Publicat

21

august

2017

08:24

716

vizualizări

Boala care afectează peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume. Cum poate fi prevenită şi tratată

Într-o lume a socializării şi relaţiilor virtuale intense, oamenii sunt tot mai singuri şi depresivi. Unii devin dependenţi, alţii aleg suicidul.

Boala care afectează peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume. Cum poate fi prevenită şi tratată

Într-o lume a socializării şi relaţiilor virtuale intense, oamenii sunt tot mai singuri şi depresivi. Unii devin dependenţi, alţii aleg suicidul.

Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că peste 300 de milioane de oameni de toate vârstele au fost afectaţi în 2015, ceea ce înseamnă o creştere de 18% în zece ani, aproape 800.000 de persoane se sinucid anual din această cauză (ref 2015), iar 15% dintre femei suferă de depresie la un anumit moment pe parcursul vieţii.

De asemenea, depresia a fost declarată a treia cauză de dizabilitate la nivel global în 2014, iar până în 2020, specialiştii consideră ca va deveni principal cauză.

În multe ţări, nu există nici un sprijin sau foarte puţin disponibil pentru persoanele cu tulburări de sănătate mintală. Chiar şi în ţările cu venituri mari, aproape 50% din persoanele cu depresie nu primesc tratament.

Cam una din 20 de persoane din lume suferă la un moment dat de depresie cu un nivel destul de mare de afectare.

Datele publicate în raportul WHO din februarie 2017, au constatat că tulburările de anxietate, care acoperă o serie de condiţii, inclusiv tulburarea de stres post-traumatic şi tulburarea obsesiv-compulsivă, au afectat mai mult de 260 de milioane de persoane, reprezentând mai mult de trei procente din populaţia globală.

Mulţi oameni suferă de tulburări de anxietate şi de depresie simultan, există o mare suprapunere între ele.

Citeşte cum apare depresia şi cum poate fi prevenită în CSID!

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Gică Popescu a "explodat". Ideea incredibilă lansată în spaţiul public de fostul mare fotbalist: "E o mutare politică! Proştii..."

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info