Octavian Vasilescu
1112 vizualizări 11 iun 2018

Fostul număr 26 mondial a evidenţiat şi provocările peste care Simona a fost nevoită să treacă alături de Firicel Tomai, primul antrenor care i-a marcat cariera în mod decisiv: "Eu zic că au fost două momente importante. Primul a fost când a început cu Firicel Tomai, omul care i-a format jocul. Tot ce înseamnă parte tehnică, strategia de joc, variaţia ei. Bine, pe un fond de talent. Dar Firicel i-a format jocul. Al doilea a fost colaborarea cu Cahill, pentru că degeaba ai un joc bun, dacă nu ai o atitudine bună pe teren. Şi cred că Darren a avut un impact mare. Aici se face diferenţa dintre un jucător bun şi un campion".

"Nu cunosc toate experienţele lor, pentru că nu am fost acolo. Chiar Firicel Tomai a sprijinit-o financiar o perioadă, ca să poată merge la turnee din aproprierea României. Ştiu că au mers cu maşina la turnee şi că lucrurile nu mergeau la un moment dat", a adăugat Hănescu.

Când vine vorba de Darren Cahill, antrenorul cu care Halep a urcat pe primul loc mondial şi cu care a câştigat un turneu de Grand Slam, Hănescu susţine, după o analiză, că cei doi nu vor colabora pe termen foarte lung: "Nu ştiu ce să zic. Nu ştiu dacă Darren e genul de antrenor care să rămână atât de mult lângă un sportiv. Cred că e genul care ia sportivul de la un punct, îl duce la un punct maxim şi îl lasă. Nu cred că va sta mulţi ani cu Simona. Dar cred că a reuşit, în ultimii ani, să-i transmită ce voia, s-o înveţe să aibă o atitudine pozitivă", a încheiat Hănescu, în intervenţia sa de la ProSport LIVE.

 

Citește și: