Mădălina Drăgoi
392 vizualizări 29 oct 2018

Am stat de vorbă cu dr. Roxana Hristianovici, medic pediatru şi un specialist care organizează periodic cursuri de prim ajutor pentru nou-născuţi şi copiii mici. Interviu exclusiv pentru cititorii Ce se întâmplă, doctore.

CSÎD: Organizezi cursuri de prim ajutor pentru proaspeţii părinţi, dar şi pentru părinţi cu experienţă. Ce situaţii riscante sunt întâlnite cel mai des la nou născuţi?

Dr. Roxana Hristianovici: Nou născuţii sunt extrem de vulnerabili. În cazul lor avem nevoie de o atenţie sporită. Ar trebui să fie mereu în preajma unui adult. Cele mai des întâlnite sunt situaţiile în care bebeluşii sunt lăsaţi nesupravegheaţi la somn în poziţii necorespunzătoare. Poziţia de siguranţă la somn este: bebeluşul aşezat pe spate, cu capul întors pe o parte. În pătuţul bebeluşului nu trebuie să existe pături, perne sau jucării, iar salteaua ar trebui să fie una tare. Astfel prevenim riscul de sufocare al bebeluşului.

Transportul în maşină este iarăşi ceva la care mai avem de lucrat. În România, lumea nu înţelege încă importanţa trasportului în siguranţă şi riscurile reale la care se supun. Bebeluşii trebuie transportaţi doar în scoică, îmbrăcaţi în haine lejere şi cu centurile corect strânse.Poziţia corectă în scoică este aceea în care între bărbia copilului şi piept se pot băga două degete, altfel bărbia este prea în piept şi nou născutul nu se oxigenează corespunzător. Aceeaşi regulă cu două degete se aplică şi în cazul unui nou născut pus într-un sistem de purtare. Î

Nou-născuţi şi copii mici - după 6 luni mai în siguranţă pe podea decât în pătuţ

CSÎD: Dar la copiii mai mari?

Dr. Roxana Hristianovici: Din momentul în care încep să fie mai mobili şi se pot rostogoli, creşte riscul de traumatisme, cele mai îngrijorătoare fiind cele de la nivelul capului. Importantă şi în acest caz este prevenţia. Bebeluşii sunt mult mai în siguranţă pe o podea curată decât în pătuţ. De la 8-10 luni devin din ce în ce mai mobili (merg de-a buşilea) şi sunt şi mai dornici să exploreze tot. Aceasta este perioada în care pot ingera accidental medicamente, detergenţi, alcool, etc. Riscul de sufocare cu un mic obiect apare tot în această perioadă.

CSÎD: Cum să îţi ţii casa, în linii mari, atunci când ai un copil de peste 6 luni?

Dr. Roxana Hristianovici: În ordine!!! Cum spuneam, prevenţia este cheia. Nu ar trebui să avem în casă substanţe corozive de tip detartrant de toaletă, înălbitor, soluţii de curăţat cuptorul. Putem să le înlocuim uşor cu soluţii făcute în casă din bicarbonat de sodiu şi lămâie. Dulapul de medicamente, sertarul cu cuţite, trebuie să aibă protecţie pentru bebeluşi. Atenţie la ce medicamente ţinem în poşetă!!! (la 10 luni pot să deschidă un fermoar). Să ne obişnuim să folosim mereu arzătorul plitei cel mai apropiat de perete, aşa reducem riscul ca un copil să tragă de oala sau tigaia aflată pe foc.

CSÎD: Cum îi poţi explica unui copil mic, care nu vorbeşte încă, că este în pericol?

Dr. Roxana Hristianovici: La fel ca unui copil care vorbeşte. Punem limita fermă însă pe un ton cald şi de fiecare dată explicăm consecinţa. Chiar dacă nu vorbesc, copiii înţeleg mai mult decât ne imaginăm noi. Este important să fim consecvenţi şi să profităm de fiecare ocazie ca să le reamintim regula şi consecinţa. Poveştile, imaginile, ajută mult un copil de vârstă mică să înţeleagă.

CSÎD: Ce pericole se ascund de obicei în baie?

Dr. Roxana Hristianovici: Este vorba de produsele de curăţat. Ele sunt cele mai periculoase, majoritatea pot cauza, pe lângă intoxicaţii, şi arsuri grave ale tubului digestiv. Mare atenţie şi la produsele de curăţat cu pulverizator! Pot cauza vătămări grave dacă sunt pulverizate în ochi.

Citeşte continuarea pe CSID!

Foto: Hepta

Citește și: