Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2124 vizualizări 13 feb 2018

Când, în Chile, Papa l-a citat pe Pablo Neruda (altminteri, un ateu), mi-am adus aminte de un episod din memoriile laureatului Nobel pentru Literatură, cartea publicată în anii ‘80 ai secolului trecut, cu un titlu de o covârşitoare simplitate – “Confieso que he vivido” (Mărturisesc că am trăit) – acolo unde povesteşte despre “al alimón” şi cum, în 1933, el şi Federico Garcia Lorca l-au omagiat pe marele poet nicaraguan Rubén Darío.

Lorca a avut iniţiativa şi tot el i-a explicat lui Neruda ce înseamnă “al alimón”: “Doi toreadori pot lupta în acelaşi timp cu acelaşi taur, servindu-se de o singură capă. Fiind una dintre cele mai periculoase figuri care există în arta tauromahiei, e executată foarte rar. Doar de două sau de trei ori într-un secol şi numai de doi toreadori care sunt fraţi sau măcar rude. Asta înseamnă să lupţi cu taurul <al alimón>”.

Dacă vă veţi lăsa purtaţi de eschivele şi supleţea stilistică a toreadorilor şi veţi ieşi, fie şi preţ de câteva minute, din băltirea duhnitoare a realităţii, înseamnă că manipularea a reuşit.

“NERUDA: Doamnelor…
LORCA: … şi domnilor. Există în tauromahie o figură care se numeşte torear al alimón, care constă în aceea că doi toreadori îşi feresc trupurile din faţa taurului cu ajutorul aceleiaşi cape.
NERUDA: Federico şi cu mine, uniţi prin acelaşi fluid, vom înfige împreună banderilla în taur, răspunzând astfel cum se cuvine faptului că în cinstea noastră se dă o recepţie (a scriitorilor argentinieni, n.m.).
LORCA: Există obieceiul ca la astfel de întruniri poeţii să-şi salute camarazii şi prietenii prin cuvântul lor cu rezonanţă fie de argint, fie de lemn.
NERUDA: Noi însă vom aduce în mijlocul nostru un dispărut, vom invita la masă un văduv, învăluit de o moarte tenebroasă, mai tenebroasă ca altele, deoarece el este văduvul vieţii al cărei strălucitor soţ a fost. Vom sta la umbra lui arzătoare, îi vom repeta numele până ce forţa lui va ieşi din uitare.
LORCA: După cei îi vom transmite o îmbrăţişare plină de dragoste sensibilului poet Amado Villar, vom pune pe masă numele unui om mare, chiar dacă masa se va zgudui, paharele se vor sparge, furculiţele vor sări în sus în căutarea ochiului pe care vor să-l scoată, iar valurile mării şi răbufnirea lor vor păta feţele de masă. Vom rosti aici numele poetului Americii şi al Spaniei: Rubén…
NERUDA: … Dario. Căci, doamnelor…
LORCA: … şi domnilor…
NERUDA: Unde se află, în Buenos Aires, piaţa  Rubén Dario?
LORCA: Unde e statuia lui  Rubén Dario?
NERUDA: Lui îi plăceau parcurile. Dar unde e parcul  Rubén Dario?
LORCA: Unde e florăria cu trandafirii lui Rubén Dario?
NERUDA: Unde sunt mărul şi merele lui Rubén Dario?
LORCA: Unde e mâna tăiată a lui Rubén Dario?
NERUDA: Unde sunt uleiul, răşina, lebăda lui Rubén Dario?
LORCA: Ruben Dario doarme în a sa Nicaraguă natală, sub un îngrozitor leu de stuc, asemenea leilor cu care bogaţii îşi împodobesc porţile caselor.
NERUDA: Un leu de bâlci – celui care a fost tatăl leilor, un leu fără stele - celui care dăruia stele.
LORCA: El ne-a restituit foşnetul junglei printr-un adjectiv şi,  asemenea cucernicului Luis de Granada, mai marele peste limbă, el a trimis mesaje stelare, cu lămâia şi cu copita cerbului, şi cu moluştele dătătoare de groază şi infinit. Marea, cu fregatele şi cu întunecimile ei, ne-a aşezat-o în pupilă. Din cea mai cenuşie înserare pe care a cunoscut-o vreodată cerul a făcut o imensă pajişte, a vorbit cu vântul aspru şi încruntat dinspre sud-est ca de la egal la egal, din tot sufletul, ca un poet romantic, şi mâna şi-a sprijinit-o pe capitelul corintic, cu îndoiala plină de ironie şi tristeţe a tuturor timpurilor la un loc.
NERUDA: Numele lui purpuriu merită să fie cinstit împreună cu toate trăsăturile lui esenţiale, cu îngrozitoarele lui dureri de inimă, cu incertitudinea lui incandescent, cu alunecările lui pe spirala infernului, cu ţâşnirile lui spre castelele de glorie, cu trăsăturile lui de mare şi unic poet al tuturor timpurilor.
LORCA: Ca poet spaniol, cu un simţ al universalităţii şi al generozităţii care poeţilor de astăzi le lipseşte, în Spania i-a învăţat pe dascăli şi pe copii. I-a învăţa pe Valle-Inclán şi pe Juan Ramón Jiménez, şi pe fraţii Machado, şi glasul lui a fost apă şi salpetru pe brazda venerabilului nostru grai. De la Rodrigo Caro, poeţii Argensolas sau don Juan Arguijo, limba spaniolă nu a mai trăit până la Rubén Dario o asemenea sărbătoare de cuvinte, de întâlniri ale consoanelor, lumini şi formă. Dario a străbătut pământul Spaniei ca pe propriul său pământ, de la peisajul lui Velázquez la rugul lui Goya, de la melancolia lui Quevedo la cultul de culoarea mărului al  ţărancelor din Mallorca.
NERUDA: L-a adus în Chile marea caldă din nord, iar marea l-a lăsat pe ţărmul stâncos şi dantelat , în bătaia spumelor şi a clopotelor oceanului, plin de sarea sonoră a vântului negru din Valparaiso. Să-i înălţăm în seara asta o statuie de aer străbătută de fum şi de glasuri şi de fapte şi de viaţă, tot aşa cum minunata lui poezie e străbătută de vise şi de sunete.
LORCA: Pe această statuie de aer vreau să aşez sângele lui ca pe o ramură de coral unduită de maree, nervii lui ca un mănunchi de raze, capul lui de minotaur, pe care zăpada gongoriană e zugrăvită de zborul păsării colibri, ochii lui cu privirea pierdută şi absent de milionar al lacrimilor, precum şi cusururile lui. Rafturile roase acum de cari, pe care sticlele de coniac ale dramaticei lui beţii răsună golite de flaute, şi încântătorul lui prost gust, şi umplutura nereuşită şi de prisos ce inundă de omenie mulţimea versurilor sale. Neţinând seama de norme, de forme şi de zăbală, fecunda substanţă a marii lui poezii rămâne veşnic vie.
NERUDA: În faţa marelui dispărut care, cu glasul lui unic, a cântat şi a adus un inegalabil omagiu pământului argentinian pe care ne aflăm acum, Federico Garcia Lorca, spaniel, şi eu, chilian, ne declinăm orice răspundere pentru această seară prietenească.
LORCA: Pablo Neruda, chilian, şi eu, spaniol, avem aceeaşi limbă şi acelaşi poet, nicaraguan, argentinian, chilian şi spaniol. Acesta e Rubén Dario.
NERUDA ŞI LORCA: În amintirea lui ridicăm paharul, aducându-i omagiul şi cinstirea noastră”.

Citește și: