Gandul.info
Marian SULTĂNOIU
12398 vizualizări 3 oct 2018

Că să înţelegem cum a putut virusul pestei porcine africane (PPA) să cuprindă o jumătate de ţară, ne-am dus la sursă, în judeţul Tulcea. Şi oricât s-ar gândi românul la cauzele ”oculte” ale epidemiei, când ajungi la faţa locului, înţelegi că inconştienţa, nepăsarea sau delăsarea autorităţilor nu mai au nevoie de intervenţii ”din afară”.

Avertismente au fost. SRI informa încă din 2016 despre riscul apariţiei unei epidemii de PPA. Premierul, guvernul şi ANSVSA au fost atenţionaţi. În iulie 2017, un prim focar a apărut într-o gospodărie de la marginea oraşului Satu Mare, unde se bănuieşte că virusul a fost adus prin intermediul unor produse de origine animală contaminate, provenite din Ucraina. Porcii au fost imediat sacrificaţi şi incineraţi, iar ANSVSA a informat structurile abilitate din ţară, Uniunea Europeană, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor despre focar. 

În septembrie 2017, autorităţile au primit de la Comisia Europeană raportul unui audit efectuat in perioada 25 ianuarie - 2 februarie în România. Conculziile erau îngrijorătoare: măsurile de prevenire în gospodăriile oamenilor nu erau aplicate decât DUPĂ confirmarea apariţiei virusului, iar ineficienţa programului de supraveghere pasivă a mistreţilor risca să întârzie depistarea acestuia. Nivelul redus de biosecuritate al numeroaselor exploataţii nonprofesionale era considerat cel mai vulnerabil punct de introducere a infecţiei la porcii domestici.

Însă în locul măsurilor de prevenire, ANSVSA făcea... economii: 6 milioane de euro a ”salvat” preşedintele ANSVSA Geronimo Brănescu, renunţând la inspecţia veterinară de primăvară. În locul vizitelor în gospodării a medicilor veterinari - care ar fi trebuit remuneraţi - a ordonat funcţionarilor să răsfoiască nisşte registre cu inspecţiile din anii trecuţi. Preţul real al măsurii se vede astăzi, când statul român a plătit deja peste 12 milioane de euro despăgubiri pentru porcii eutanasiaţi din judeţele afectate de PPA.

 

Începutul

Tulcea are, mereu, ceva din aerul unei fete bătrâne: e urâţică şi sentimentală. Uneori, mă doare sufletul, ca la-ngropăciunea amintirilor. Multe lucruri s-au dus, multă Dunăre a curs.

Şi cel mai mult îmi lipseşte strigătul gutural, adânc, şuierat, ca vorba răstită a unui bătrân astmatic, cu faţa crestată de briciul sărat al mării - pescadorul care pleacă pe Dunăre, spre lume.

Îmi înghesui la repezeală nostalgia în stomac, o iau pe Isaccei, pe lângă faleză, cobor la stânga spre port, apoi mai departe, pe străduţe, până la malul Dunării, unde opresc oarecum spectaculos: e doar o frână mai înfundată, care-mi ridică praful alb, de piatră, direct în nas.

La bac, vreo patru maşini. De prima, stau rezemaţi trei bărbaţi. Vorbesc fără chef. Mă apropii, să întreb cât am de stat.

De vizavi, până la Ceatalchioi, faci vreo 14 kilometri, în avalul braţului Chilia - cum l-am învăţat noi, la şcoală - uneori, aproape de el, alteori mai departe, după cum şerpuieşte drumul. Iar asta, abia după ce traversezi Sf.Gheorghe, cu bacul.

Bacul de la Ceatalchioi

Îl întreb pe cel mai în vârstă cum e mersul. Omul mă cântăreşte o secundă, şi mă pasează ăluilalt, mai tânăr.

”Ia vezi cu băiatu’ nostru, că el ştie p-aici”, şi-mi arată ”băiatul”, din ochi.

”Unde mergi?”, zice el, fără să mă vadă

”La Ceatalchioi”, îi răspund.

”E bine, te-ai aşezat cum trebuie”, spune, şi-şi mai îndeasă scobitoarea-ntre dinţi. ”Ai treabă p-acolo?!”.

Îi spun pe scurt ce caut şi de ce. Ba mai mult, îl întreb direct ce părere are despre pesta porcină africană. Catadicseşte să mă privească mai atent.

Şi-au bătut joc”, zice, şi scuipă scobitoarea într-o parte. ”S-au mişcat greu. Când au venit, au împuşcat câţiva mistreţi, din elicopter. Nu mulţi, că i-a oprit”.

”De ce să-i oprească?”. Ridică din umăr.

”Ca să ne omoare nouă porcii, la grămadă, după aia”.

”Să fi fost vreo premeditare”, mă las provocat. Şi el mă priveşte iar, cu privirea aia limpede. ”Au răspândit virusul din elicopter…”

 

Şi totuşi, Ceatalchioi există

Bacul ajunge pe malul celălalt în două-trei minute. Cobor şi o iau spre Ceatalchioi, prin Tudor Vladimirescu, pe drumul bătut cu piatra albă, care scrâşneşte sub roţi. Nu se poate merge repede, că-ţi clănţănesc creieri-n cap. Printre sălcii, se vede oglinda apei. Câteva clipe, apoi se pierde în spatele pădurii. Pe urmă, iar, şi iar întunericul verde.

Mergi, şi tot mergi pe drumul ăla alb, care separă pădurea de un câmp nesfârşit, galben şi verde. Mergi cu gândurile tale şi te-ntrebi: ”Cum să fi făcut un virus aşa de mic, un drum atât de lung?!”.

La un colţ, un pichet al Poliţiei de Frontieră. Peste Dunăre e Ucraina.

”De acolo au venit porcii mistreţi. Iar ANSVSA-ul şi ARBDD-ul au rămas mască”, mi se plânge primarul Ceatalchioiului, Tudor Cernega - în funcţie de peste 10 ani – odată ajuns în biroul său.

”Aş sesiza iresponsabilitatea ANSVSA-ului şi a ARBDD-ului. Sunt curios dacă cei care au oprit vânătoarea la mistreţi au o notă de fundamentare, un studiu de impact. Ne trezim, aşa, şi oprim vânătoarea. Eu sunt primarul care a cerut reluarea vânătorii la mistreţi, în intravilan, şi pe proprietăţile oamenilor, acolo unde sunt culturi distruse. Locul mistreţilor e în Deltă. După cum aţi văzut, localitatea este foarte depopulată şi mistreţii şi-au făcut culcuşuri în grădinile oamenilor. Şi şacalii ne atacă - pe noi şi pe animalele: capre şi mai ştiu eu ce”.

Primarul e supărat tare pe autorităţile administrative. ”Localitatea este administrată de ARBDD, fondul de vânătoare aparţine ocolului silvic, iar în teren zăceau cadavre de mistreţi, de trei săptămâni. Mistreţii au venit, după cum deja se ştie foarte bine, din Ucraina”.

Cernega îmi povesteşte cum fostul viceprimar a văzut, într-o zi, un cârd de vreo 150 de mistreţi traversând Dunărea, dinspre Ucraina. A doua zi, alt cârd, de peste 100 de animale. ”Pe malul Ucrainei se trăgea cu automatul, ca la război. Mistreţii au migrat pe malul nostru. Au stat câteva zile, vreo patru, după care au dispărut. Ori s-au dus înapoi, ori au plecat în Baltă, dar s-au dus. În urma lor au rămas numai hoituri”.

Primul focar a apărut pe 10 iunie, spune primarul. ”Atunci a venit un medic veterinar de la DSVSA şi, împreună cu domnul viceprimar, am identificat cel puţin şase cadavre de porci mistreţi. S-a confirmat existenţa virusului la toţi şase. Când veneai de la Tulcea, puţea pădurea îngrozitor. Mă întreb, cei de la RNP n-au sesizat că au mortalităţi. Sau Fondul de vânătoare…”

În consecinţă, zile întregi, nimeni nu s-a sesizat. Şi totuşi, un pic de noroc, dacă se poate numi aşa, a coborât tot de la bunul Dumnezeu. ”Prima dată, m-a sesizat preotul: că i s-a-mbolnăvit un porc. A doua zi, că i s-a-mbolnăvit altul. L-a anunţat preotul pe domn’ doctor, domn’ doctor a luat la cunoştinţă, a luat mostră, a dus la analiză, şi s-a confirmat focarul”.

Domn’ primar a crezut, la-nceput, că-i făcătură, dar… ”Am văzut că-i serioasă. Au fost patru focare, prima dată. Apoi au mai apărut şapte-opt, zece, până când am reuşit să terminăm toţi porcii. Şi totuşi, până în ziua de azi, nu s-a tras nici măcar un foc de armă ca să sperie mistreţii. Şacalii şi mistreţii se plimbă, în continuare, în voie, prin sate”.

Ce-au făcut autorităţile? Cum au izolat zona? ”Au făcut mai nimic. Au pus nişte filtre. Stăteau inspectorii la filtru opt ore şi plecau acasă. După ce plecau, putea trece cine voia şi cine nu voia prin ”filtru”, putea transporta orice în maşină, se putea duce oriunde. Iar când o colegă de-a mea, primăriţă în altă comună, i-a cerut directorului DSVSA Tulcea să pună covoare dezinfectante pe drum, domnul Tuchilă i-a spus că nu ştie legea. Că fiecare primar trebuie să-şi facă treaba la el acasă, nu să i-o facă DSVSA-ul”.

Afară, în faţa Primăriei, de pe un catarg, trosneşte un steag al UE, bătut de vântul rece. Deşi a rămas doar pe jumătate, face zgomot cât pentru tot cercul statelor comunitare. Cu pesta porcină africană nu te joci…

 

…Şi nici cu oamenii

Oamenii din Ceatalchioi nici nu ştiu ce i-a lovit. Pe uliţe, printre câteva case semeţe şi altele dărăpănate, trei-patru păsări, vreo două maşini, câteva pisici, dar nici ţipenie de om. Primarul a fugit să prindă bacul ”de patru”, iar eu am rămas singur în mijlocul satului.

Drapelul se zbate, mai departe, tot mai ”vocal”, plesnit de rafalele de vânt scăpate printre leagănele, toboganele şi învârtitorile unui parc cochet şi pustiu, din vecinătatea primăriei.

O iau la vale pe uliţă, căutând un chip de om. După un pâlc de copaci, în loc de om, găsesc un tunel de verdeaţă, care se furişează spre malul Dunării. Apuc într-acolo, curios. Drumul, care se însoţeşte pe oarecare distanţă cu un gard de trestii, izolând o gospodărie abandonată (o curte plină cu mere puse la pământ de vânt), se deschide, în stânga, într-un fel de poiană, străjuită, la câteva zeci de metri, de altă felie de pădure, coborând, laolaltă către braţul fluviului.

Malul Dunării la Ceatalchioi

În faţă, Dunărea, mai ”retrasă”, lasă la vedere un fel de plajă din pământ galben, modelat de mii de urme, împietrite în clisa deja întărită: urme de om, de pasări, de animale, poate ale sutelor de mistreţi care au traversat braţul fluviului.

Mă străbate un soi de emoţie, ca la o întâlnire neaşteptată. ”Deci, pe aici, e posibil să fi intrat pesta în ţară, ascunsă în carnea de mistreţ. Iar de mistreţii, intraţi ”clandestin” şi retraşi ulterior printre smârcurile şi copacii malului românesc, n-a interesat pe nimeni, zile-ntregi. Până au murit, până s-au împuţit, până ce virusul a fost transmis porcilor din gospodării şi a ajuns în carnea lor, iar de acolo, în farfuriile sătenilor, care i-au tăiat în pripă, de teamă să nu-i piardă pe nimic.

Malul Dunării la Ceatalchioi

După cum spunea primarul, cel puţin vreo trei-patru săptămâni au zăcut acolo mortăciunile. Cum s-ar spune, în total dezacord cu indicaţiile raportului CE, acela care ne cerea atenţie preventivă, şi ochii pe mistreţi, ca pe butelie. În urmă cu un an…

Pădure Ceatalchioi

 

Cum s-a transformat ”biosfera” în ”biofura”

După ce s-au trezit cu echipele de asomatori în curte, după ce s-au speriat bine, după ce şi-au plâns animalele omorâte, ”împuşcate” în frunte şi îngropate într-un dig de pământ, ca să nu infesteze pânza freatică, oamenii s-au mai liniştit. Sunt şi nu sunt mulţumiţi de despăgubirile primite. Cei care le-au primit, pentru că mulţi n-au primit, încă, nimic.

Mihaela Tănase: ”Am avut şase porci pe care mi i-au sacrificat domnii de la DSV. O săptămână n-au făcut nimic, apoi de omorât, ni i-a omorât imediat. Adevărat că ni s-au dat despăgubiri, cam 650 de lei pe porc, la greutatea pe care au avut-o la sacrificare”. Sunt mulţumiţi oamenii?! „Nu suntem chiar mulţumiţi. Vă daţi seama că, dacă îi creşteam până la Crăciun, aveau alt preţ. Aveam, şi noi, animalele noastre de care ne foloseam. Aşa…”

Paul Nespascu: ”S-a zvonit că boala a plecat de la porcii mistreţi. Apoi au început să ne moară porcii prin curţi. Şi atunci a venit Direcţia Sanitară şi au luat toţi porcii la rând. Fără analize, fără nimic, absolut. Cel mai rău lucru a fost modul în care s-a operat: se căra cu o volă, în cupă, porcii, de la un capăt al satului la altul, traversând pe drumul principal. Vă daţi seama că o muscă era destul să facă toată treaba”. A avut porci? ”Am avut un porc, s-au completat nişte formulare… Văd că nici până în ziua de azi nu s-a dat nimic. Dumnezeu ştie…”

Un sătean foarte supărat şi soţia sa, la poartă: ”La radio spune că o să dea nu ştiu câţi bani şi nouă ne-a dat şase lei şi 50. Şi spune că or să dea între opt şi 12 lei. Cine dă, bre, diferenţa aia de bani? Atât!”. Alo, o clipă! Cum de s-a răspândit atât de repede virusul? ”Asta ştiu cei de la ”Rezervaţia Biofură”, din Tulcea. Nu-i ”biosferă”, e ”biofură”! Nişte escroci care mănâncă bani degeaba! Pa!!”. Atât? ”Atât”.

 

La-ntors ”acasă”

La întoarcerea către bac, m-am oprit la poliţistul de frontieră. ”Fără video, fără audio, da?!”. Sigur că da. În afară de mistreţi, au mai trecut ceva ucraineni cu barca, peste Dunăre, să ne aducă ceva cârnaţi, costiţe, momiţe, de porc ucrainean? ”Exclus!”. Sigur? ”Păi, noi avem camere coordonate pe malul apei, domnu’… De la Tulcea până la capăt, la vărsare. Se vede tot. Nu trece nici pasărea!”. Aşa?!

Pesemne că ucrainenii au inventat mistreţul invizibil. Cel puţin.

Mă urc în maşină şi plec îngândurat, spre ”bacul de şase”, penultimul spre Tulcea. ”În consecinţă, cum oare, un virus atât de mic, a făcut o cale atât de lungă?”

Şi, când mă gândeam mai intens, gata-gata să bag sub roţi o turmă de caprine şi ovine - din câte am înţeles, următoarele pe lista rumegătoarelor mici, atinse de o viitoare molimă - aflate în marş forţat către bacul meu.

Aşa… Deci voi aţi cărat pe copite şi în blană, aşa mici cum îmi sunteţi, pesta porcină africană, de unde au lăsat-o mistreţii ucraineni!

 

DSVSA Tulcea a făcut totul…

Directorul DSVSA Tulcea, dr.Mitică Tuchilă, are versiunea sa. ”Ajutorul din partea noastră, către primării, a fost necondiţionat şi sută la sută. Pot spune invers, dacă e să discutăm pe acest palier: la nivelul primăriilor trebuia să se înfiinţeze, şi s-a înfiinţat cu greu, până la urmă, Unitatea Locală de Sprijin. Astfel, primăriile, prin ULS, trebuia să asigure, efectiv, logistica necesară şi factorul uman care să ne ajute la uciderea porcilor, la ecarisarea teritoriului şi să acorde sprijin echipelor care s-au deplasat în teritoriu. Au existat şi primari care nu s-au implicat, primari pe care i-am găsit foarte greu, care nu au răspuns la telefon sau au răspuns foarte târziu. Cu toate acestea, echipele DSVSA Tulcea şi-au făcut treaba. Am ucis porci afectaţi, bolnavi. Au fost îngropaţi în gropi făcute chiar de medicii veterinari, împreună cu jandarmii şi militarii. În consecinţă, medicii au ajutat necondiţionat.

Ca o concluzie, după aceste trei luni şi jumătate, pot spune că lucrurile au decurs bine, echipele de care vorbeam au ecarisat şi dezinfectat teritoriul de aşa manieră încât PPA să nu difuzeze”.

Şi totuşi, PPA a difuzat în 10 judeţe din sud-estul României…

”Ca să argumentez cele de mai sus, vă pot spune că, în judeţul Tulcea, imediat cum a fost depistat acest virus, s-au înfiinţat filtrele rutiere, care pot să spun că şi-au făcut treaba (cele despre care primarul din Ceatalchioi spune că funcţionau câte opt ore pe zi?). Astfel, noi considerăm că virusul nu a difuzat din judeţ pe căile rutiere. Nimeni nu poate spune că virusul a plecat din Tulcea către alt judeţ. El o fi plecat, dar pe alte căi, prin alţi vectori - şi mă refer aici la porcul sălbatic - dar şi prin alţi factori, mai puţin factorul uman şi difuzarea lui pe căile rutiere”.

O dovadă în acest sens, susţine directorul DSVSA Tulcea, este faptul că ”în partea de nord-vest a judeţului, virusul a pătruns din Insula Mare a Brăilei, prin intermediul unui cetăţean care a transmis virusul prin haine”.

Deci, tot haina îl face şi pe porc…

Deşi au acţionat întocmai şi la timp, aşa cum scrie la manual, după cum susţine directorul DSVSA, ”în judeţul Tulcea, boala a evoluat în acest timp, în patru exploataţii comerciale şi o exploataţie comercială de tip A, precum şi în exploataţii private”. Numărul porcilor ucişi se ridică undeva în jurul a 100.000 de capete. ”Pentru toate acestea au fost făcute fişe de evaluare în vederea despăgubirilor, până acum fiind plătite 297 de dosare. Urmăm cu dezinfecţia a doua şi a treia şi vom continua cu plata despăgubirilor”, mai spune Mitică Tuchilă.

Acesta susţine că nu a fost omorât niciun porc de la care să nu fi fost prelevate probe sau fără buletin de analize. Ori acolo unde nu s-a confirmat boala. ”Vorbim despre animalele bolnave sau deja moarte… Dacă discutăm de uciderea preventivă, pentru a forma cordoanele de apărare a restului judeţului şi a judeţelor limitrofe, într-adevăr, atunci nu s-a ucis în baza unui buletin de analiză. S-a mers pe ucidere preventivă. S-au ucis atât porci sănătoşi, cât şi porci afectaţi, în baza hotărârii CLCB de la momentul respectiv”.

Deci s-au ucis porci bolnavi, numai cu buletin de analiză şi porci sănătoşi cu ghiotura. Păi, chiar despre asta se plângeau oamenii, nu despre faptul că li s-au ucis porcii bolnavi, numai şi numai după ce li s-au prelevat probe.

 

Până acum, pesta porcină africană ne-a costat 12 milioane de euro

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat marţi, că până acum, despăgubirile pentru pesta porcină africană către fermieri se ridică la 12 milioane de euro.

”Până acum s-au plătit în jur de 12 milioane de euro, 54 de milioane de lei, dar aceste documente se fac în continuu, se fac cu mai mare uşurinţă la gospodării, pentru că ai terminat, dacă ai avut un porc-doi, ai făcut documentele respective. La societăţile comerciale, până nu se încheie sacrificarea efectivelor în întregime, nu poţi să faci documentaţia cuvenită”, a precizat ministrul.

El a explicat că, după identificarea focarelor, o echipă formată din reprezentanţi ai prefecturii, Direcţiei Agricole, ai DSV-ului şi ANVSA-ului se prezintă în gospodării, unde după sacrificarea porcilor, se întocmesc documentele pentru despăgubiri.

”Rog proprietarii să fie foarte atenţi şi să coopereze când ajunge această echipă acolo, inclusiv să se facă documentele, pentru că aşa spune legea: în momentul în care ai făcut uciderea respectivă să întocmeşti documentele”, a spus ministrul Agriculturii.

Potrivit rapoartelor, în judeţul Ialomiţa s-au făcut cele mai multe plăţi, în timp ce în Tulcea, este necesară întocmirea mai multor dosare de despăgubiri.

”Am văzut la Ialomiţa o treabă foarte ordonată, din 2.400 de gospodării care au fost afectate, 2.200 deja au primit banii, ceea ce înseamnă că acele comisii au lucrat operativ şi pierderea aceasta de timp a fost eliminată în cazul acestui judeţ. O situaţie mai grea am văzut-o la Tulcea, încă sunt multe documente de făcut şi trebuie să le facă, pentru a se respecta, pe de o parte, termenul legal şi în acelaşi timp, să se onoreze drepturile pe care le au păgubaşii”, a concluzionat ministrul Agriculturii.

 

Citește și: