Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
5606 vizualizări 27 mai 2019

Şi au venit, la sediul din Băneasa. S-au insinuat fines, pe după umerii Viorichii, apoi, la stânga şi la dreapta sa. Primul, alunecând ca „parfumul” de ambrozie, care-ţi dă lacrimile şi, tot el, îţi curge şi nasul, a apărut baronul Oprişan. S-a inclus în decor, plutind în spatele preşedintelui. Apoi a venit naşa Olguţa: tristă, dar cu rimelul la locul lui - într-un cuvânt, impecabil (machiaj).

Au mai venit la poză: Birchall, Bădălău, Stănescu, Andronescu, Teodorovici, Pintea şi alţii – oameni din toate zonele partidului, cum ar fi spus noul preşedinte, încă interimar.

„Indiferent de sentimentele faţă de Liviu Dragnea, vă daţi seama că pentru PSD condamnarea preşedintelui în funcţie reprezintă un moment dificil, aşa cum ar reprezenta pentru orice partid. Uman vorbind, este o dramă atât pentru el ca persoană, cât şi pentru familia lui, iar în calitate de colegi de partid suntem alături de dumnealui şi de familia sa”, a spus preşedintele.

Ţac - flash-uri! Pac - poza de familie: uşor aburită de lacrimile personajelor. Chipuri lungi, triste, priviri goale întoarse cu faţa spre gândurile din cap.

Oprişan (un gând mai vechi, cu reverb): „După părerea mea, în acest moment luxul şi prostia se plătesc. Domnul Dragnea este istorie în România! Trebuia să plece de mult. (…) Când te crezi stăpânul partidului, aşa păţeşti. El tot timpul s-a crezut stăpânul partidului. Eu spun ce gândesc, iar miercuri ar trebui convocat un CEx în care să discutăm serios rezultatele alegerilor”. Cu un ultim efort, îşi striveşte lacrima, cu pleoapa.  

Andronescu (un gând de ieri, înecat într-un oftat scurt): „Probabil că domnul Dragnea îşi va da demisia”.

Vasilescu (luată de val, cu o seară înainte – zâmbind, cu gândul la Manda, care tocmai se alesese europarlamentar pe ruinele partidului): „Şi eu aş vrea să pice guvernul, la fel cum vrea opoziţia. Îmi iau popcorn şi mă aşez la tv, să văd cum cei care vor urma la guvernare vor face prăpăd…”.

Şi pe urmă, iar, Viorica, cu voce: „Suntem un partid unit, în momentele dificile PSD a strâns rândurile, aşa vom face şi de acum încolo. (…) Împreună vom lua deciziile, împreună vom vedea unde am greşit, care sunt paşii pe care trebuie să-i facem. (…) Nu, nu-mi dau demisia!”.

Slavă Domnului că măcar în PSD mai avem un om responsabil, de vreme ce capilor opoziţiei le vâjâie ţestele de bucurie.

Oamenii sunt hotărâţi să tragă, la repezeală, un remake după capodopera „Guvernarea zero-tehnocrată, 2016”, cu Cioloş în rolul premierului.

Fix ca atunci: Iohannis cheamă partidele la consultări, renunţă din prima la ideea de anticipate, stabileşte un premier (cine altul, dacă nu Cioloş), care încropeşte un guvern tehnocrat de uniune naţională, care se zbate în zadar cu „greaua moştenire”, PNL se compromite din nou, punând umărul la fiasco, PSD se face că e în opoziţie, de unde îşi reface moralul, scorul şi aroganţa cu asupra de măsură, apoi face alianţă (dacă nu fuzionează) cu ProRomânia, Iohannis se alege preşedinte, pentru al doilea mandat, Firea recâştigă Bucureştiul, ca să-l dea pe mâna iepuraşilor de pluş şi a taximetriştilor din Ilfov, în sfârşit, parlamentarele din 2020 sunt câştigate de vechiul PSD, reconstituit, ca-n visele de azi ale mamei Vio. Posibil, cu Ponta premier, cu Dragnea proaspăt liberat, vice, şi cu Mazăre în rolul „Salvamarului”.

Bine domnule preşedinte, dar nu v-aţi săturat de comedia asta?! O luăm mereu-mereu de la capăt, relansând PSD - scoţându-l din moarte clinică -, o dată la patru ani, printr-o guvernare încropită pe picior, din care nimeni nu înţelege nimic?

N-ar fi mai bine să rămână la Victoria guvernul PSD, care e sprijinit, totuşi, de o majoritate parlamentară, fie ea şi fragilă (de vreme ce, nici acum, opoziţia nu intenţionează să colaboreze, deplin, ci doar pe teme punctuale, potrivit declaraţiei liderului USR, Dan Barna), ca să-şi ducă mandatul până la capăt, cu toate consecinţele şi învăţămintele trase după implozia suferită? Şi, evident, într-o formulă scuturată şi curăţată de balast?

La urma-urmei, nu i-ar strica nici ţării ăsteia măcar un an de linişte, timp în care întreaga clasă politică să-şi facă, la rândul ei, un „ITP” serios, spre a ajunge, în sfârşit, la maturitatea exemplară pe care a dovedit-o poporul acesta adus la exasperare?

Întreb şi eu, nu dau cu parul.

Altfel, cred că toată lumea a înţeles, limpede, mesajul acestui ultim scrutin.

Citește și: