11015 vizualizări 6 sep 2017

„Ancheta a început undeva în martie, este o etapă premergătoare, vedem ce decide secţia pentru procurori. Noi o să ne continuăm activitatea la DNA, dosare, investigaţii, o să aşteptăm decizia în acest caz”, a spus Kovesi la EuropaFM. 

Inspectorii judiciari i-au verificat pe cei trei procurori anticorupţie care au instrumentat dosarul OUG 13 şi au constatat că aceştia şi-au îndeplinit funcţia cu „gravă neglijenţă". Inspecţia Judiciară va trimite secţiei pentru procurori din Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) raportul întocmit în cazul celor trei procurori, iar aceştia vor fi anchetaţi de secţia pentru procurori. Ulterior, CSM va stabili ce măsuri se impun în acest caz.

Marius Bulancea este şeful Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din DNA, în trecut fiind consilierul Laurei Codruţa Kovesi. Acesta a trimis în judecată dosarul Gala Bute.

Paul Dumitriu este adjunctul secţiei menţionate, fiind procurorul care a intrumentat dosarul „Transformatorul”, în care a fost condamnat la închisoare cu executare fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. Magistratul a candidat pentru un loc în CSM însă nu întrunit voturile necesare.

Jean Uncheşelu este procurorul care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta, având în investigare şi alte cauze cunoscute.

Dosarul privind adoptarea OUG 13 a fost instrumentat de Jean Uncheşelu, înainte ca acesta să fie trimis la Parchetul general, unde, cele mai multe acuzaţii s-au clasat. În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea infractorului, cauza a fost retrimisă la DNA.

CCR: Acţiunea DNA, abuzivă

În 27 februarie, CCR a stabilit că prin modul în care a realizat acest dosar, acţiunea DNA „încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă, întrucât depăşeşte competenţa stabilită de cadrul legal în vigoare”. CCR a explicat de ce procurorii DNA ar fi trebuit să claseze din start sesizarea penală la adresa premierului Grindeanu şi a fostului ministru al Justiţiei, Florin Iordache, pentru că faptele imputate în sesizare nu se încadrau legii penale, ci vizau aspecte de legalitate şi oportunitate a adoptării OUG 13, de a căror verificare se ocupă exclusiv CCR ( pe partea de constituţionalitate) şi Parlamentul (pe partea de oportunitate politică), nu procurorii. Judecătorii citau prevederi specifice din Codul de Procedură Penală care ar fi împiedicat deschiderea urmăririi penale în acest caz şi pe care procurorii DNA le-au ignorat. DNA şi-a depăşit atribuţiile constituţionale şi legale, creând „o stare de tensiune” şi „o presiune psihică” asupra Guvernului, care a avut ca efect „descurajarea/intimidarea” acestuia de a legifera. Judecătorii CCR au apreciat, în decizia lor privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, prin DNA, şi Guvern, prin Ministerul Justiţiei, că în cazul faptelor reclamate şi celor reţinute de procurori în ordonanţa de începere a urmăririi penale în cazul emiterii OUG 13 „toate elementele materiale constitutive ale infracţiunilor imputate nu constituie altceva decât aprecieri personale sau critici ale autorilor denunţului cu privire la legalitatea şi oportunitatea actului adoptat de Guvern”. 

Judecătorii CCR au stabilit că procurorii DNA şi-au arogat competenţe care le depăşeau atribuţiile, respectiv verificarea unor aspecte care ţineau de oportunitatea politică şi de legalitatea tehnică şi constituţională a adoptării OUG 13, încălcând astfel principiul separaţiei puterilor în stat şi Constituţia, pentru că aceste atribuţii revin exclusiv Parlamentului (care putea aproba sau respinge OUG 13) şi CCR.

Judecătorii CCR s-au pronunţat şi pe conţinutul actelor de anchetă ale procurorilor DNA, având la dispoziţie sesizarea penală depusă de membrii organizaţiei Iniţiativa România, ordonanţa procurorului de începere a urmăririi penale in rem, dar şi ordonanţa de extindere a urmăririi penale (la faptele trimise ulterior către Parchetul General, vizând distrugerea de documente, etc) şi ordonanţa de clasare a acuzaţiilor de corupţie şi de declinare a competenţei pentru celelalte fapte către procurorii Parchetului General. Aceste ultime două acte procedurale ale DNA au fost emise în aceeaşi zi.

CCR îşi justifică pronunţarea pe conţinutul unui dosar al procurorilor, fapt care a creat controverse în spaţiul public, astfel: „Pentru a decide cu privire la existenţa sau nu a conflictului, Curtea trebuie în prealabil să determine cadrul şi limitele competenţelor constituţionale şi legale ale autorităţilor aflate în conflict, pe de o parte, şi să stabilească starea de fapt, respectiv să deceleze în funcţie de datele concrete ale speţei acea conduită (acte, fapte, acţiuni, inacţiuni) care a constituit sau nu sursa conflictului, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, în soluţionarea cererilor privind conflictele juridice de natură constituţională, un rol decisiv în pronunţarea soluţiei îl are situaţia factuală, a cărei judicioasă determinare constituie premisa analizei efectuate de Curtea Constituţională”.

În opinia separată, judecătoarea Livia Stanciu a arătat tocmai că prin acest fapt, CCR şi-a depăşit atribuţiile şi şi-a arogat rolul de instanţă de cameră preliminară, analizând legalitatea actelor de urmărire penală ale unor procurori.

DNA s-a opus în argumentaţia sa în faţa CCR, arătând că „obiectul urmării penale, activitatea de anchetă, nu poate face obiect al controlului constituţional, ci acesta poate fi verificat în cadrul funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată de către instanţa de judecată”, precum şi faptul că verificarea de către CCR a unor acte dintr-o anchetă aflată în desfăşurare contravine Codului de Procedură Penală.

Judecătorii CCR critică de la un capăt la altul circuitul procedural adoptat de procurorii DNA în acest caz. 

„Având în vedere faptele reclamate şi cele reţinute în ordonanţa procurorului de caz, Curtea apreciază că toate elementele prezentate drept elemente materiale constitutive ale infracţiunilor imputate nu constituie altceva decât aprecieri personale sau critici ale autorilor denunţului cu privire la legalitatea şi oportunitatea actului adoptat de Guvern. Astfel, circumstanţele adoptării actului normativ, luările de poziţie publice contradictorii ale ministrului justiţiei şi ale prim-ministrului, urmate de decizia adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, ”fără să fie consultat Consiliul Legislativ, fără să se aştepte avizul Consiliului Superior al Magistraturii, fără a fi trecută pe ordinea de zi sau cea suplimentară a şedinţei Guvernului din 31 ianuarie 2017” constituie, în mod evident, aspecte privind legalitatea şi oportunitatea adoptării actului criticat, care nu pot intra în sfera de competenţă a procurorilor, respectiv nu pot face obiectul activităţii de cercetare penală. Mai mult, susţinerea potrivit căreia «modificările legislative nu sunt justificate, argumentele […] referitoare la supraaglomerarea din penitenciare şi o posibilă condamnare ”pilot” la CEDO, nefiind adevărate» vizează nemotivarea caracterului urgent şi a situaţiei extraordinare care a generat reglementarea, deci o problemă de constituţionalitate a actului normativ, care, în mod evident, nu cade în atribuţia de verificare a organelor de cercetare penală. Suspiciunea în sensul că o anumită persoană beneficiază în mod direct de noua reglementare, ceea ce ar conferi ordonanţei de urgenţă un caracter intuitu personae, apare, de asemenea, ca fiind lipsită de fundament juridic. Este evident că, adresându-se unui număr nedeterminat de subiecte de drept, cum este cazul Ordonanţei de urgenţă nr.13/2017, în mod implicit toate persoanele care se regăsesc în ipoteza normei cad sub incidenţa noului act normativ”, arată CCR în motivare.

Judecătorii mai arată că prin ancheta lor, procurorii „creează o presiune asupra membrilor Guvernului”, având ca efect „descurajarea/intimidarea legiuitorului delegat de a-şi exercita atribuţiile constituţionale”.

„În condiţiile în care începerea urmăririi penale presupune activităţi de cercetare şi anchetă penală cu privire la modul în care Guvernul şi-a îndeplinit atribuţiile de legiuitor delegat, acţiunea Ministerului Public încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă, întrucât depăşeşte competenţa stabilită de cadrul legal în vigoare. Mai mult, acţiunea Ministerului Public creează o presiune asupra membrilor Guvernului care afectează buna funcţionare a acestei autorităţi sub aspectul actului legiferării, având drept consecinţă descurajarea/intimidarea legiuitorului delegat de a-şi exercita atribuţiile constituţionale. Declanşarea unei ample anchete penale care s-a concretizat prin descinderi la Ministerul Justiţiei, ridicarea de acte, audierea unui număr mare de funcţionari publici, secretari de stat şi miniştri a determinat o stare de tensiune, de presiune psihică, chiar pe durata derulării unor proceduri de legiferare, creându-se premisele unui blocaj în activitatea de legiferare. (...) Prin conduita sa, Direcţia Naţională Anticorupţie a acţionat ultra vires, şi-a arogat o competenţă pe care nu o posedă – controlul modului de adoptare unui act normativ, sub aspectul legalităţii şi oportunităţii sale, ceea ce a afectat buna funcţionare a unei autorităţi”, mai arată motivarea.

Concluzia CCR, care specifică faptul că decizia sa se aplică doar pentru viitor, nu aduce vreo modificare a modului în care ar urma să se facă anchetele de acum încolo în România, ci doar îndeamnă procurorii să respecte legea şi Constituţia în timp ce îşi fac anchetele: „În ceea ce priveşte Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, conduita conformă Constituţiei transpare din cele statuate mai sus, şi anume exercitarea competenţelor stabilite de lege în conformitate cu prevederile constituţionale referitoare la separaţia puterilor în stat şi, deci, abţinerea de la orice acţiune care ar avea ca efect subrogarea în atribuţiile altei autorităţi publice. Prin urmare, Ministerul Public nu are competenţa de a desfăşura activităţi de cercetare penală cu privire la legalitatea şi oportunitatea unui act normativ adoptat de legiuitor”.

 

Citește și: