Gandul.info
Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
5680 vizualizări 9 iul 2018

Cine spune că Iohannis a greşit, grav, astăzi, nu are stofă de preşedinte de ţară.

Că, dacă tot a aşteptat/citit atât de mult până la luarea deciziei de revocare a şefei DNA, a creat aşteptări, iar acum lumea e dezamăgită.

Că, dacă tot a revocat-o, de ce n-a făcut gestul de la bun-început? Nu mai ţopăia, prezidenţial, aşa, doar de amorul artei.

Că, de ce n-a ieşit el şi a trimis un purtător de cuvânt…

Oameni pricinoşi!

În acest caz, eu cred că Iohannis a jucat cât de bine s-a putut, în funcţie de felul lui de om „elegant”, cum se află - vorba unui userist nemulţumit de prestaţia preşedintelui.

Din prima clipă, post decizie CCR, preşedintele a fost conştient că trebuie să respecte Constituţia (vorba celor din coaliţia majoritară): „că-i place, că nu-i place”.

Eu, astăzi, n-am avut surprize matinale. Am scris aici, de vreo două-trei ori, că „Iohannis va respecta Constituţia, respectând decizia CCR, dar nu imediat”.

A aşteptat o lună, în speranţa că s-o mai întâmpla ceva: cum ar fi o moţiune de cenzură care trece; o influenţă a îngrijorărilor exprimate, la unison, de ambasade; o putere de reverberaţie, până la Bucureşti, a vocii Europei Unite; o revenire în stradă a societăţii civile, ca la începutul lui 2017, societate pe care chiar el a convocat-o, deunăzi, fără succes; o demisie „rezonabilă”, în ultimă instanţă, a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, un act, şi el, cu potenţial de eleganţă

Nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Iar mingea a rămas în terenul Cotroceniului, pentru loviturile de departajare. Chiar acum, când presiunea unei eventuale suspendării aprinsese, deja, ledul roşu de pericol iminent.

Iar suspendarea în sine ar fi fost moft (ba, încă i-ar fi fost pe plac, sporindu-i şansele pentru cel de-al doilea mandat de preşedinte) faţă de tot ce avea să urmeze a i se-ntâmpla, întru totala sa discreditare, a familiei, a părinţilor, demersul fiind deja declanşat (şi nu se ştie cât bagaj de inerţie posedă).

Politica nu e fată mare, iar ca s-o ţii aproape, trebuie să te deprinzi cu apucăturile ei.

În sfârşit, mă gândesc că or fi ajuns până la urechile lui Iohannis câteva filosofii „subtile” din „colecţia Petre Ţuţea”, cum ar fi, de exemplu, asta: „Am stat 13 ani la puşcărie, pentru un popor de idioţi”.

Aşa că s-o fi gândit să stea mai bine la Cotroceni, decât în miasmele desfigurării sale morale.

Iar dincolo de toate astea, dacă Iohannis n-ar fi semnat, astăzi, decretul de revocare, după suspendarea sa, s-ar fi găsit unul care să intre în istorie semnând, chiar el, decretul de revocare, indiferent dacă Tăriceanu s-ar fi ferit de gestul acesta ca dracu' de tămâie.

Apoi, cinevaul-interimar, fie Dragnea, fie Manda, fie altul, ar fi stat la Cotroceni până i-ar fi ajuns pe „masa de lucru” toate legile justiţiei, în păr, inclusiv Codurile, ca să le promulge în doi timpi şi trei mişcări.

Apoi, l-ar fi chemat, iar, pe Iohannis la muncă, ca pe un „Hopa-Mitică, nici nu face, nici nu strică”, i-ar fi dat cheia, sigiliul şi sceptrul, harnaşamentul calului, spada, mantia şi l-ar fi lăsat în faţa şevaletului, cum am văzut eu într-un film, pentru a-l „reda”, eroic, posterităţii, de la care am împrumutat, vorba Regelui Mihai I al României, ţara.

Aşa, rămânând în post şi temporizând istoria, după revocare, poate juca un rol (hai să nu spunem decisiv), în întârzierea punerii în aplicare a legilor ticluite de Comisia Iordache şi votate de Parlamentul României.

Cât o putea.

Despre Laura Codruţa Kovesi ce mai poţi să spui, după 11 ani de mandat, sintetizaţi cu atâta har de acelaşi neasemuit Iordache. Florin Iordache: „A făcut şi bune şi rele, ca orice om. Păcat că nu s-a delimitat de procurorii de la Ploieşti, de la Braşov, de la Oradea…”, mă rog, din toată ţara…  

P.S. Dragnea nu se lasă şi declară că demersul de suspendare continuă (fără argumente constituţionale, doar ca să nu piardă capitalul politic pe care l-ar fi câştigat suspendându-l pe Iohannis, dacă n-ar fi revocat-o pe Kovesi).

Abia acum cred că vor începe, cu adevărat, problemele sale. În România, aproape nimeni nu mai vrea haos şi nesiguranţă. Nici prieteni, nici unii dintre inamici, nici Europa, nici America, nici Africa… 

Citește și: