Ovidiu Iordan
Ovidiu Iordan
4361 vizualizări 31 dec 2018

”PR”-ul de duminică al Ambasadei Rusiei de la Bucureşti nu a înţeles o iotă din niciuna dintre vorbele de mai sus! Sau - mai degrabă - se face că nu înţelege! Şi asta pentru că propaganda e cucoană mare... şi sovietică, chiar şi azi, la 75 de ani de când măreaţa armată rusă eliberatoare intra cu bocancii roşii de sângele străbunilor noştri martiri pe acest drum fără întoarcere al atâtor generaţii risipite ”în umbra marelui URSS”...

Aşa-zisa ”neinspirată” postare a ”tovarăşilor” & ”tovarăşelor” de la înaltul ”PR” al ambasadei ruse ar putea trece drept o nevinovată gafă, dacă n-ar fi, de fapt, un alt episod al manipulării diabolic gândite şi minuţios pritocite în laboratoarele de propagandă de la Kremlin! Mistificare, mistificare, da’ să ştim şi noi! Iar până la glorificare n-a mai fost decât o întorsătură de condei! Astfel, ”PR”-iştii şcoliţi la uzinele ideologice NLPutin se întreabă, chipurile retoric, de ce se perpetuează stereotipul soldaţilor ruşi drept o ”adunătură de tâlhari şi violatori”, în loc să li se recunoască meritele eliberatoare şi civilizatoare?!

Păi, stimaţi ”tovaraşi şi pretini” de la Moscova, această imagine se perpetuează pentru că ea reprezintă adevărul tragic pe care milioane de români l-au simţit şi trăit pe propra piele şi, de foarte multe ori, prin propriul sacrificiu! Şi nu e nicidecum un stereotip, ci este un arhetip! Adevărul dureros nu poate fi cosmetizat prin falsificarea istoriei sau prin lobotomizarea memoriei colective via jalnice experimente de ”PR” victimizator care citează din tătuca Stalin şi identifică la modul cinic şi amoral false afinităţi pro-goebellsiene în resorturile românilor.

Am făcut la rândul meu un mic experiment psihologic de jurnalist revoltat până-n măduva conştiinţei de acest ”fake news” bolşevic împachetat într-un marketing pervers, dar care scârţâie din toate balamelele comunicării! Mi-am întrebat din nou bunica de 83 de ani care era treaba cu ruşii! Deşi avea doar 9-10 ani când măreaţa armată roşie ne ”elibera” de un viitor mai bun, şi-a amintit instantaneu, ca în transă, de atrocităţile şi cruzimile comise de acele bestii cu chipuri de oameni care erau soldaţii ruşi...

Umblau tot timpu’ beţi, maie, se ţineau numai de scandaluri, furau şi când vedeau o fată tânără şi frumoasă... era vai şi amar de ea, săraca...”, şi-a amintit bunica mea, Maria Botezatu, de faptele de vitejie ale bravilor soldaţi ruşi! Dar apoi nuanţează. ”Pe unul singur mi-l amintesc că era bun! Avea grade multe pe uniformă, era frumos, elegant şi se purta frumos cu mine, îmi aducea ciocolată şi mă ocrotea. Dar restu’ erau răi...

Vorbele bunicii mele îmi răsună non-stop în urechi şi-n suflet, cu atât mai mult cu cât mi-am amintit de o altă mărturisire care s-a reactivat în memoria mea afectivă. Acum 4 ani, pe când mă aflam la Panciu, locul fermecat al bunicii şi copilăriei mele, am vizitat o vecină şi prietenă de-a dânsei în ziua în care a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani! Între timp a plecat la Bunul Dumnezeu, vara trecută, în anul de graţie 2018. Ţin minte că această bătrănică simpatică şi cu multe răni pe suflet, necicatrizate defel în timpul vieţii, era imobilizată la pat, bea ”Coca Cola” - aşa ca o sfidare originală a ”nemernicilor de ruşi” şi un ”mission-statement” pentru americanii pe care i-a aşteptat atâta amar de vreme - şi a început să depene amintiri cumplite din acei ani care i-au mutilat tinereţea şi întreaga viaţă.

Ţiu minte de parcă a fost ieri, maică. N-aveam nici 20 de ani când au venit ruşii. Băteau, violau, călcau totul în picioare... Nemţii erau mai domni, cereau voie şi când te invitau la dans, dumineca, erau politicoşi, ofiţeri, nu glumă, da’ soldaţii ruşi erau nişte animale, maică...” îmi revin vorbele lu’ tanti Maria a lu’ Petrică, asemeni unui pasaj din ”Jurnalul Fericirii”! Iar bunica mea îmi confirmă aceste sumbre şi dureroase amintiri. ”În vara ‘ceea când au venit ruşii, dormeam prin vie sau ne ascundeam prin beci! Ţin minte că o dată, mama a stat la pândă când a venit soldatul rus şi a vrut să-l împingă în beci, să-şi rupă gâtul, că nu mai suporta să trăiască aşa! Dar n-a făcut-o… Rusu’ avea pistol şi mamei i-a fost teamă că dacă nu-l impinge ca lumea, o s-o împuşte…

Altă data, se îmbătau ruşii şi îşi găsiseră ei distracţie să tragă cu pistolul după tata care călărea un cal aşa frumos, de-l ţin minte şi acum… Din fericire, nu l-au nimerit, dar tata a sărit de pe cal ca să-şi salveze viaţa… Şi calul! După ceva vreme, tata s-a întors acasă… fără cal! Din acea zi, tata a zâmbit mai puţin…”, mi-a povestit bunica mea. Care îşi mai aminteşte că soldaţii ruşi nu făceau urât numai la băutură, ci şi la foame! ”Odată îi răzbise foamea, maie, şi ce-au făcut: au luat o raţă şi au aruncat-o de vie în apă fierbinte, fără s-o jumulească, aşa de răi erau ruşii ‘ceia…”, îşi încheie bunica mea de 83 de ani cu suflet de copilă şirul acestor negre amintiri. După care zâmbeşte atât de candid, de parcă zâmbetul ei ar putea şterge aceste orori cuibărite acolo într-un sertăraş aparent uitat al sufletului ei pe care i l-am deschis eu din nou provocat de postarea ”tovarăşilor” & ”PR”etini!

Abia aştept să facem împreună un ”memorial” al adevărului istoric şi emoţional de acum 75 de ani cu bunica mea şi - poate - cu bunica, bunicile şi bunicii lor - şi cu alţi zeci şi sute de mii de bunici şi străbunici care au fost acolo... Şi da, e adevărat - ”tavarişci” - faza cu cu ”davai ceas, davai palton” nu e mit! E cumplit de adevărat! La fel şi cea cu băutul vinului din cizmă! Vin luat cu japca, bineînţeles!

Cu o japcă mult mai subtilă - dar inevitabil diabolic de manipulatoare - soldaţii PR-ului rus dau vina pe monstrul de Goebbels pentru a-l glorifica pe diavolul de Stalin la cei 75 de ani de la măreaţa sa realizare! Dar aceşti tovarăşi PRopagandişi nu trebuie să uite că, până la urmă, adevărul va învinge, chit că o va face cu o clipă înainte de apocalipsa aia adevărată, şi nu aia de marketing ”diplomatic”, de duminică, practicat de ei! Başca, va fi strigat de pe acoperişuri! Mai ales că şi-au ratat şansa de a ne minţi frumos, aşa cum îi plăcea şi îi şi ieşea lui Picasso de eram, suntem şi vom fi cu toţii în transă. Dar pe acest subiect şi în tot acest context, noi am cam ieşit din transă. Şi este vorba de purul liber-arbitru estetic şi cultural să-l iubesc la infinit pe Goethe, Hesse şi Rilke, aşa cum îi iubesc la fel de nelimitat pe Dostoievski, Bulgakov sau pe Ilf & Petrov! Pentru că aşa cum a existat, există şi va exista ”poezie după Auschwitz”, aşa a existat, există şi va exista şi proză după Siberia! Aşa cum tovarăşii de la PRopagandambasada înţeleg că există ”comunicate de presă” şi postări după ”Arhipeleagul Gulag”! Milioane de bunici şi străbunici nu l-au citit. L-au trăit...

 

Citește și: