Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1624 vizualizări 9 sep 2017
A beatificat un episcop - Jesus Emilio Jaramillo Monsalve, ucis în 1989 de gherilele marxiste – şi un preot  - Pedro Maria Ramirez Ramos, ucis în 1948, în timpul războiului civil. 
 
A participat la Marea Întâlnire pentru Reconciliere Naţională, în El Parque Los Fundadores, sub crucifixul de la Bojaya (unde, pe 2 mai 2002, au fost masacraţi peste o sută de oameni, care alergau să se adăpostească în biserică): “Deschide inima ca un popor al lui Dumnezeu şi lasă-te împăcată, Columbie! Nu te teme nici de adevăr, nici de dreptate. Dragi columbieni, nu vă fie frică să cereţi şi să primiţi iertarea”.  Oameni simpli au depus, sub crucifix, mărturii zguduitoare despre dramele pe care le-au trăit, călăii lor şi-au recunoscut ororile şi au cerut iertare. 
 
Iertare şi-a cerut şi ultimul comandant  al gherilelor FARC (astăzi partid politic), Rodrigo Londoño Echeverry zis Timochenko, cel care a participat la tratativele de pace de la Havana: “Am abandonat toate manifestările de ură şi violenţă, suntem îndemnaţi să-i iertăm pe cei care ne-au fost duşmani şi au făcut atâta rău poporului nostru. Suntem, de asemenea, angajaţi în actul indispensabil de a ne recunoaşte greşelile şi a cere iertare tuturor bărbaţilor şi femeilor care au fost, în vreun fel, victime ale acţiunilor noastre”.
 
Papa Francisc poate părea un iremediabil naiv, însă nu poţi să nu crezi în pocăinţă, dacă îl slujeşti Dumnezeu:
 
“Câţi dintre voi nu pot relata experienţe de alienare şi de dezolare! Câte femei au mers înainte, în tăcere, şi câţi bărbaţi cumsecade au încercată să lase deoparte ranchiuna dorind să atingă dreptatea şi bunătatea! Cum vor izbuti să lase lumina să intre [în sufletele lor]? Care sunt căile reconcilierii?  Asemenea  Fecioarei Maria, să spunem DA întregii istorii, nu doar unei părţi a ei. Ca Iosif, să lăsăm la o parte patimile şi orgoliul. Ca Isus Cristos, să luăm asupra noastră, să ne asumăm, să îmbrăţişăm această istorie, pentru că în ea sunteţi voi, toţi columbienii. Aici este ceea ce suntem şi ceea ce Dumnezeu poate face cu noi (...), iar acest lucru este cu putinţă doar dacă vom umple cu lumina Evangheliei istoriile noastre de păcat şi violenţă. Reconcilierea nu e un cuvânt abstract. Dacă ar fi aşa, n-ar aduce roade, ne-ar îndepărta şi mai mult. A ne reconcilia înseamnă a deschide o uşă tuturor persoanelor şi fiecăreia în parte care au trăit realitatea dramatică a conflictului. Când victimele înving ispita răzbunării devin cei mai credibili protagonişti ai proceselor de pace. E nevoie ca unii să aibă curajul de a face primul pas în această direcţie, fără să aştepte să-l facă alţii. Ceea ce nu înseamnă a ascunde diferenţele şi conflictele. Nu înseamnă a legitima nedreptăţile. Recurgerea la reconciliere nu poate să ne folosească la a ne adapta la nedreptate (...). Reconcilierea se concretizează şi se consolidează cu contribuţia tuturor, permite construirea viitorului şi augmentează speranţa. Orice efort de pace fără o angajare sinceră de reconciliere se va încheia mereu cu un faliment”.
 
Astăzi, Suveranul Pontif se află la Medellin, un oraş tulburător de frumos, al doilea ca importanţă după Bogota.

Citește și: