Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
12758 vizualizări 9 iul 2018

33 de zile de la publicarea motivaţiei i-au trebuit preşedintelui Klaus Iohannis să înţeleagă că trebuie să respecte decizia Curţii Constituţionale. Nejustificat de mult. Îngrijorător de mult.

În răstimpul acestor 33 de zile, primul om în stat a făcut un balet politicianist penibil, motivând că are nevoie de timp ca să citească şi să priceapă. Mitizatul Iohannis, cel de la intrarea în mandat, s-a miticizat, aşa cum m-am temut.

Faptul că n-a avut bunul simţ politic de a-şi comunica personal hotărârea nu denotă decât că asupra onoarei a prevalat calculul electoral meschin. Şi-a trimis purtătorul de cuvânt la înaintare, ca să citească o însăilare de poncife şi sloganuri, sperând că îşi va anestezia cu vorbe multe susţinătorii radicali.Toată lumea şi-a închipuit că, în spatele acestei răs-amânări, există măcar un simulacru de justificare raţională sau un calcul politic elaborat. Nici vorbă. Preşedintele a sperat că şeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care joacă prezidenţiabil, va rupe coaliţia de la putere, îndepărtând spectrul suspendării iminente (acel ”nu are cine să mă suspende” conţinea, probabil, noima acestei gândiri combinatorice). După ce aseară, Tăriceanu a făcut turul televiziunilor cu declaraţia că susţine suspendarea, Iohannis s-a precipitat să înlăture justificarea demersului, semnând decretul de eliberare din funcţie a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

A montat o decizie firească – aceea de a respecta Constituţia, ca unul chemat să vegheze la respectarea ei – într-un şuvoi de vorbe transmis spre debitare purtătorului de cuvânt: România trebuie să rămână un stat de drept (asta spune şi Liviu Dragnea), supremaţia Constituţiei trebuie respectată (ceea ce el însuşi, Preşedintele, într-un târziu, s-a decis să facă), lupta împotriva corupţiei trebuie să continue (cum altfel, într-un stat cu o corupţie endemică?).  ”Democraţie autentică”, ” tradiţiile democratice ale poporului român”, ”idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989” etc. etc. dar nimic despre motivul pentru care a amânat vreme de 33 de zile să ia decizia.  

De ce, temporizând lucrurile şi prezentându-şi temporizarea ca pe o posibilitate de a nu se spune Constituţiei, Preşedintele a ţinut ţara în şah?

De ce n-a îndrăznit astăzi să comunice personal – aşa cum a făcut-o când şi-a anunţat candidatura pentru al doilea mandat – am înţeles: a dorit să se sustragă unui episod de impopularitate.

Îngrijorător e că, privind acum în urmă, spre toate declaraţiile şi deciziile Preşedintelui, sare în ochi profilul unui personaj de mare – cum s-o spun? – lentoare, mereu în urma timpului, care ne costă oportunităţi şi bani, lipsit de viziune, preocupat la Cotroceni de propriul confort (cum a declarat), detaşat de România căreia îi promisese solemn că îi va da strictul necesar pentru a o aşeza în Europa şi în lume: Proiectul de ţară.

Klaus Iohannis nu trebuie să se bucure că a scăpat de suspendare. Aşa cum acţionează, e o pradă uşoară pentru versata majoritate politică. Coaliţia măcar are măcar un ţel, pus cu sârguinţă în aplicare de semi-analfabeţii înşurubaţi în demnităţi-cheie: de a pune România în genunchi.

 

Citește și: