Raluca Pancu
Raluca Pancu
2022 vizualizări 8 mar 2017

Preşedintele Comisiei pentru agricultură a Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu, nu a dorit să intre "în detalii" în momentul în care a fost chestionat de Gândul dacă susţine proiectul de lege privind aprobarea OUG 51/2016, menţionând, însă, că în cadrul comisiei se va lucra pe proiectul de lege iniţiat de Guvernul Ponta în 2014.

"Miercuri intrăm cu un pre-raport. Mare parte din cele stabilite în Ordonanţa 51 se găsesc în propunerile de modificare a proiectului de lege, cea mai mare parte. Dar nu pot să intru în detalii. Noi lucrăm pe proiectul de lege al Guvernului Ponta, nu lucrăm pe OUG. Suntem de acord cu o parte şi din OUG 51. Se vor regăsi în proiectul de lege a Guvernului Ponta. Categoric oricum numai una va fi adoptată", a declarat, pentru Gândul, preşedintele Comisiei pentru agricultură a Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu.

În schimb, colegul său din cadrul comisiei, deputatul USR, Cristian Ghinea, susţine că a "înţeles" că vor lucra "pe ordonanţă".

"Sunt două proiecte legislative care reglementează cam acelaşi lucru, dat fiind că ordonanţa e în vigoare şi că e un mecanism eficient, în mod evident vom insista să lucrăm pe ordonanţă şi dacă e ceva bun din legea aia, să importăm în textul de lege pentru aprobarea ordonanţei. Dar cred că ne dăm cu stângul în dreptul să desfiinţăm o ordonanţă care funcţionează şi produce efecte şi lucrează bine şi să luăm un text de lege paralel", a declarat, pentru Gândul, Cristian Ghinea.

VEZI Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010

Întrebat dacă susţine menţinerea aceluiaşi nivel al sancţiunilor cu cel din OUG 51, Munteanu a răspuns că majoritatea va rămâne, în urma dezbaterilor, "doar mici diminuări pe ici, pe colo".

De cealaltă parte, fostul ministru al Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a reclamat prezenţa "unor amenzi uriaşe ca sancţiuni administrative, fără nicio legătură cu tăierile ilegale" în cadrul textului OUG 51/2016, fiind de părere că există două variante: fie "în aceeaşi zi OUG 51 să fie respinsă şi proiectul de lege iniţiat de Parlament să fie votat", fie "să se facă armonizarea lor într-un singur act normativ".

"Concluzie: Indiferent de procedura juridică aleasă, legea rezultată va fi la fel de drastică în privinţa tăierilor ilegale!", scria Doina Pană, în urmă cu câteva zile, pe pagina sa de Facebook.

La pol opus, deputatul USR, Cristian Ghinea, a declarat că "amenzile nu sunt făcute ca să ţi le permiţi" şi că, "înainte de ordonanţa 51, erau nişte amenzi simbolice".

"Suntem pentru a rămâne acest nivel descurajant al amenzilor. Dacă sunt cazuri de abuzuri, comise de gărzile forestiere, atunci trebuie să investigăm de la caz la caz", a declarat Ghinea pentru Gândul.

În viziunea sa, ordonanţa 51/2016 "a pus dinţi pe tot sistemul de supraveghere", argumentând faptul că cetăţenii raportau în van furturile de lemne prin "Radarul Pădurilor" "dacă nu se întâmplă nimic". 

"În primul rând, o mare victorie a opiniei publice a fost faptul că vom lucra în Parlament pe ordonanţa de urgenţă dată de Guvernul Cioloş, pentru că a fost o ordonanţă care a avut un efect foarte important de reducere a tăierilor ilegale şi a avut acest efect prin două mecanisme: 1. responsabilizarea silvicultorilor, adică amenzi pentru cei care ar trebui să aibă grijă de pădure în cazul în care nu au grijă de pădure, şi 2. prin mecanisme de confiscare a camioanelor care sunt prinse cu lemn tăiat ilegal", a detaliat Ghinea.

VEZI Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului

Cu toate acestea, Ghinea nu exclude modificarea OUG 51/2016, doar dacă cuantumul amenzilor va rămâne la un nivel ridicat şi descurajator şi se va menţine principiul confiscării camioanelor.

"Aşa cum a fost iniţial organizată dezbaterea la Comisia de agricultură, toată lumea era pentru respingerea ordonanţei. S-au activat sindicaliştii din silvicultură, Asociaţia Proprietarilor de Păduri şi dezbaterea era de o singură parte. După ce s-a creat vâlvă publică, s-a revenit la ideea de a lucra pe fondul ordonanţei. Acum sunt câteva chestiuni foarte tehnice unde se poate lucra pe ordonanţă. De pildă la modul de măsurare a masei lemnoase. În practică s-a dovedit că există limite la textul legii şi nu avem nimic împotrivă să deschidem acele chestiuni cu două condiţii: cuantumul amenzilor să rămână mare şi descurajator şi să rămână principiul confiscării camioanelor. Dacă aceste două chestiuni rămân în lege, atunci dinţii pe care i-a pus ordonanţa rămân ca mecanism acolo", a explicat Ghinea.

De aceeaşi părere este şi fostul ministru al Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga, care a declarat, pentru Gândul, că susţine "adoptarea unui proiect de lege de aprobare a Ordonanţei 51 cu câteva modificări care ţin de tehnică legislativă şi câteva modificări care nu sunt de substanţă". În acest sens, Varga a subliniat faptul că susţine proiectul de lege de aprobare a ordonanţei "pentru că acea ordonanţă de urgenţă a întărit, a înăsprit sancţiunile şi a dus prin aplicarea ei la reducerea tăierilor ilegale".

În ceea ce priveşte diferenţele între textul OUG 51/2016 şi cel al proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, Varga a precizat că nu sunt "foarte mari" şi că "pot fi făcute completările necesare", cu menţinerea acelor "măsuri aspre de sancţionare a furtului din pădure pentru a reduce tăierile ilegale".

VEZI Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010

"Proiectul acela de lege a fost iniţiat pe vremea când eram eu ministru. El a fost ţinut în sertare, doamna ministru Paşca Palmer, anul trecut, a făcut o scrisoare către Parlament să urgenteze aprobarea proiectului de lege şi pentru că, în continuare, acel proiect a rămas în sertare, a dat ordonanţă de urgenţă. Important este ca nu cumva să se aprobe un proiect de respingere a ordonanţei până când nu avem un proiect de lege ieşit din Parlament pentru că am auzit şi astfel de opţiuni, ceea ce ar fi foarte grav. Trebuie să avem aprobate acele măsuri severe care să ducă la reducerea tăierilor ilegale, deci un proiect de lege de aprobare a OUG sau proiectul de lege care e în Parlament", a mai spus Varga.

"Ordonanţa trebuie completată sau armonizată cu acel proiect din 2014 care zace în Parlament şi să avem un proiect care aprobă ordonanţa sau proiectul de lege, dar nu înainte a fi aprobat şi promulgat pentru că altfel, dacă nu avem în vigoare aceste sancţiuni severe, riscăm în continuare să avem această situaţie cu tăierile ilegale", a mai subliniat Varga.

WWF, Greenpeace, EcoCivica şi Federaţia Coaliţia Natura 2000: Susţinem revizuirea şi aprobarea prin lege a OUG 51

Luni, cinci organizaţii non-guvernamentale, respectiv WWF România, Greenpeace România, Fundaţia Eco-Civica, Federaţia Coaliţia Natura 2000 şi EcoAssist - Plantăm fapte bune în România au transmis, printr-un comunicat de presă, că susţin revizuirea şi aprobarea prin lege a OUG 51 privind contravenţiile silvice, formulând câteva "amendamente esenţiale pentru a combate fenomenul tăierilor ilegale".

"Pentru a securiza potenţialele păduri virgine şi cvasivirgine rămase, este obligatoriu să avem prevăzute în legea contravenţiilor silvice sancţiuni pentru lucrările care s-ar desfăşura în aceste zone fără avizul structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură (Garda Forestieră). În cazul în care se constată că în zonele respective se mai găsesc păduri virgine sau cvasivirgine, avizul trebuie să fie negativ. Totodată pentru a facilita identificarea pădurilor virgine şi cvasivirgine, trebuie legiferat accesul specialiştilor evaluatori cu autovehiculele pe drumurile forestiere fără a fi necesar acordul scris din partea proprietarului sau a administratorului fondului forestier", se arată în cadrul comunicatului emis de Greenpeace România.

Totodată, cele cinci organizaţii susţin faptul că "lemnul recoltat ilegal confiscat de autorităţi nu trebuie să ajungă pe piaţă" şi că "recoltarea abuzivă de lemn din păduri trebuie sancţionată în continuare", "fie că este vorba despre furtul de lemn sau de tăieri ilegale produse prin nerespectarea normelor tehnice în vigoare inclusiv la aplicarea lucrărilor de rărituri".

Ministerul Apelor şi Pădurilor: Nu susţinem eliminarea prevederilor OUG 51/2016

O reacţie pe această temă a venit şi din partea ministrului Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, care a ţinut să precizeze, pe 24 februarie, printr-un comunicat de presă, că instituţia pe care o conduce "nu susţine eliminarea prevederilor OUG 51/2016", deşi admite apariţia unor "disfuncţionalităţi" sau "situaţii de aplicare discreţionară a legii" după intrarea în vigoare a OUG 51/2016.

"Nu sunt adepta unei relaxări a regimului contravenţiilor. Cred foarte tare că cei care încalcă legea trebuie să plătească pentru asta şi trebuie să-i usture. Sigur, vom corecta ce este de corectat în textul legii, însă o relaxare a regimului contravenţiilor nu este negociabil”, a declarat Adriana Petcu, adăugând faptul că "modul în care această nouă Lege va fi adoptată (includerea în proiectul de lege aflat deja în procedură parlamentară a prevederilor OUG 51, adoptarea OUG 51 cu modificări etc.) reprezintă chestiuni de tehnică legislativă şi sunt strict în atributul Parlamentului".

În plus, Petcu mai preciza faptul că "în cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor funcţionează un grup de lucru care va elabora propunerile de modificare şi completare a actului normativ" şi că, "după elaborare, propunerile autorităţii vor fi transmise Parlamentului"

"Important este să păstrăm nivelul sancţiunilor şi, în niciun caz, să ne întoarcem la varianta existentă înainte de intrarea în vigoare a OUG 51/2106", mai sublinia Petcu.
 

Citește și: