Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3525 vizualizări 2 ian 2018

Ayatollahul Khamenei a binevoit, în sfârşit, să vorbească. Nu încă direct naţiunii, ci – meşteşug de propagandă – la o întâlnire cu rudele martorilor războiului iranian-irakian (septembrie 1980-august 1988):

”În agitaţia acestor zile, duşmanii Iranului s-au unit cu toate instrumentele de care au dispus, inclusiv bani, arme (...), pentru a provoca daune sistemului islamic (...). Am ceva de spus despre aceste chestiuni şi voi vorbi cu poporul nostru drag la momentul potrivit”.

Spre deosebire de liderul de la Casa Albă (care tweetuie de câteva zile împreună cu familia sa de consilieri), Liderul Suprem de la Tehran a învăţat bine lecţia răbdării şi a înţeles proverbul persan ”a vorbi înseamnă a semăna, a tăcea înseamnă a culege”.

Ayatollahul Khamenei nu are, deocamdată, de ce să se îngrijoreze. Îşi cunoaşte bine sistemul opresiv din subordine. Ştie, de asemenea, că - spre deosebire de protestele din 2009, care au scos pe străzi milioane de oameni şi au durat câteva luni până când s-au stins – protestele de acum nu au nici lideri, nici program. Au, ce-i drept, o armă puternică, smarphonul, însă regimul are grijă să bruieze comunicaţiile demonstranţilor.

Cum îi avertizam pe cei cu aşteptări prea optimiste încă din primul text despre evenimentele din Iran, o schimbare de regim e aproape imposibilă. Aproape zic, fiindcă demersul de a scoate în stradă contra-protestatari, cum se întâmplă în ultimele trei zile, poate fi sinucigaşă.

În rest, n-ar fi prima oară când analiştii CIA se înşeală asupra Iranului, dacă e să ne amintim doar de faptul că - şi după ce după ce conducătorul Revoluţiei Islamice din 1979, Ayatollahul Khomeini, se întorsese din exil – îl considerau un ”filosof-poet”, iar la sfârşitul lui 1978 tot nu considerau că sunt coapte condiţiile pentru o situaţie revoluţionară.

De ce aşteaptă încă Ayatollahul Khamenei momentul potrivit? Un posibil răspuns ar fi că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, nu exclude sacrificarea preşedintelui Hassan Ruhani. Nu doar relaţiile tensionate dintre cei doi, amplificate înainte şi după semnarea Acordului nuclear din 2015, ci încercările repetate de reformă economică şi deschidere a ţării, pot să-l transforme pe clericul moderat Ruhani în ţap ispăşitor. 

Probabil Liderul Suprem e convins că un discurs bine articulat propagandistic, în care să explice ”poporului drag” că politica lui Ruhani e motivul scumpirii ouălor, că ridicarea majorităţii sancţiunilor după semnarea Acordului cu ”Marele Satan” n-a adus nici mai multe locuri de muncă, nici prosperitatea sperată, ar calma situaţia. (Procurorul General ar scoate în faţă, cum a promis, nişte corupţi din rândul autorităţilor - există destui, chiar din rândul ayatollahilor). Odată identificat ţapul ispăşitor, ideea că duşmanii naţiei pândesc să dezbine Iranul ar putea să-i ţină în case pe mulţi, cum s-a întâmplat şi în 2009 (să nu uităm că discursul jignitor al preşedintelui Donald J. Trump, din septembrie, de la tribuna ONU, i-a deranjat profund pe iranieni, susţinători sau nu ai regimului).


Eliminarea lui Ruhani, singura voce raţională care s-a auzit în ultimele şase zile din Tehran, poate îndrepta lucrurile într-o direcţie greu de anticipat.   

Citește și: