Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1404 vizualizări 6 sep 2017

 “Pelerin al speranţei şi păcii”, aşa s-a definit Papa într-un mesaj către poporul martir columbian, înainte de a urca în avionul care îl transportă la Bogota, unde va ateriza după miezul nopţii (ora României, 16.30 ora locală). Preşedintele Juan Manuel Santos Calderon îl va întâmpina la aeroport, cu onoruri militare. Mâine Papa va rămâne în Capitală, iar pe 8 septembrie va fi la Villavicencio, la Marea Întâlnire de Reconciliere Naţională. Pe 8 spetembrie va fi la Medellin, iar pe 10 septembrie va rămâne toată ziua la Cartagena, urmând ca în cursul nopţii să se întoarcă la Vatican.

Monseniorul Oscar Urbino Ortega, arhiepiscopul de Villavicencio, a declarat că Suveranul Pontif coboară pe pământul Columbiei “ca să insufle entuziasm şi reconciliere”.  “Sfântul Părinte va atinge inimile tuturor columbienilor şi va arunca o sămânţă a păcii”.

La rândul său, cardinalul Pietro Parolin, Secretarul de Stat al Vaticanului, a ţinut să sublinieze: “Vizita papei Francisc în Columbia are o dimensiune predominant pastorală, ca toate celelalte vizite externe, având scopul de a-i îmbărbăta şi încuraja pe fraţii întru credinţă, de a le resuscita milostenia şi de a-i îndemna să trăiască speranţa creştină. Fireşte, vizita se circumscrie unui moment extrem de special în existenţa Columbiei, pentru că, după 50 de ani de conflicte şi violenţă,  a demarat un proces de pace, faptul acesta conferindu-i o însemnătate deosebită. În calitate de păstor al Bisericii universale şi de lider spiritual, Sfântul Părinte doreşte să se alăture acestui proces, încurajându-l, pentru ca, după numeroase pierderi omeneşti, după imense distrugeri şi suferinţe, poporul columbian, naţiunea columbiană să cunoască o realitate nouă, de pace şi armonie”.

Există reconciliere, mai poate exista iertare într-o ţară devastată de ură? Oricând poate exista iertare.

Într-o carte-dialog cu Francesca Ambrogetti şi Sergio Rubin, Papa a vorbit şi despre iertare: “În timpul unei predici, celebrând Corpus Christi, am menţionat un lucru care a scandalizat anumite persoane, cel mai probabil pentru că interpretaseră apologia relelor suferite ca pe un sfat de a şterge totul cu buretele. Mă referisem la cei care blestemă trecutul şi nu iartă. Mai exact, m-am referit la cei care se folosesc de trecut ca să obţină beneficii. Concret, am spus că trebuie să binecuvântăm trecutul cu pocăinţă, iertare şi îndreptare. Iertarea merge mână în mână cu celelalte două. Dacă cineva mi-a greşit cu ceva, trebuie să-l iert, dar iertarea ajunge la celălalt atunci când se căieşte şi se îndreaptă. Nu se poate spune: te iert, nu s-a întâmplat nimic. Ce s-ar fi întâmplat la procesul de la Nürnberg, dacă s-ar fi adoptat această atitudine cu liderii nazişti? Îndreptarea, pentru cei mai dintre ei, a fost spânzurătoarea, pentru alţii închisoarea. Să ne înţelegem: nu sunt în favoarea pedepsei cu moartea, dar era norma acelor vremuri, iar societatea a cerut îndreptare, potrivit legislaţiei în vigoare (...). Trebuie să fiu dispus să accord iertare, iar acest lucru se întâmplă efectiv când destinatarul poate primi iertarea.Şi o poate primi când se căieşte şi vrea să îndrepte cele săvârşite, În caz contrar, cel iertat este – în termeni fotbalistici – în offside”.

 

Citește și: