Primăria Timişoara a împodobit şi în acest an centrul oraşului cu ornamente de Paşte. Punctul de atracţie este un cuib uriaş cu ouă de diferite culori şi mascote-iepuraşi de decor, amplasat în Piaţa Libertăţii, pe marginea căruia a fost realizată o bancă, pe care copiii se pot aşeza pentru fotografii. Cuibul şi ouăle din acesta au fost folosite în centrul Timişoarei şi în anul precedent.

De asemenea, în Piaţa Victoriei a fost instalat un iepuraş din polistiren, de aproximativ 1,5 metri, care a rămas fără nas, între timp.

În spatele mascotei-iepuraş a fost realizat un ou din flori naturale, în interiorul căruia scrie “Târgul de Paşte”, iar în stânga şi în dreapta, două decoraţiuni în formă de copaci, realizate din mochetă verde şi flori artificiale.

În centrul Timişoarei au fost instalate şi aproximativ 50 de căsuţe, în cadrul ediţiei a XI-a a Târgului de Paşte, care se desfăşoară până în data de 10 aprilie.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara, pentru organizarea Târgului de Paşte şi decorarea centrului oraşului cu ornamente a fost alocată suma de 200.000 de lei.

Alba: Parc tematic de Paşte, cu figurine reprezentând iepuri, ouă şi căsuţă în formă de ciupercă

Parcul tematic de Paşte, cu figurine reprezentând iepuri, ouă roşii, ciupercuţe şi căsuţă în formă de ciupercă, a fost amenajat, în faţa Catedralei Romano-Catolice din Alba Iulia, încă de săptămâna trecută, urmând să fie mutat în următoarele zile în faţa Catedralei Ortodoxe.

Părculeţul tematic este format din 17 piese şi a fost achiziţionat în urmă cu doi ani din Polonia, de Primăria Alba Iulia, la preţul de 6.000 de euro. Materialele din care au fost făcute figurinele, fibră de sticlă, lemn, răşini sintetice, sunt rezistente la intemperii, iar vopseaua de pe ele este rezistentă la razele solare, astfel încât să poată fi folosite şi în următorii ani.

Figurinele au fost amplasate, de săptămâna trecută, în faţa Catedralei Romano-Catolice ”Sfântul Mihail” din Alba Iulia, pentru creştinii care au sărbătorit Paştele mai repede, iar în următoarele zile vor fi duse în faţa Catedralei ”Reîntregirii Neamului”, care se află la 100 de metri distanţă. 

Ansamblul este format din mai multe figurine reprezentând ouă roşii, pe care au fost pictate stele cu şapte colţuri, sub forma Cetăţii Alba Carolina, în care se află cele două catedrale. De asemenea, în părculeţ se mai află o căsuţă sub formă de ciupercă de mari dimensiuni, în care copiii pot intra, două ciuperci mai mici, dar şi o familie de iepuraşi.

O mamă a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că figurinele sunt apreciate, însă sunt mult prea puţine, iar copilaşii se plictisesc după câteva zeci de minute. 

”Apreciem că este şi atât, dar având în vedere ce importanţă i se dă decorului de Crăciun, cred că este mult prea puţin pentru Paşte”, a spus aceasta.

Târgu Jiu: Paşti cu ornamentele de acum zece ani

Autorităţile locale din Târgu-Jiu au fost chibzuite şi nu au cheltuit niciun leu pentru împodobirea oraşului de Paşti. Au fost folosite ornamentele cumpărate în urmă cu zece ani, pe care Primăria a cheltuit la acea vreme 12.500 de lei.

Cele 32 de figurine luminoase şi doi iepuri gigantici au fost amplasate în municipiu, la fiecare lăcaş de cult.

”Ornamentele sunt aceleaşi de peste 10 ani. Sunt figurine care se amplasează pe stâlpi, câte două la fiecare biserică, sunt iepuraşi amplasaţi în centru şi ouă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Anamaria Ianc.

Iaşi: Aproape 30.000 de euro pentru decoraţiuni de Paşte

Reprezentanţii Primăriei municipiului Iaşi au anunţat luni că instituţia a cheltuit 29.900 de euro pentru închirierea şi montarea unui ansamblu cu tematica Sărbătorilor Pascale.

"Orăşelului Copiilor" cu tematica Sărbătorilor Pascale, va fi amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Municipiului Iaşi, orăşelul va fi compus din şase căsuţe-decor, o poartă de intrare, o insulă-fabrică de vopsit ouă, o bază-fabrică de vopsit ouă, o căruţă cu aranjamente - flori şi frunze, patru vase decorative - ouă de Paşte, doi copaci decorativi, zece personaje tematice - iepuraşi (cu o înălţime de circa 80 de centimetri), 30 de ansambluri - ciuperci cu flori şi suport, trei ansambluri - ciuperci gigant (cu o înălţime de minimum 150 de centimetri), zece ouă pictate manual (cu o înălţime de minimum 30 de centimetri), trei ouă cu suport pentru pictat (cu o înălţime de 180 de centimetri), 30 de metri pătraţi de scoarţă decorativă, 30 de metri pătraţi de mochetă de tip gazon (de culoarea verde) şi 50 de metri liniari de gard de delimitare. 

"Costurile pentru montarea şi închirierea ansamblului sunt de 29.900 de euro, acesta urmând să rămână în zona centrală a Iaşului vreme de cel puţin două săptămâni", a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Iaşi.

Citește și: