Laura Petrescu
1198 vizualizări joi, 13:28

Potrivit Poliţiei Prahova, poliţiştii din Ploieşti au pus în executare un mandat de arestare preventivă, emis la data de 4 decembrie 2018, de către Judecătoria Ploieşti, pe numele unui ploieştean de 74 de ani, instanţa luând decizia înlocuirii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

“Bărbatul, recidivist post-condamnatoriu, este cercetat în prezent pentru săvârşirea a 35 de infracţiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept anulat, precum şi pentru trei infracţiuni de furt (produse alimentare din supermarketuri)”, a transmis, joi, Poliţia Prahova, într-un comunicat de presă.

Bătrânul era cercetat sub măsura arestului la domiciliu, fiind depistat de poliţişti de trei ori încălcând dispoziţia instanţei, şi anume arestul la domiciliu, după ce a fost depistat de poliţişti la volanul maşinii sale, deşi avea permisul anulat.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul a fost cercetat, în trecut, şi pentru taximetrie ilegală.

Când se produce ANULAREA permisului de conducere

CAPITOLUL VII
Răspunderea contravenţională
Art. 114

(1) Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri:

a) titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie;

b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal;

c) abrogat;

d) titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal;

e) permisul de conducere a fost obţinut cu încălcarea normelor legale, situaţie constatată de instanţa competentă;

f) permisul de conducere a fost obţinut în perioada în care titularul era cercetat sau judecat în cadrul unui proces penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, atunci când acesta a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

(2) Permisul de conducere se anulează şi în cazul în care titularul acestuia a decedat.

(3) Procedura anulării permisului de conducere se stabileşte prin regulament.

Anularea permisului de conducere reprezintă practic DESFIINŢAREA documentului, titularul acestuia rămânând definitiv fără permis de conducere, iar pentru a putea conduce din nou trebuie să obţină un nou permis de conducere.

Când se anulează permisul de conducere pentru fapte prevăzute la art. 114, alin.1 din OUG 195/2002, aveţi posibilitatea să redobândiţi dreptul de a conduce autovechiule, respectiv să obţineţi un nou permis, doar în situaţia în care îndepliniţi una din condiţiile art. 116, alin 1, lit a,b,c,d menţionate mai jos. Puteţi solicita aprobarea prezentării la examen în vederea redobândirii permisului de conducere, pentru toate categoriile avute anterior.  Astfel, pentru redobândirea permisului anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, solicitantul se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, dacă a intervenit una din situaţiile următoare (art.116, alin.1, lit. a,b,c,d):

Articolul 116 OUG 195/2002

(1) Persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru una din faptele prevăzute la art. 114 alin.1 şi la art. 115 alin.1 se poate prezenta la examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă a intervenit una din situaţiile următoare:

a) au trecut şase luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate ori la locul de muncă
b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
c) a intervenit amnistia
d) interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă prevăzută la art.66 alin.1 lit i) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată.

Dacă solicitantul îndeplineşte aceste condiţii, el se poate prezenta la o şcoală de şoferi autorizată pentru înscrierea la cursuri pentru redobândoirea permisului anulat.

Citește și: