Gandul.info
Departamentul Corespondenţi - Mediafax
776 vizualizări 25 aug 2018

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Sibiu, plângerea poliţistului a fost făcută în luna aprilie.

„A fost înregistrată în luna aprilie a acestui an plângerea unui poliţist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu privind dispariţia unei sume de bani din fişetul amplasat în biroul structurii din care face parte. Această plângere face obiectul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de furt”, a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax, Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.

Cercetările în acest dosar se fac sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Surse judiciare au declarat că suma pe care o pusese în fişet poliţistul păgubit este de 10.000 de euro.

Foto: Hepta

 

Citește și: