Gandul.info
Departamentul Sport - Mediafax
1482 vizualizări 15 mai 2018

"România pierde astăzi un om de o valoare imensă, un profesionist desăvârşit, un patriot. Vocea lui Cristian Ţopescu va rămâne vie şi inconfundabilă. Odihneşte-te în pace, Cristian Topescu!", a scris, pe pagina sa de Facebook, marele fotbalist Gheorghe Hagi.

Actualul manager al FC Viitorul a ataşat mesajului şi un clip în care Cristian Ţopescu îi comentează celebrul gol împotriva Argentinei de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994.

Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu a murit, marţi, la vârsta de 81 de ani. El a fost adus de urgenţă, în urmă cu o săptămână, la Spitalul Elias, în urma unor complicaţii cauzate de diabet, au anunţat reprezentanţii unităţii sanitare. Cristian Ţopescu avea 81 de ani şi a fost comentator sportiv şi politician, fiind ales senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

Citește și: