Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu
4929 vizualizări 8 aug 2018

Cunosc femei care adoră muia. Şi intelectuali care adoră limbile. Ei se numesc "pupincurişti" şi se impart două categorii: cei care recunosc şi cei care nu recunosc.

În cazul prezent din conştiinţa sanatoriului mediatic românesc, singurii care nu recunosc, nici că o iau, nici că o dau, sunt PSD şi intelectualii anti-PSD.

Bunăoară, muia este un complex cultural de natură orientală. În care este considerată o perversiune.

Desigur, în cultura japoneză, cea mai veche existentă, muia nu este un peiorativ. Pur şi simplu, nu există pe lista canoanelor nipone. Acolo nimeni nu strigă: "Muie Yakuza!" Nu se poate vorbi despre un delict de lezmuiestate.

Numai în pârnăile balcanice unisex muia practicată "supt" ameninţarea cuţitului era ceva umilitor. Şi fix asta îşi doreşte "Piaţa" pentru penalul Dragnea: să-l dea jos şi să-i dea sus!

O fi bine, o fi rău!? Numai lada de gunoi a istoriei o poate dovedi.

Pe de altă parte, vulgata înseamnă stadion. Pe stadion şi în stradă s-a dat cea mai multă muie în această ţară. Muia românească e la fel de populară ca un "vaffanculo" macaronar sau un "malakas" grecesc.

Când însă stadionul devine un exemplu de semn al demosului justificativ, atunci avem o psihoză a disperării scăpate de sub autocontrolul gândirii. Citez din fostul şef al Comisiei prezidenţiale de condamnare a comunismului, care zice aşa:

"...Revoluţiile dau glas aşteptărilor vulgului. Sunt, ne place sau nu, vulgare. Estetica lor este una diferită de aceea a vremurilor calme. Vulgaritatea lor este, în adâncimi, una de un maxim, superb rafinament. Depinde de noi să-l preţuim cum se cuvine!" zice ultrasul politolog Vladimir Tismăneanu.

Psihoza urii decontate intelectual a devenit epistemologie oficială. Hermeneutica pulii este "the new orange" la GDS. "Onoare Muii !" este lozinca Revoluţiei Inteligenţei Cool!

Goana după popularitate este marele complex freudian al intelectualităţii române "de dreapta". Muia iese din starea ignobilă de poluţie şi trece în cea mai îndreptăţită revoluţie.

Nevoia organică de "băgareînseamă" şi complexul de popularitate i-au făcut pe distinşii ayatollahi ai minţii să intre în partuza politică a războiului civil româno-român, în care, a da şi a lua muie în luptă dreaptă cu aleşii este preferabil decât să nu se vorbească deloc despre ei. E o formă promiscuă de narcisism. S-a trecut de la Nu-ismul Ionescian la Muismul Mălinbotian.

Noi credem, în genere, că intelectualii sunt înţelepţii cetăţii, cei care propun soluţii şi mediază antagonismele societăţii, formând "think tank"-urile reformei şi ale progresului. Numai că Patapievici vrea să ne înarmăm ca Israelul, Liiceanu ţipă peripatetic la tanti "Slujirea" să-i condamne pe toţi, iar orbitorul Cărtărescu vrea o procuroare a serviciilor secrete drept preşedinte al României. Nu poţi fi cu adevărat un model, dacă o arzi pe înarmare, muie şi dubă.

Mahalua nu mai e "ineptă", nu mai e "gregară", nu mai e "pegră" ca-n 2012, la manifestaţiile anti Băsescu lăsate cu căderea guvernului Boc. Nu se mai tratează cu o indiferenţă mârâită ca pe manifestaţiile anti-exploatării Roşiei Montane. Acum, mahalaua îi răzbună, deci e bună.

În anii '90, când Ion Iliescu şi Piaţa Universităţii erau ca materia şi antimateria sau când Corneliu Coposu era dus cu tab-ul ca să fie salvat de furia populară împotriva "moşierilor", nu era atât de ireductibilă treaba politică cum este azi. Acum, bătălia din România este una de dimensiuni apocaliptice din punct de vedere sociologic.

Este un război simbolic între ţărani asistaţi şi orăşeni pauperizaţi si nerespectaţi, între cei cu Occidentul şi cei cu PSD, între cei care sunt cu Kovesi şi cei care nu sunt cu ea.

Acum, ca într-un ciclu faustic, intelectualii traumatizaţi istoric răspund acelui vestit imeghebist "Moarte Intelectualilor!", din manifestaţiile pro-Iliescu, din anii '90, cu "Muie PSD!" şi "La Puşcărie!"

Poţi spune că, în aceste condiţii, intelectualii noştri sunt altfel? Nu. Sunt parte din peisajul psihotic al întregii unei societăţii. Adică în delir.

 

Citește și: