Mihaela Măncilă
985 vizualizări 25 sep 2018

Prestigiosul cotidian sportiv spaniol Marca au acordat premiile "The Worst", dedicate celor mai slabe performanţe din sezonul trecut.

Cea mai mare gafă care a condus la un gol are ca beneficiar un român. Faza respectivă a avut loc pe Arena Naţională, la meciul dintre FCSB şi Hapoel Beer Sheva, din grupele Ligii Europa. În minutul 31, trei fundaşi s-au autoinvitat să joace mingea în propriul careu, la câţiva metri de portarul Goresh, care a ezitat să intervină. Atent, Florinel Coman a profitat de ezitările adversarilor şi a marcat unul din cele mai uşoare goluri din carieră.

Jurnaliştii de la Marca au premiat şi alţi jucători care s-au făcut de râs în sezonul trecut. 

Portarul german Loris Karius (Beşiktaş Istanbul) s-a făcut remarcat prin câteva goluri la care a greşit ca un începător, deşi în evoluţiile sale de la FC Liverpool a mai avut şi momente bune. 

Suedezul Victor Lindelof (Manchester United) a fost considerat de Marca fundaşul cel mai slab al sezonului trecut. Iată-l într-un rezumat, alături de alt gafeur, Eric Bailly.

Olandezul Wesley Sneijder (Al-Garafa, Qatar) a fost declarat cel mai slab mijlocaş al sezonului, iar chilianul Alexis Sanchez (Manchester United) - cel mai slab atacant.

Marca a alcătuit şi cea mai slabă echipă a sezonului trecut: Karius - Lindelöf, Bonucci, Howedes - Ganso, Bakayoko, Sneijder, Ozil - Alexis Sanchez - Vietto, Iheanacho.

 

Citește și: