390 vizualizări 3 iun 2019

Meteorologii avertizează că începând de luni, ora 10:00, până joi la ora 10:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...50 l/mp.

Judeţele Suceava, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi Buzău, se vor afla, de luni ora 12:00 până marţi ora 06:00, sub cod portocaliu de ploi abundente şi instabilitate atmosferică accentuată.

În Moldova, jumătatea de nord a Munteniei şi Olteniei, precum şi în sudul şi estul Transilvaniei va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40...50 l/mp şi izolat 60...80 l/mp. Aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

Totodată, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Dolj, Cluj, Caraş Severin, Hunedoara, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt şi Capitala sunt, de la ora 10:00, până marţi la ora 10:00, sub cod galben de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate.

În Moldova, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Maramureş şi local în Dobrogea şi Banat vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 30...40 l/mp.

Citește și: