Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2375 vizualizări 29 mai 2019

„Pentru că nu au ştiut să-şi dea demisia de onoare, solicit demisia, imediat, a ministrului de Externe şi a celui de Interne. Şi când spun imediat, înseamnă imediat!” a cerut preşedintele Iohannis.

Îţi trebuie tupeu, ca să te numeşti Meleşcanu şi, totuşi, să spui că ai, astăzi, lucruri mult mai importante de făcut decât să-ţi dai demisia, de onoare sau de dezonoare, după umilinţa la care ţi-ai supus compatrioţii, din nou, duminică, pe străzile Europei. O „ţigănie” care i-a determinat pe unii dintre primarii marilor oraşe să coboare în stradă, ca să-şi ceară scuze românilor, furaţi, pe faţă, de dreptul lor, constituţional, la vot, după zeci de ore de stat la coada umilinţei.

Habar n-am dacă Teodor Meleşcanu se supune unei sincope în perceperea realităţii, unui puseu de derută amnezică sau dacă e vorba doar de un mega-tupeu al statului degeaba, în paralel cu realitatea.

Nu poţi fi un gospodar „cu toţi boii acasă”, şi s-o-ntorci, zilnic, ca la Ploieşti, după cum ţi se năzare: ba că românii n-au fost umiliţi; ba că, dacă au fost umiliţi, de vină pentru asta sunt, cu siguranţă, ambasadorii şi consulii aflaţi la post, în ţările respective, pentru că n-au ştiut/n-au vrut să ceară toate cele necesare pentru ca procesul de votare să decurgă decent; ba că-şi exprimă regretul; ba că-şi cere scuze; ba că de vină ar fi fost, totuşi, referendumul iniţiat de Iohannis, element care a crescut timpii de vot, încurcând, în consecinţă, lucrurile.

Teodor Meleşcanu este, ca să spunem aşa, un satir bătrân, care nu se află la prima tură prin Europa, pe banii noştri – după prosteala întâmplată în 2014, atunci când a plecat să-ndrepte lucrurile, şi s-a-ntors cu ele complet strâmbe.

În copilăria mea, prin ţigănia veche a Crângaşiului, întâlneam, uneori, astfel de români dedaţi şmecheriilor perverse, care se făceau de râs, turnându-ţi braşoave penibile, în demersul lor de-a te lua de prost.

Bătrâni blagosloviţi, ulterior, cu porecle dintre cele mai umilitoare, pe care, în amintirea unui mai vechi respect, astăzi pierdut, faţă de „vechiul” Meleşcanu, n-am să le reproduc aici.

Iar astăzi, când, ministrul de Externe nimic n-ar mai fi trebuit să aibă de zis, afară de a-şi turna, în linişte, cenuşă-n cap, şi de a-şi prezenta demisia, cu demnitate, el, un umil reprezentant al partidului care n-a trecut pragul, ALDE, inclusiv din cauza prestaţiei sale lamentabile, are îndrăzneala să spună: „Avem lucruri mult mai importante de făcut!”.

Cum ar fi?! Poate să se compromită, definitiv? Mă rog, chestie de gust.

Cât despre ministrul Carmen Dan, sper, în „apărarea” lui Dăncilă, că-şi va primi cuvenitele „mulţumiri” din partea conducerii guvernului.

Că premierul va avea, în cele din urmă, demnitatea şi curajul să o trimită acasă, la fel ca pe bătrânul Meleşcanu, pentru umilinţa la care aceşti doi corifei ai haosului, ai lipsei de respect şi ai umilinţei în formă continuată, i-au supus pe românii din diaspora (dar şi din ţară).

Numai aşa, noi, cu toţii, am mai putea crede că noua conducere a PSD chiar are de gând să reformeze un partid, ce nu mai stă, deloc, pe roze.

Citește și: