Publicat

6

mai

2017

22:27

2451

vizualizări

O Barbie vintage - ambasador la Vatican?

Pe 24 mai, la opt şi jumătate dimineaţa (o întâlnire neobişnuit de matinală), Papa Francisc îl va primi la Vatican pe preşedintele Americii.

O Barbie vintage - ambasador la Vatican?

Pe 24 mai, la opt şi jumătate dimineaţa (o întâlnire neobişnuit de matinală), Papa Francisc îl va primi la Vatican pe preşedintele Americii.

Ar fi fost straniu şi contrar cutumelor stabilite de predecesorii săi ca Donald J. Trump, odată ajuns în Europa, între participarea la summitul G7 de la Taormina şi summitul NATO de la Bruxelles, să nu găsească câteva ore pentru a se întâlni cu Suveranul Pontif. Nu doar fiindcă Papa e unul dintre cei mai puternici lideri ai lumii, ci şi fiindcă – dintre cei 70,6 la sută creştini americani – 20,8 la sută sunt catolici. Nemaivorbind despre faptul că Administraţia de la Washington încearcă să lege cele trei destinaţii - Arabia Saudită, Israel şi Vatican – într-o poveste de succes: preşedintele Statelor Unite cheamă reprezentanţi ai celor trei monoteisme - islamic, iudaic şi creştin - la cooperare în faţa numeroaselor provocări ale începutului de mileniu.

Papa nu e doar un şef de stat, ci şi un arhipăstor, astfel încât divergenţele de opinii cu preşedintele Statelor Unite, des invocate în ultimele zile – migranţii, zidul – nu vor împieta asupra dialogului celor doi. Însă chiar dacă Suveranul Pontif îl va primi fără umbră de resentiment, subiectele nu vor putea fi  ocolite. Lor li se vor adăuga altele – Orientul Mijlociu, Peninsula Coreea, terorismul. Şi fiindcă pe 24 mai se împlinesc doi ani de la enciclica ”Laudatio Si’” (Lăudat să fii), mă gândesc că e posibil să fie abordate, măcar în treacăt, şi spinoasele chestiuni legate de mediu – temă fundamentală a actualului pontificat.

Deocamdată, ambasada Statelor Unite la Sfântul Scaun e condusă de un însărcinat cu afaceri. În zilele care mai rămân până la vizita lui Trump, e posibil şi de dorit să fie numit un ambasador. Numele cel mai vehiculat, din păcate (Arnold Schwarzenegger , catolic şi ecologist, care s-a aflat la un moment dat pe o listă scurtă, iese din discuţie, fiindcă n-a votat cu cine trebuie): Callista Gingrich, a treia soţie a lui Newt Gingrich, fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, fost candidat la preşedinţie în 2012. Pentru susţinerea din campania electorală, Trump ar putea să-l răsplătească şi altfel decât trimiţându-i soţia la Vatican, doar pentru că doamna – o Barbie vintage - cântă în corul catedralei şi suflă iscusit în cornul francez.

Aflat la punctul de subtilă intersecţie a politicii cu religia, postul de ambasador la Vatican  necesită şi alte priceperi. Pe masa Secretariatului de Stat stau marile dosare ale actualităţii şi e nevoie de multă substanţă intelectuală şi experienţă diplomatică să-ţi reprezinţi ţara la cel mai înalt nivel în locul unde se fac şi se desfac multe iţe.  

Speranţa tuturor e că Preşedintele Statelor Unite va intra în Palatul Apostolic nu doar ca să se inspire pentru redecorarea Trump Tower. 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Asta le întrece pe toate! Un senator spune că este prieten cu Kim Jong-Un! Ce cadou incredibil vrea să-i ducă liderului nord-coreean

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info