptate.

Din acel moment, eu nu mai aveam voie, practic, să fiu procuror pentru că majoritatea dosarelor se bazau pe înregistrări, filaje, localizări etc., dar oamenii deja nu mai erau interesaţi de celelalte dosare şi au găsit o formulă de compromis - în fiecare dosar în care aveam interceptări, mi-a fost repartizat un procuror care certifica înregistrările", relateză fostul procuror.

Pentru a afla ce s-a întâmplat cu certificatul ORNISS, Max Bălăşescu a cerut o audienţă la şeful ORNISS, care îl anunţă că demersul a fost făcut la cererea specială a Serviciului Român de Informaţii.

"Am vorbit cu Procurorul General de la Parchetul Curţii de Apel şi mi-a spus că am perfectă dreptate, deoarece el nu a fost informat despre vreun conflict de securitate cu privire la mine şi atunci, motivat, Primul Procuror Adjunct al Parchetului de pe Lângă Tribunalul Bucureşti a făcut o solicitare pentru reanalizare şi, sub semnătura generalului Coldea, a venit răspunsul că am încălcat legea, că nu am fost loial instituţiei şi că sunt suspectat de fapte de corupţie. Asta oficial, neoficial i s-a spus Primului Procuror Adjunct că, dacă vreodată va mai face vreo revenire pentru certificatul meu, va rămâne el fără certificat…

Deci, în 2008 eram suspectat de fapte de corupţie de către SRI, dar eu am fost arestat în 2012, după un flagrant asupra unui individ care ceruse nişte bani în numele meu şi care nu avea nicio legătură cu mine, din 2008 până în 2011 nu mi-a mai fost repartizat niciun dosar penal, am fost ţinut 3 ani doar pe dosarele pe care le aveam in lucru la momentul retragerii certificatului de securitate", adaugă Bălăşescu.

Fostul procuror Max Bălăşescu a fost condamnat (pe când era procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov), în 2013, la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită pentru că a pretins de la un denunţător, cu titlu de mită, "un folos reprezentând o sumă de bani care, iniţial, nu a fost particularizată, urmând ca Ene Cristian Marian şi Simirianu Marian (alţi inculpaţi din dosar, n.r.) să stabilească cu denunţătorul suma exactă". Denunţătorul era cercetat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave într-un dosar penal aflat în instrumentarea procurorului Bălăşescu. Bălăşescu a fost eliberat în 2015.

 

Citește și: