Mihaela Gidei
731 vizualizări 4 sep 2018

„Admite propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul-condamnat BECALI VICTOR. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului BECALI VICTOR, în prezent încarcerat în Penitenciarul Bucureşti Jilava în temeiul mandatului de executare nr. 339/2018 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, în baza Sentinţei penale nr. 225/2016. (...) Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în minuta instanţei Judecătoriei Sectorului 4.

Judecătoria Sectorului 5 a respins ân luna martie, o altă cerere de liberare condiţionată făcută de Victor Becali.

În dosarul transferurilor, în care mai mulţi oameni din fotbal, printre care şi fraţii Ioan şi Victor Becali, au fost acuzaţi că au dat bani judecătoarei Geanina Terceanu pentru soluţia de achitare dispusă în primă instanţă în cauza privind transferurile din fotbal, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe Ioan Becali la trei ani de închisoare, iar în cazul fratelui său, Victor Becali, au decis să fie condamnat la 5 ani şi 8 luni de închisoare. Astfel, cei doi au revenit în puşcărie, Ioan Becali fiind încarcerat în Penitenciarul Slobozia, iar Victor Becali la Penitenciarul Rahova.

În aceeaşi cauză, Cristian Borcea a fost achitat, iar în luna iulie a fost şi el liberat. Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost eliberat, în luna iulie, din Penitenciarul Jilava după 4 ani şi 4 luni de închisoare, după ce magistraţii Tribunalului Ilfov au decis să-i admită cererea de eliberare condiţionată.

Cristian Borcea a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava din Bucureşti în martie 2014, după ce Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 6 ani şi 4 luni de închisoare în Dosarul transferurilor de jucători de fotbal. Instanţele au respins două cereri de eliberare ale fostului acţionar de la Dinamo, pe motiv că nu a petrecut suficient timp după gratii pentru a înţelege ce a greşit.Judecătoarea Geanina Terceanu, actualmente Teodorovici, a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru luare de mită.

Citește și: