Andrei Vacaru
1913 vizualizări 21 mai 2019

Fostul multiplu campion de Formula 1, Niki Lauda, în vârstă de 70 de ani, a decedat, potrivit informaţiilor făcute publice de familia acestuia, informează BBC.

„Cu profundă tristeţe anunţăm că iubitul nostru Niki a decedat luni, în prezenţa familiei sale”, au anunţat rudele lui Lauda, prin intermediul unui comunicat.

Fostul pilot austriac a fost campion mondial de Formula 1 în anii 1975 şi 1977, ca membru al echipei Ferrari şi în 1984, alături de McLaren. În 1976 Lauda a suferit arsuri grave în urma unui accident în timpul Marelui Premiul al Germaniei, însă a revenit în circuit.

Niki Lauda s-a îmbolnăvit de gripă în luna ianuarie a acestui an, motiv pentru care a fost internat în spital timp de zece zile. Fostul campion mondial suferise un transplant pulmonar în august 2018.

Niki Lauda, omul care a iubit pericolul mai mult decât victoria

Legendarul pilot de Formula 1 şi triplu campion mondial, Niki Lauda, care a murit luni la vârsta de 70 de ani, va fi mereu ţinut minte pentru teribilul său accident din 1976, relatează France24.

Ambiţia şi determinarea multiplului campion mondial au rămas de neclintit chiar şi în urma accidentului tragic, Niki Lauda făcând o revenire spectaculoasă şi câştigând încă de două ori titlul mondial, înainte să-şi dezvolte propriile linii aeriene şi să devină un om de afaceri de succes.

Lauda, membru al echipei Ferrari, debutase în campionatul mondial din Formula 1 cu an mai devreme şi era în fruntea clasamentului atunci când la data de 1 august, 1976, vehiculul în care se afla a ieşit de pe pistă pentru motive care nu au fost niciodată dezvăluie, autoturismul izbucnind în flăcări pe circuitul de la Nürburgring, din Germania.

Lauda a fost blocat în maşina în flăcări timp de aproape un minut înainte să fie scos de alţi şoferi care au oprit pentru a-l salva, aceştia riscându-şi vieţile. Costumele de curse ale acestora au fost şi ele arse din cauza căldurii excesive.

Imaginile cu accidentul oribil au făcut înconjurul lumii. Cu doar câteva zile mai devreme, Lauda declara într-un interviu că „pe circuitul de la Nürburgring, dacă maşina ta are probleme, ai şanse 100% de a muri”, informează France24.

La doar şase săptămâni de la tragicul accident şi după ce a primit ultima împărtăşanie pe patul de spital, Niki Lauda a surprins întreaga lume cu o revenire la circuitul Italian Grand Prix în Monza.

Lauda a participat la cursă acoperit cu bandaje, după ce suferise arsuri de gradul al treilea pe faţă şi pe mâni şi inhalase fum toxic. Un jurnalist prezent la raliu povestea şocat cum l-a văzut pe Lauda când şi-a scos bandajele pline de sânge de pe scalp.

Austriacul a pierdut doar două curse în acel sezon şi şi-a menţinut avantajul de trei puncte faţă de britanicul James Hunt la finalul de sezon la Grand Prix Japonia.

În sezonul următor, în 1977, Lauda câştigă al doilea campionat mondial de Formula 1 cu echipa Ferrari. Acesta s-a retras la sfârşitul anului 1979 pentru a-şi urma a doua pasiune, aviaţia civilă.

Totuşi, s-a întors în circuit în 1982, de data aceasta cu echipa McLaren, cu care a câştigat al treilea şi ultimul titlu de campion mondial în 1984.

Lauda a înfiinţat linia aeriană Lauda Air în 1979, compania fiind cumpărată de Austrian Airlines în 2002.

În 2004, fostul pilotul a creat compania aeriană low-cost Niki, aceasta fiind cumpărată în 2011 de Air Berlin.

Cu toate acestea, Air Berlin s-a desfiinţat, iar Lauda şi-a recâştigat compania în ianuarie 2018, fiind în competiţie cu IAG, proprietarul companiilor British Airways şi Ryanair. Compania a fost redenumită LaudaMotion, dar printr-o altă răsturnare de situaţie, Lauda a vândut majoritatea acţiunilor către Ryanair două luni mai târziu.

Fostul pilot a lucrat ca şi comentator , consultant pentru Ferrari în anii 1990, dar şi director de echipă la Jaguar la începutul anilor 2000. În 2012, a devenit membru al comisiei fără funcţii executive al Mercedez.

Arogant şi încrezător, Niki Lauda nu s-a mulţumit niciodată cu „nu” drept răspuns şi a stârnit controverse în Formula 1, iar mai apoi în propriile afaceri, prin comportamentul său intransigent.

Într-un interviu cu AFP la Monaco Gran Prix în urmă cu un an, Lauda a criticat sistemul de protecţie Halo instalat în cabinele maşinilor de curse, spunând că diminua farmecul sportului.

Fostul campion mondial a fost operat şi a suferit un transplant pulmonar în august 2018, în urma unei infecţii la plămâni, aceştia fiind încă afectaţi şi slăbiţi de accidentul din 1976.

Cu ani în urmă, Lauda a suferit multiple transplanturi de rinichi. Atunci când unul dintre acestea a eşuat, un al doilea rinichi a fost donat de iubita sa Birgit Wetzinger, fostă stewardeză, cu care s-a căsătorit în 2008. În afară de gemenii celor doi, un băiat şi o fată în 2009, Lauda avea de asemenea trei băieţi din relaţii anterioare.

Niki Lauda s-a născut drept Andreas Nikolaus la 22 februarie 1949, în Viena, într-o familie înstărită, care nu împărtăşea aceeaşi pasiune pentru cursele auto.

Citește și: