Diana Grigore
833 vizualizări 5 oct 2019

„Avem nevoie de infrastrcutură rutieră, digitală. Astăzi avem, din păcate, încă o dată un exemplu de ce este absolută nevoie de infrastrcutură decentă. Azi-dimineaţă la 6 şi ceva am primit un mesaj cutremurător. Între Urziceni şi Slobozia a avut loc un accident rutier groaznic cu 10 morţi şi aproape 10 răniţi grav. M-a întristat foarte mult. Ce poţi să spui? Condoleanţe şi îmi pare foarte rău. Ce să înţelegem de aici? Să înţelegem că lipsa de infrastructură ucide, precum şi corupţia ucide. Această nepăsare criminală a PSD-iştilor costă vieţi de români. Dragii mei, avem nevoie de această infrastructură. Ideea cu autostrada nu este doar o ambiţie politică, în niciun caz un moft. Acum, în secolul XXI, secolul mobilităţi,i avem nevoie de infrastructură ca de aer, altfel pur şi simplu vom rămâne în urmă”, a declarat Klaus Iohannis, în Iaşi.

Şeful statului susţine că România a rămas în urmă.

„Cum în urmă trebuie să recunoaştem a rămas România, fiindcă am avut din nefericire atâţia ani la conducere PSD. PSD este principalul motiv al rămânerii în urmă a României”, a adăugat Iohannis.

Bilanţul final al accidentului rutier produs în zona localităţii Sfântul Gheorghe din Ialomiţa arată că 10 oameni au murit şi şapte au fost răniţi. Poliţiştii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs după ce TIR-ul a pătruns pe contrasens şi a lovit microbuzul care ducea, sâmbătă dimineaţa, pasagerii spre locurile de muncă.

 

Citește și: