Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3417 vizualizări 13 apr 2018

Fostul ambasador britanic în Uzbekistan, Craig Murray, posta astăzi pe contul său de Twitter: “Trăim vremuri ciudate, când te trezeşti dimineaţa şi primul impuls e să verifici dacă nu a început Al Treilea Război Mondial fără tine”.

Murray, în acord cu un alt fost ambasador britanic, în Bahrain şi Siria, bun cunoscător de arabă, Peter William Ford, şi-a declarat zilele acestea îndoiala cu privire la faptul că, cel puţin de data aceasta, atacul chimic de la Duma ar fi opera lui Bashar al-Assad.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat în urmă cu câteva ore că atacul chimic din 7 aprilie a fost o “înscenare a serviciilor speciale ale unui stat rusofob”, invocând “dovezi incontestabile”. A subliniat că o eventuală replică armată împotriva Siriei ar urma scenariile libian şi irakian – “valuri de emigranţi spre Europa şi alte evoluţii de care nici noi, nici partenerii noştri europeni nu avem nevoie (…), însă care îi pot bucura pe cei protejaţi de Ocean”. Deşi nu a numit statul rusobof care ar fi instrumentat scenariul de la Duma, ultimele precizări pot duce şi înspre Statele Unite. În urmă cu două zile, purtătorul de cuvânt al armatei ruse acuzase “Căştile albe siriene” şi “Syrian American Medical Society”, cu care acestea colaborează în zonele ocupate de jihadiştii anti-Assad, că ar fi înscenat filmul cu gazarea civililor cu concursul direct al britanicilor. Ambasadoarea Marii Britanii la ONU a calificat imediat afirmaţia drept “minciună neruşinată”.

Adevărul e că nici un expert n-a validat respectivele imagini care circulă în toată lumea, provocând emoţie şi indignare. Despre acest film, Peter William Ford a declarat BBC Scoţia: “Trebuie să ne păzim creierul ca şi afectele să nu fie strivite de acele video-uri, care sunt descrise ca neverificate, dar care, repetate iarăşi şi iarăşi, ajung să dobândească o falsă credibilitate. Trebuie să ne întrebăm care sunt sursele ce ne mână spre război”. 

Straniu e că nici francezii sau britanicii, care au declarat că au probe clare ale vinovăţiei regimului de la Damasc, nici sirienii şi ruşii, care consideră atacul chimic de la Duma o înscenare, nu se grăbesc să prezinte probe. Al-Assad şi Putin ar fi fost primii care ar fi trebuit s-o facă, fiindcă ei controlează zona unde s-ar fi petrecut tragedia. Alegaţiile iscusitului ministru Lavrov sună bizar, în lipsa dovezilor.  

Dacă secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a făcut în ultimele zeci de ore un tur de forţă diplomatic încercând să tempereze războiul vorbelor, Sultan Erdoğan, care de la bun început s-a erijat ca mediator între ruşi şi americani, a liniştit opinia publică mondială asigurând că “atmosfera tensionată pare să se reducă”.

În fine, faţă cu calmul rusesc, agitaţia psiho-motorie de zilele trecute a preşedintelui celei mai mari puteri din lume n-a făcut decât să alimenteze scenarii aiuritoare. Iar faptul că aseară presa americană a răspândit consideraţiile despre Donald J. Trump ale fostului director al FBI, James Comey, dintr-o carte care urmează a fi lansată, aşterne dubii în plus în legătură cu lipsa de… conectare la realitate a omului în mâinile căruia stă  destinul planetei: mincinos inveterat, cu atitudini de şef mafiot.

Citește și: