Adrian Petculescu - Mediafax
944 vizualizări 24 nov 2014

Gascoigne a recunoscut că gruparea londoneză, pentru care el nu a evoluat niciodată, l-a ajutat de mai multe ori. "L-am sunt pe Gary Lewin, fizioterapeut la club, pentru a-i spune că nu mă simt prea bine. El s-a temut că am făcut o pneumonie şi mi-a spus să mă duc la spital. Apoi Wenger (n.r. - Arsene Wenger, managerul clubului Arsenal) a fost de acord să plătească 28.000 de lire sterline (aproximativ 35.000 de euro) pentru serviciile medicale. De asemenea, când am avut intervenţia chirurgicală la şold, Arsenal a plătit 22.000 de lire streline (n.r. - 28.000 de dolari)", a spus Gascoigne.

În schimb, când a vrut să meargă, în 2011, la un meci al fostei sale echipe, Tottenham, cu Real Madrid, în Liga Campionilor, oficialii clubului l-au pus să plătească pentru a intra pe White Hart Lane.

"Am vrut să-i văd pe Spurs împotriva echipei Real Madrid şi mi-au spus că nu mai au decât două bilete de 60 de lire sterline. A trebuit să văd meciul de sub o lojă cu câţiva jucători care evoluaseră cu 30 de ani înaintea mea", a povestit Gascoigne.

Fostul internaţional, în vârstă de 47 de ani, a petrecut, luna trecută, o săptămână în spital, pentru a urma un nou tratament de dezalcoolizare. "Nu este nimic în neregulă cu mine atât timp cât nu pun mâna pe pahar. Singura persoană care poate să mă salveze sunt eu", a adăugat Gascoigne, 57 de selecţii în naţionala engleză.

Citește și: