Departamentul Sport - Mediafax
952 vizualizări 1 oct 2018

Legendarul tenismen povestea pentru ProSport, în cadrul unei discuţii pe larg cu ocazia împlinirii a 70 de ani, că deseori în tribunele de la Roland Garros veneau pentru a-l susţine multe personalităţi ale Franţei. O singură dată s-a aflat în tribune şi marele cântăreţ, compozitor şi actor francez Charles Aznavour.

Ilie Năstase, campion la Roland Garros în 1973, a aflat de la ProSport despre moartea legendarului artist descoperit de Edith Piaf. "Nu ştiam că a murit, îmi pare foarte rău. Era foarte iubit nu numai în Franţa, peste tot în lume. Într-o perioadă, toate revistele îl aveau pe copertă, avea fani de toate vârstele. Nu pot spune că am avut o relaţie de prietenie, dar îmi pare rău, regret dispariţia lui. Ne-am întâlnit pe la diferite evenimente (foto). El a reuşit să aducă faimă Franţei prin sensibiltatea pe care o avea. Regret enorm", a spus Năstase pentru ProSport.

Citeşte continuarea pe Prosport!

Foto: Prosport

Citește și: