Gandul.info
Ovidiu Iordan
Ovidiu Iordan
2424 vizualizări 10 iul 2018

”Popasurile” lui Donald: Brussels, pentru summit, Londra, Glasgow şi Helsinki! Cu menţiunea specială că în Londra îl vor ”întâmpina” vreo 10.000 de protestatari! Şi un ”Bebe Trump” gonflabil, supra-dimensionat şi încruntat care va survola Piaţa Parlamentului, în timp ce Trump cel în carne şi oase va încerca să-şi savureze ceaiul în compania premierului Theresa May!

Conform (ne)bunului său obicei, preşedintele american a aruncat deja buzduganul pe twitter, unde i-a avertizat deja pe omologii săi din cancelariile vestice asupra faptului că vizita sa europeană nu este absolut deloc una de curtoazie! Ci una de ”strictly business”. ”Military business”, mai exact, referindu-se la summitul NATO! Astfel, un ”tweet” recent al lui Trump a băgat-o probabil deja în şedinţă pe Angela Merkel cu întreg Bundestag-ul, după ce liderul de la Casa Albă a scris că nu i se pare normal ca SUA să cotizeze cu 4% la NATO, iar Germania doar cu 1%! Şi asta în condiţiile în care aceasta din urmă beneficiază mai mult de serviciile de apărare ale organizaţiei decât ţara sa. Inutil de spus că preşedintele-businessman a dat ”cu mantă” şi-n toate celelalte state, restanţiere cu ”taxa de protecţie” către ”Uncle Sam”! Iar, după cum bine ştim, din acest grup select nu face parte şi România, care joacă un foarte important rol geo-strategic şi de apărare în cadrul NATO. Mai ales de când Deveselu a devenit nu doar un brand de ţară, ci şi un sub-brand european şi un mini-brand american!

Or, tot acest triple brand-power nu-l încântă deloc pe intransigentul Putin, rivalul absolut şi – aparent paradoxal - prietenul relativ bun al lui Trump! ”Statele Unite ale Americii dau mult mai mult pentru NATO decât orice alt stat. Acest lucru nu este nici fair, nici acceptabil! Cu toate că şi-au mărit contribuţiile de când am venit eu la preşedinţie, aceste ţări trebuie să facă mult mai mult în acest sens!, a scris Trump pe contul său de twitter şi în secunda următoare un val de ”şoc şi groază” a cuprins întreagă Europă! Mai mult, panica s-a amplificat după declaraţia fostului secretar al Apărării, Leon Panetta, care a spus, citat de independent, că ”mulţi dintre liderii europeni sunt speriaţi de moarte că Trump ar putea retrage trupele din Europa”! Potrivit lui Panetta, aceasta spaimă europeană nu ar fi nejustificată, întrucât s-ar baza deopotrivă pe stilul ”imprevizibil” al preşedintelui şi pe paradigma care l-a călăuzit în campanie, exprimată prin principiul şi sloganul ”America First”!

Şi cum excentricul locatar miliardar de la Casa Albă este notoriu pentru ego-ul la fel de mare cât al său Trump Tower din New York şi cu un profil psihologic devastator de imprevizibil, asemeni unui uragan care se abate asupra Manhattan-ului când ţi-e lumea mai dragă, summit-ul NATO de la Bruxelles din această săptămână se anunţă a fi de-a dreptul hitchcockian! Mai ales că se pare că Old Donald a luat-o din nou la ochi pe ”Angie”, astfel că reîntâlnirea dintre cei doi nu va fi defel asemeni unui rendez-vous nostalgic şi feelingos ca-n faimosul şi atemporalul lied ”Lili Marlene”... Şi, ca şi când situaţia tensionată cu întârzierile de plată la ”întreţinere” pentru ”Blocul” NATO în buzunarul preşedintelui de scară globală n-ar fi fost de ajuns, Mister Donald o s-o mai ia la bani mărunţi pe Frau Angela şi pe alt subiect. Este vorba de relativ recent reizbucnitul conflict comercial între SUA şi EUROPA şi nici aici Trump nu este dispus să facă vreo concesie! Potrivit presigioasei publicaţii germane Die Welt, preşedintele american a criticat aspru excedentul de export al UE precum şi ”marile bariere comerciale” pentru mărfurile din SUA, context în care a adăugat laconic pe jucăria sa favorită, twitter, un singur cuvânt: ”NO”!

Deloc lipsit de interes este faptul că – pentru prima oară după multă vreme – preşedintele american va fi însoţit de a sa superbă First Lady, care l-a lăsat singur cuc, atât la vârful G-7 din Canada din iunie, cât şi la istorica întâlnire de imagine cu alter-ego-ul său întru politică total out-of-the-box, Kim Jong-un! Melania Trump, care s-a refăcut după o operaţie la rinichi, a hotărât să-şi urmeze celebrul soţ cel puţin la Londra! Unde va avea o întâlnire cu Philip May, nimeni altul decât soţul premierului Theresa May, pentru a-şi promova o campanie umanitară dedicată copiiilor! ”Special pentru întâlnirea cu Prima Doamnă, soţul meu şi-a cumpărat un costum nou!”, a declarat vădit încântat premierul britanic zilele trecute.

 Costume noi – de baie, cel mai probabil – îşi va fi cumpărat poate în SUA şi Stormy Daniels! Din banii care i-au cumpărat tăcerea în scandalul sexual de acum mulţi ani, în care fosta starletă-porno a fost – chipurile - implicată cu însuşi soţul Melaniei! Fireşte că Donald a negat, a negat şi a negat! Dar când mămăliga erotică a explodat din nou în presă după ani şi ani, fosta vânzătoare de plăceri de lux a hotărât să încalce această adevărată ”omerta” şi a povestit toate picanteriile de alcov cu atunci mai junele Donald! Dar între timp a intrat pe fir ”mâna dreaptă” a preşedintelui, nimeni altul decât fostul primar al New York-ului, Rudy Giuliani! Rezultatul: de câteva săptămâni, Stormy Daniels e din nou mută ca un peşte! În schimb, justiţia americană are şanse să nu mai fie chiar atât de oarbă ca până acum, ci să tragă puţin cu ochiul, aşa selectiv, după caz! Iar în cazul preşedintelui Trump, toate sunt bune şi la locul lor! Deloc întâmplător, înainte să se lanseze înspre destinaţia Bruxelles, Mister ”POTUS” a avut grijă să-şi pună un om de încredere la Curtea Supremă de Justiţie, şi anume pe Brett Kavanaugh! Astfel, cel mai puternic şi controversat om de pe planetă Donald J. Trump îşi poate lua gândul, măcar pentru o perioadă, de la problemele lui de acasă cu legea şi se poate concentra, liniştit, asupra ”fight-club”-ului său cu Angela Merkel şi cu Europa...

 

Citește și: