Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
1521 vizualizări 30 dec 2017

Premisele declanşării

Unu - Există divergenţe, încă voalate, la nivel de coaliţie.

Doi - UDMR a amorsat o bombă la care nu s-ar mai fi aşteptat nimeni (fie pentru a ridica presiunea pe diverse negocieri, fie pentru că vrea să-şi păstreze ce i-a mai rămas din imagine).

Potrivit unei declaraţii pentru Mediafax, deputatul UDMR, Korodi Attila, a anunţat că modificările pe Codul Penal, propuse de PSD, nu vor fi susţinute de UDMR. „Sunt foarte multe exagerări în amendamentele depuse, şi nu au cum să fie susţinute într-o dezbatere serioasă”, a spus Korodi.

Trei - Cel cel mai recent sondaj IRES (fost Vasile Dâncu) concluzionează, devastator, că 75 la sută dintre români consideră greşită direcţia în care merge ţara, 90 de procente dintre respondenţi sunt nemulţumiţi de prestaţia politicienilor, iar în ceea ce priveşte încrederea în instituţii, pe primul loc figurează UE, apoi primarii şi mass-media - cu procente ce depăşesc 40 la sută (foarte multă şi multă încredere), pe ultimele locuri plasându-se, în ordine, partidele politice, Parlamentul şi primul-ministru”.

Patru – Şefii TelDrum au fost trimişi în judecată.

Cinci - Judecătorii îi cer lui Iohannis să trimită legile Justiţiei la CCR.

Şase - Ambasadele critică „traducerea” legilor Justiţiei.

Şapte - Instituţiile europene îşi arată nemulţumirea faţă de noile acte normative.

Opt - Premierul Tudose încearcă un joc la două capete, prefăcându-se interesat de percepţia societăţii civile, a mediului de afaceri şi a ambasadorilor acreditaţi, faţă de noile legi, urmărind să dea bine la public.

Declanşarea atacului

Încolţit din toate aceste direcţii, Liviu Dragnea declanşează, la aproape un an de la aflarea veştii, un atac cu ultimatum, la adresa bănuiţilor „contracandidaţi”, oameni din interiorul guvernului/partidului, aflaţi în posibila postura de a-i prelua funcţiile. "În PSD, din luna martie a început să li se spună unor colegi: vedeţi că pe Dragnea îl vom aresta, îl băgăm la puşcărie, tu eşti mai bun preşedinte. Probabil şi lui Sorin (n.r.: Sorin Grindeanu, fostul premier) i s-a spus. S-a spus şi în noua guvernare unor colegi din Guvern", a reiterat Dragnea, continuând cu precizarea că doi dintre membrii guvernului i-au mărturisit aceste fapte.

Întrebat dacă şi actualul premier ar fi avut astfel de discuţii, liderul PSD lasă lucrurile, oarecum, în coadă de peşte, în ceea ce-l priveşte pe Tudose, cerându-le, însă, celorlalţi doi să fie bărbaţi şi să iasă, public, la declaraţii: "Nu ştiu, nu mi-a spus explicit (Mihai Tudose – n.a.), dar doi colegi mi-au spus explicit. Să fie bărbaţi şi să iasă public să spună. Le-am spus că sunt membri ai Guvernului României şi aceste lucruri vin dintr-o zonă ocultă. Îi aştept după Anul Nou, să vină să spună. Dacă nu, spun eu!", a ameninţat Dragnea.

Nu ştim dacă cei doi i-au mai spus ceva astăzi, ieri, acum o lună, acum un an.

Nu ştim de ce abia azi ne-a povestit social-democratul toată tărăşenia.

Nu ştim ce le cere, de fapt, celor doi să spună public: cine le-a spus, ce le-a spus, ce le-a propus?!

Nu ştim ce consecinţe va mai avea acum acest scandal, dincolo de încercarea de a capta atenţia publicului pentru o oarecare perioadă de timp.

Probabil că nu „cei doi vorbitori” sunt miezul problemei, ci că temerile preşedintelui se îndreaptă, mai ales, în direcţia premierului, la care ajunge, deloc întâmplător, firul poveştii.

Iată cum devin meandrele concretului, plecând de la nimic: după ce le cere celor doi să dea amănunte pe persoană fizică, Dragnea ajunge la guvern. „Trebuie să vedem anul viitor dacă forma Guvernului este cea mai bună, dacă este nevoie sau nu să se procedeze la o restructurare a Guvernului, dacă da sau nu. (...) Şi am avut o discuţie cu primul-ministru, cu domnul preşedinte Tăriceanu în ianuarie să începem să discutăm dacă se impune, repet, să vedem dacă e necesar sau nu. (…) Eu sunt mulţumit de activitatea premierului Tudose. E un tip care nu e foarte calm, sunt oameni care nu sunt foarte calmi”, a conchis Dragnea.

Dar ce l-ar face nervos pe Tudose?! Stresul, încordarea, miniştrii din guvern, povestea celor doi, jocurile de culise?

Să vrea Dragnea şi capul lui Tudose? E aşa o panică?

Citește și: