Ana Petrescu
281 vizualizări 11 iul 2018

Întrebat care este reacţia Franţei în legătură cu revocarea de către preşedintele Klaus Iohannis a Laurei Codruţa Kovesi, purtătorul de cuvânt al ministrului de Externe francez a răspuns într-o declaraţie postată pe Facebook, că în viziunea lor, Kovesi a avut un rol foarte important în domeniul respectării statului de drept şi al luptei împotriva corupţiei, în România.

 "Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Kövesi, pe care domnul Jean-Yves Le Drian a întâlnit-o în cadrul vizitei efectuate la Bucureşti pe 11 aprilie, a avut un rol determinant în progresele atinse de România în cursul ultimilor zece ani în domeniul respectării statului de drept şi al luptei împotriva corupţiei. Suntem ataşaţi ireversibilităţii acestor reforme ". se arată în declaraţie

Purtătorul de cuvânt al Ministerului francez pentru Europa şi Afaceri Externe afirmă că Franţa şi partenerii europeni, vor fi foarte atenţi la respectarea statului de drept în România, în special în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare.

  "Aflându-ne la doar câteva luni înainte de preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, Franţa, alături de partenerii săi europeni, va rămâne vigilentă cu privire la situaţia statului de drept în România”  se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Ambasadei Franţei în România.

Preşedintele  Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR. Anunţul a fost  făcut luni de către purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

Laura Codruţa Kovesi şi-a făcut ieşirea din scenă în aplauzele colegilor din DNA, care i-au fost alături la declaraţia de presă de după revocare. Ea consideră că Justiţia trece printr-un moment dificil, mai ales din cauza modificărilor legilor Justiţiei în Parlament, "deoarece vor protecţie pentru trecut, prezent şi viitor".

Citește și: