Sorin Bogdan
1191 vizualizări 7 iul 2018

Şansele ca Simona să fie câştige şi Turneul de tenis de la Wimbledon cresc considerabil. Principala ei rivală, Caroline Wozniacki (locul 2 WTA) a fost eliminată în turul 2 de rusoaica Ekaterina Makarova (locul 35 WTA), care a învins-o cu 6-4 1-6 5-7. Înfrângerea lui Wozniacki o menţine pe Halep pe poziţia de lider WTA şi după terminarea turneului, indiferent de rezultate.

De la ora 15:00, Simona va juca în turul trei, cu o adversară din Taiwan, Su-Wei Hsieh (32 de ani, locul 48 WTA).

Hsieh, (1,7 metri înălţime şi 57,3 kilograme) este mai degrabă o specialistă a jocului de dublu, categorie la care se clasează pe locul 17 WTA. Prin comparaţie, Halep are o înălţime de 1,68 metri şi cântăreşte 60 de kilograme, iar la dublu evoluează ocazional. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată, la Mastersul de la Cincinnati 2013 , când a câştigat românca, scor 6-7  6-1 6-2.

”În setul doi nu am făcut aşa multe greşeli. Am încercat să lovesc mai încet, fără aşa multă putere. Am vrut să nu mai risc la fel de mult,” a declarat Simona Halep după meciul câştigat în turul doi. ”Acum mă simt bine, simt jocul şi mingea din ce în ce mai bine. Totuşi, nu ştii niciodată cum stau lucrurile. Pe iarbă sunt multe surprize. Eu voi fi pregătită pentru ce urmează şi am încredere în şansele mele."

Jucătoarea noastră şi-a început drumul spre câştigarea celui de-al doilea Grand Slam din carieră, după ce s-a impus, luna trecută la Roland Garros.

”Sunt relaxată,” a mărturisit Simona într-o conferinţă de presă. ”Desigur, nu e uşor să joci pe iarbă, dar pas cu pas, mă acomodez tot mai bine. Dar - aşa cum am mai spus - pe iarbă nu ştii niciodată ce se va întâmpla în arenă. Fiecare meci e important şi trebuie să fiu foarte concentrată.”

”După Roland Garros, ar fi fabulos să câştig şi la Wimbledon,” apreciază Simona Halep. ”Desigur, îndrăznesc să spun că am o şansă la titlu, dar prefer să mă concentrez pe fiecare meci în parte şi e o mare provocare pentru mine să ajung în finală.”

 

Citește și: