Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
1883 vizualizări 10 mai 2018

Ei bine, ca Micu al nostru, din film, a păţit şi Iohannis, lasă că el e de vreo două ori mai mare decât Dinică, interpretul personajului.

Pretoriana feminină a lui Dragnea i-a sărit, în spate, preşedintelui, la îndemnul subţire al şefului, cât ai rosti dumneata „curaj” şi „librărie” la un loc.

Viorica Dăncilă, Gabriela Firea, Carmen Dan, Lia Olguţa, şi toate celelalte doamne, i-au explicat frumos lui Iohannis că nu e frumos ce face, anume că le atrăgă atenţia asupra modului în care guvernează, şi că insistenţele dumisale pot genera consecinţe grave asupra siguranţei naţionale…

Greşind impardonabil atunci când a cerut demisia premierului Dăncilă (sincer vorbind, am mai spus-o, dincolo de ironie, figura asta cu demisia prim-ministrului nu intră în atribuţiunile preşedintelui; numirea, însă, da), ba, chiar de două ori, pe tot felul de motive - de la a se fi lăsat aruncată în vâltoarea politicii externe, şi până la a fi scăpat din mână politicile interne -, Iohannis a fost „răstignit” la stâlpul infamiei de trupa „bodyguardelor” lui Dragnea, întrucât, atât de revoltător, le cere femeilor să-şi dea demisiile jos, în public. Ce scandal!

Sigur că în politica românească, la fel ca în orice altă politică, au loc şi femeile. Aflându-ne într-o oarecare civilizaţie, cultură şi emancipare, domniile lor au dreptul să ocupe diverse funcţii, inclusiv pe acelea de primar, ministru, premier şi preşedinte. În aceste condiţii, nu numai că le e permis să hotărască şi să ia decizii – mai bune sau mai rele –, dar chiar li se cere, pentru că din acest motiv au fost alese sau numite pe funcţii.

Iar pentru că „a greşi e omeneşte” şi „numai cine nu munceşte nu greşeşte” – vă mai pot înşira câteva prostioare pe temă -, şi doamnele în discuţie pot greşi.

De aici încolo, un preşedinte de ţară are de ales între a deveni „misogin”, prin implicare - explicându-le că un şir de greşeli de tot felul, unele ridicându-se, evident, la rang de gafe greu de explicat şi digerat, nu produc, în cazul dumnealor, consecinţe care vizează, exclusiv, soarta personală a gafeurului, ci a unei naţii întregi pe termen mediu şi mai lung – sau să nu devină misogin, ci un preşedinte dat pe mute.

Sigur, preşedintelui i se trage această nouă „calitate” chiar de la faptul că n-a vrut să fie perceput ca misogin-cu-repetiţie, respingând-o şi pe Dăncilă după ce o respinsese pe Sevil Shhaideh.

Întrucât, dacă ar fi fost doar puţin-puţin misogin, atât cât îi stă bine unui preşedinte care se respectă, gândindu-se mai mult la ţară decât la liniştea lui, şi refuzând numirea Vioricăi, nu s-ar mai fi trezit, astăzi, intrat în ghearele felinelor.

Pentru că, Iohannis nu e Dragnea. Iohannis e un timp prea serios, prea băţos, n-are mustaţă, nu râde pe sub ea, şi, în general, nici nu prea zâmbeşte. Nu face pariuri cu electoratul, nu e persuasiv, nu promovează femei, decât aşa, una-două, şi, în special blonde. Poate vrei să faci şi tu o glumă cu el, o afacere, o combinaţie. N-ai să vezi. Te trezeşti tăiat pe faţă, după ce te fixează cu privirea aia ca o lamă.

Din toate aceste cauze i s-a spus lui „misoginule”.

Cu Dragnea e cu totul şi cu totul altceva: are stil, are replică, are îndrăzneală, are memorie, ţine minte, e învăluitor, are şarm, are grijă de femei, le bagă în faţă, nu le lasă niciodată singure, indiferent de funcţiile pe care ele, doamnele, le ocupă în stat, în mers sau în partid.

Lui, din cauza asta, nu i se spune „misoginule”, pentru că el se lasă apărat de doamne şi nu le cere demisia decât bărbaţilor care cer demisia femeilor pe care el le ocroteşte public/politic.

Pentru că, din cauza asta, a spus şi ministrul Carmen Dan, după ce şi-a cumpărat o cutie de curaj, din plastilină, de la librărie:

"Ca senator în Parlamentul României, ca membru al Guvernului României, dar şi ca femeie, mă întreb serios dacă preşedintele Iohannis ar fi fost atât de insistent în ceea ce priveşte demisia premierului, dacă acesta ar fi fost posesorul unui Cod Numeric Personal care să înceapă cu 1... Ghinion, domnule preşedinte, dar doamna premier nu va demisiona".

Şi ce simplu era dacă spunea „bărbat”.

Citește și: