Florin Jinga
948 vizualizări 14 feb 2019

Propunerea de rezoluţie a fost depusă pe 16 ianuarie, iar în text se arată că niciun stat membru al UE nu autorizează atât fumatul canabisului în scopuri medicale, cât nici nu permite cultivarea la domiciliu a marijuanei în scopuri terapeutice. De asemenea, convenţiile ONU şi dreptul internaţional nu împiedică utilizarea canabisului sau a produselor pe bază de marijuana în tratarea anumitor afecţiun şi nu există nicio reglementare internă a Uniunii Europene referitoare la introducerea pe piaţă a medicamentelor pe bază de canabis, scrie Forbes.

„Este necesar ca Consiliul European şi autorităţile naţionale să lucreze împreună pentru stabilirea unei definiţii juridice a canabisului utilizat în scopuri medicale şi să facă o distincţie clară între medicamentele pe bază de canabis aprobate de EMA sau de alte agenţii de reglementare, marijuana terapeutică care nu este susţinut de studii clinice şi alte utilizări ale canabisului (de exemplu, recreaţionale sau industriale)”.

Rezoluţia adoptată de europarlamentari îndeamnă Comisia şi statele membre să abordeze această problemă la nivelul entităţilor care reprezintă bariere de reglementare, financiare şi culturale ce frânează cercetarea ştiinţifică în ceea ce priveşte utilizarea canabisului în scopuri medicale şi cercetarea privind marijuana în general. Totodată, se cere să se definească condiţiile necesare pentru desfăşurarea de cercetări ştiinţifice independente şi credibile, pe baza unei game largi de materiale, în ceea ce priveşte utilizarea canabisului terapeutic.

„Cercetarea privind eventualele beneficii ale medicamentelor provenite din canabis şi ale marijuanei în general a fost subfinanţată şi ar trebui abordată în mod corespunzător în cadrul celui de-al nouălea program-cadru şi în cadrul programelor naţionale de cercetare, pentru a explora, printre altele, posibilele utilizări ale THC, CBD şi ale altor canabinoide în tratamentul medical, precum şi efectele acestora asupra corpului uman, incluzând aici învăţămintele desprinse din experienţa prescrierii în afara indicaţiilor aprobate a canabisului”, arată rezoluţia.

Uniunea Europeană ar trebui, de asemenea, să cerceteze mai mult şi să stimuleze inovaţia cu privire la proiectele medicinei bazate pe canabis, potrivit rezoluţiei.

Apelul europarlamentarilor

Lăsaţi medicii să prescrie medicamente pe bază de canabis. Eurodeputaţii au făcut apel la statele membre UE să permită medicilor să îşi folosească liberul arbitru în vederea prescrierii unor astfel de medicamente.

Când va intra în vigoare, costurile acestor medicamente vor fi acoperite prin scheme de asigurare medicală, la fel ca alte tipuri de medicamente.

Această reglementare va aduce mai mulţi bani la bugetul public, va limita piaţa neagră şi va asigura calitate. În plus, va limita accesul minorilor la această substanţă, au mai susţinut europarlamentarii.

Membrii PE au afirmat că există dovezi privind eficienţa canabisului în creşterea poftei de mâncare şi în limitarea scăderii în greutate asociată cu HIV/SIDA. Marijuana utilizată în scop medical poate diminua simptomele unor boli mintale precum psihoze, sindromul Tourette, dar şi în cazul epilepsiei, Alzheimer, cancer, artrite şi glaucom. În plus, reduce riscul de obezitate şi diabet şi diminuează durerile menstruale.

În vreme ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat oficial că CBD, compusul canabisului, nu ar trebui să fie clasificat drept substanţă controlată, legislaţia din statele membre UE diferă mult pe acest subiect.

În decembrie 2018, Thailanda a legalizat marijuana în scop terapeutic, iar cu două luni mai devreme, Canada a devenit a doua ţară din lume care a legalizat posesia, şi consumul de canabis în scop recreativ, după Uruguay, în 2013.

Situaţia la nivel european

O nouă ţară din UE a legalizat marijuana în scopuri medicinale, în luna martie: Grecia. Până acum, marijuana a fost legalizată în şase ţări europene: Polonia, Cehia, Finlanda, Olanda, Portugalia şi Spania şi în alte 23 de ţări din lume.

Planta este utilizată legal în scopuri medicinale pentru multe tipuri de cancer, HIV/SIDA şi probleme neurologice în Austria, Cehia, Danemarca, Croaţia şi Italia. Pe de altă parte, Spania, Olanda şi unele state americane (cărora li se alătură acum Canada) consumul în scopuri recreative al marijuanei a devenit legal.

Foto: Hepta

 

Citește și: