Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2375 vizualizări 8 nov 2017

Ca să nu ne pierdem în mult prea multele amănunte ale pachetului de măsuri anvelopat în pompoasa denumire de mai sus (revoluţie), şi plecând de la enunţul din şapou, dacă angajatorul privat/statul, în calitate de angajator, va majora salariul brut al amploaiatului cu o sumă care să acopere contribuţiile de plată la stat, trecute de la angajator în sarcina angajatului, atunci şi numai atunci, românului îi va creşte salariul net cu vreo „doi roni”. (Mişa îi spune leului ron, ca să pară, probabil, mai robust, mai valoros).

Dacă, însă, angajatorul nu va completa brutul angajatului - după ce acesta devine plătitor direct, din propriul venit, al contribuţiei, la stat - cu respectiva sumă (situaţie perfect posibilă, de vreme ce un angajator privat, de exemplu, nu poate fi obligat de stat în ce fel să-şi construiască politica bugetară), pierderea angajatului va ajunge undeva la 20 - 22 la sută din vechiul său salariu net.

Sigur că patronatul de bună credinţă va lua în calcul compensarea sumelor în discuţie, ceea ce înseamnă, însă, operaţiuni generatoare de costuri suplimentare, pentru fiecare companie în parte, şi diverse alte consecinţe.

Nu e nicio surpriză că, în aceste condiţii, angajatul român (care nu-i e, deloc, limpede la ce să se aştepte), patronatul şi sindicatele, ies în stradă şi cer explicaţii despre încâlcitul „set” de manevre revoluţionare.

Evident că guvernul - ofensat - încearcă să nu dea străzii prea multă importanţă, şi declanşează atacul la inamicul de serviciu: multinaţionalele, care „inflamează societatea civilă”, necăjite că pe viitor, datorită vigilenţei guvernamentale, nu-şi vor mai putea exporta profitul.

Ca să vezi… Dar dincolo de toată această abureală comică, nu mai e niciun secret că revoluţia fiscală a izbucnit din disperarea financiară a guvernului Tudose. Din foamea sa de bani, declanşată de majorarea nesustenabilă a veniturilor tuturor aparţinătorilor statului autentic şi neparalel.

Şi ce s-a gândit „pătratul” Vâlcov-Mişa-Tudose-Dragnea când s-a ridicat întrebarea „de unde luăm bani ca să acoperim miliardele necesare umplerii golurilor din bugetul 2018?!”.

De la pensii, vezi bine!

Pentru asta, prima prostie rostită pe stomacul gol, de Mişa, odată angajat la guvern, a fost „desfiinţarea Pilonului II de pensii”.

Omului, asta i s-a spus, el asta a reţinut.

Şi pentru că reculul prostiei a izbit guvernul cu capul de perete, Vâlcov a declanşat revoluţia, şi a hotărât pentru noi toţi: se trece contribuţia de la angajator la angajat - unu, ca să fim siguri că CAS şi CASS vor fi plătite întocmai şi la timp, întrucât, dacă pe angajator îl prindem greu, pe angajat îl jupuim, lunar, de viu; doi, incluzând în brut contribuţia, mărim baza de calcul, majorând, totodată, cuantumul contribuţiei; şi, trei, pe fondul nebuniei revoluţionare, deturnăm jumătate de la Pilonul II de pensii, către Pilonul I, că ăsta e al nostru, al statului neparalel, şi nu ne-ntreabă nimeni ce facem cu banii din el.

Şi uite-aşa, cu miliardele bugetului asigurărilor sociale, ca fond de rulment (ca să nu-i spunem buffer), stăm altfel de vorbă cu alegătorii noştri.

Oameni buni, fraţi români revoluţionari, eu zic să staţi cu ochii pe bugetul de pensii ca pe butelie, că oamenii sunt disperaţi!

Citește și: