Vartan Arachelian
Vartan Arachelian
1165 vizualizări 10 iul 2018
Lumea întreaga, graţie, mass-mediei a urmărit întrecerea, contracronometru, a oamenilor de ştiinţă, a tehnicienilor şi a specialiştilor în scufundări, din varii ţări, pentru salvarea celor 13. Dintr-o imprudentă orientare asupra grotelor subterane, ca şi a vremii ploioase, ei păreau destinaţi morţii sacrificiale. Aparţin doar unui spaţiu, vorba Poetului, de mituri şi eresuri. Din fericire, n-avea să fie aşa! La vremea când SOS-ul autorităţilor tailandeze a alertat lumea, ea, lumea, era sedusă de Campionatul mondial de fotbal. Care, la fel ca Olimpiada, în alternanţă cu ea din patru în patru ani, captează tot intereseul şi întreaga capacitate empatică de care e capabilă omenirea. ŞI totuşi, apelul la salvarea “celor 13” n-a rămas fără ecou. Minţile cele mai practice ale lumii au intrat în alertă. Au fost propuse felurite soluţii pentru depăşirea unor obstacole de sol sau submarine, de o tectonică neobişnuită, atât pentru a ajunge la cei naufragiaţi pe o banchiză subterană, care devenea din ce în ce mai mică, dar şi de a găsi calea salvatoare pe drumul invers cu fiecare copil scăpat din iadul lichid.
Ştim cu toţii toate amânuntele. Suntem cu toţii fericiţi de finalul epopeii. Onoare solidarităţii internaţionale!
În tot timpul acesta n-am putut să nu-mi amintesc despre o altă odisee, cea a submarinului rusesc Kursk, scufundat în august 2000 în Marea Barenţ. Faţă de dificultăţile din peştera tailandeză, inundată de ape, dificultăţile de a aduce la suprafaţă, în timp optim, acel “Titanic al submarinleor”, cum a fost numit vasul rusesc, spun specialiştii, erau cu mult mai mici. Submarinul se aşezase, după explozia unei torpile din cauza unei scurgeri de apă în camera proiectilului, pe fundul mării. Dar
secretomania rusească - moştenire la pachet a mentalităţi lui homo sovieticus - a întârziat ca lumea să afle despre tragedia celor 118 marinari şi să vină de grabă în ajutorul sinistraţilor. Doar există de când e lumea un cod de ajutorarea a oamenilor mării. De data asta, noul ţar de la Moscova, aflat pe plaja de la Soci, a spus “niet!” ajutorului specialiştilor din Marea Britanie, Norvegia şi SUA. Ei au vrut să vină la faţa locului cu unelte performante care să aducă la suprfaţă vasul Kursk. Cum avea să se întâmple, dar prea târziu. Posibilele secrete militare aflate la bordul navei nuclearizate au cântărit mai mult decât viaţa marinarilor. Aceştia aveau să moară asfixiaţi în acea cutie de conserve abandonată pe fundul mării. Întru târziu, când au încetat sunetele disperate din interiorul submarinului s-a admis prezenţa străină la locul sinistrului. Odiseea vasului rusesc cu cei 118 oameni la bord s-a isprăvit cu un eşec tragic pe altarul secretului militar. Ea urma după o altă tragedie colectivă. Tot una care a primit acelaşi “niet” din partea autorităţilor de la Moscova. E vorba de explozia de la Cernobâl, din 26 aprilie 1986. Aveau să treacă şi atunci câteva zile de muţenie
secretoasă a Moscovei, suficiente însă ca lumea să vadă că e simplă propagandă “glasnostul” gorbaciovist. Că şi URSS-ul lui Gorbaciov continua să fie o “societate închisă”. Dacă nu chiar atunci sau puţin mai târziu, “Fundaţia pentru o scietate deschisă” a miliardarului american, originar din Ungaria, de generozitatea căruia aveam să beneficiem şi noi la începutul anilor 1990, avea să fie interzisă în URSS.
Morala acestor tragedii e una singură: solidaritatea umană poate face minuni. De ele beneficiază, mai ales, societăţile deschise. Nesecretoase. Doar în astfel de societăţi oamenii nu sunt proprietate de stat, ci statul e proprietatea oamenilor!

 

 

Citește și: