Razvan Tupa
93 vizualizări 11 iun 2019

„Deocamdată am doar promisiuni din partea ministerului că se va acoperi şi restul sumei”, a declarat directorul executiv al Festivalului şi Concursului Enescu, Mihai Constantinescu, pentru Mediafax.

„Numai din promisiuni eu nu pot să semnez contracte. Toată lumea aşteaptă să semnez acele contracte, eu aştept, în afară de promisiuni, şi certitudini şi ăsta e un semnal pe care am fost obligat să îl dau politicienilor, ca să ştie despre ce este vorba. Dacă banii vor veni la 1 august sau 15 august, din punctul meu de vedere este ok, nu este nicio problemă, pentru că toţi vor fi plătiţi după efectuarea serviciului şi cazările în acelaşi fel. Sunt şi banii din vânzarea biletelor care pot fi folosiţi pentru plăţile celor 30% în avans. Problema este să avem certitudinea că la rectificare se va acoperi şi cealaltă sumă care a fost solicitată de anul trecut din iunie. Garanţia este cuvântul ministrului, între timp am înţeles că mai sunt nişte discuţii subterane, care sper să nu fie adevărate”, a mai spus Constantinescu.

„Până acum, am primit bani la rectificare, şi în ediţia trecută, şi acum două ediţii. Acum m-a speriat o discuţie pe care am avut-o cu doamna director economic din Ministerul Culturii şi în care mi s-a spus că nu există posibilitatea şi suma este foarte mare. Noi mai venim, pe lângă suma primită de la minister, cu banii din bilete, cu un grant european, cu sponsorizări, dar este o diferenţă de 7 milioane jumate”, a arătat Mihai Constantinescu pentru Mediafax. 

„În 2013, am avut o situaţie asemănătoare, dar ni s-a spus din timp că nu vom avea toţi banii şi am renunţat la organizarea concursului. Dar a fost mult mai din timp şi am putut să scoatem concursul, dar acum nu mai avem concursul, sunt formaţii care sunt în turnee europene mondiale şi nu ai cum să le spui «nu mai treceţi pe aici»”, a explicat directorul executiv al Festivalului şi Concursului Enescu pentru Mediafax.

Preşedintele Comisiei pentru cultură, artă, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a atras atenţia, într-un comunicat dat publicităţii marţi: „La acest moment, finanţarea aprobată de ministerul Culturii pentru realizarea Festivalului are o valoare de 31.861.000 lei, deşi ARTEXIM a înaintat încă din 2018 (prin adresa nr. 3882/20.06.2018) bugetul estimativ şi programul festivalului. Încă de la acel moment propunerea de buget a ediţiei din 2019 avea o valoare totală estimată de 55 milioane lei, din care suma de 39 de milioane de lei urma să fie finanţată din bugetul ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Legea bugetului de stat pe anul 2019. Fără alocarea restului sumei până la cuantumul de 39 de milioane de lei de către ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (7.139.000 lei), Festivalul internaţional George Enescu nu poate avea loc, ARTEXIM nereuşind să acopere din venituri proprii întreaga sumă necesară realizării”.

Potrivit politicianului, este pusă sub semnul întrebării chiar desfăşurarea ediţiei din 2019 a Festivalului Internaţional "George Enescu".

„Reducerea bugetului Festivalului International George Enescu, poate duce la probleme majore în organizarea ediţiei de anul acesta, ARTEXIM aflându-se în situaţia de a anula evenimente şi contracte cu ţerţi din cauza imposibilităţii plăţii serviciilor solicitate. Anularea Festivalului poate avea un impact negativ major pe mai multe planuri, cu atât mai mult cu cât agenda Festivalului a fost deja comunicată şi pe plan intern şi pe plan extern, către toate audienţele relevante, conform regulilor. O consecinţă nefastă ar fi că România va înregistra o pierdere reală de credibilitate pe plan internaţional, Festivalul Enescu fiind unul din puţinele vehicule de imagine pozitivă pe care le are România pe plan extern în acest moment. Ediţia din 2019 a fost gândită pentru a aduce un plus de imagine României pe plan extern, fără a exista o investiţie suplimentară din fonduri publice în acest sens. Scopul este acela de a contura un produs care să reprezinte un brand cultural pentru România, care să poată fi folosit pentru relansarea imaginii externe a ţării. În cazul în care evenimentul nu va mai avea loc, România va pierde un capital de imagine foarte important şi de care are nevoie în mod real”, arată Gigel Ştirbu.

Ediţia din 2019 a Festivalului Internaţional George Enescu aduce, în perioada 31 august - 22 septembrie, peste 2.500 dintre cele mai valoroase personalităţi ale lumii, un număr de 34 de premiere concretizate prin prezenţa a 25 de artişti de mare calibru, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida, René Jacobs, Diana Damrau, Joyce DiDonato, Rolando Villazón, Julia Fischer şi Nobuyuki Tsujii, şi a nouă dintre cele mai importante orchestre de nivel mondial.

Până la momentul difuzării acestei ştiri, Ministerul Culturii încă nu a formulat un punct de vedere privind acest subiect.

Foto: Facebook / George Enescu Festival 

Citește și: