Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1083 vizualizări 10 aug 2018

Aseară, pe Canal 10, cunoscutul jurnalist Zvi Yehezkeli, expert în probleme arabe, repeta cu exasperare acelaşi lucru asupra căruia atrage atenţia de ani de zile: Hamas (sponsorizat militar de iranieni) îşi doreşte un conflict armat şi e, din punct de vedere strategico-tactic, mereu cu un pas înaintea Israelului. Mai mult, orientează încotro vrea jocul de-a şoarecele şi pisica. Opinia lui Yehezkeli a fost susţinută, pe acelaşi post de televiziune, şi de Ehud Barak. Fost premier (1999-2001), fost ministru al Apărării (2007-2013), cel mai medaliat general din Tzahal (armata israeliană), Barak e unul dintre cei mai vehemenţi opozanţi ai premierului Benjamin Netanyahu. În binecunoscutu-i stil caustic, a declarat că ţara are un guvern de dreapta, cu două mâini stângi, “condus” de Hamas.

Cert este că, în această linişte încordată, în Israel, în zilele acestea, se fac încorporări de rezervişti.

În această linişte încordată - care se traduce la nivelul populaţiei israeliene ca o profundă îngrijorare, iar în sferele înalte ale Regelui Bibi e pe cale de a se transforma în coşmar - seninul emisar al preşedintelui Trump, Jason Greenblatt, emite judecăţi de valoare abundând de poncife şi de soluţii complet nerealiste. Toată lumea aştepta măcar la o idee din promisul şi mult-amânatul Plan de pace Trump, de a cărui existenţă încep să mă îndoiesc.

Gazanii, locuitorii ghetoului în aer liber din sudul coastei de est a Mediteranei, se declară presaţi din trei părţi - de Israel, de Hamas şi de Abbas - după cum i-au mărturisit Amirei Hass, într-un reportaj publicat în urmă cu câteva ore în cotidianul “Haaretz”. De ce şi Mahmud Abbas? Pentru că bătrânul şi şubredul (internat de cel puţin trei ori de la începutul anului) lider palestinian cu sediul în Cisiordania, la Ramallah, e un inamic la fel de vehement al conducerii de la Gaza precum Netanyahu, iar sancţiunile economice impuse de Ierusalim sunt cu acceptul, uneori la cererea, lui Abbas. Istoricul conflict dintre cele două partide palestiniene, Fatah şi Hamas, e departe de conciliere.

Impresionat e ce spun gazanii de rând, în capetele cărora se sparg toate - orgoliile politicienilor, rachetele lansate din Israel şi preţul sângeros al rachetelor lansate în Israel de ramura paramilitară a Hamas: “Nu poţi intra în mare din pricina tuturor apelor uzate deversate acolo, însă după-amiaza, oamenii se duc în masă spre plajă. Fug din casele lor fierbinţi, fără curent electric şi aer condiţionat, de multe ori fără apă curentă. Miercuri, israelienii au bombardat portul şi toată lumea s-a împrăştiat panicată”. “O parte a cetăţenilor sprijină şi justifică tot ce face Hamas. Alţii i se opun şi se tem de război. Dar nici unii, nici ceilalţi nu doresc război. Aici, în Deir al-Balah, o tânără mamă gravidă şi fiica ei de un an şi jumătate au fost ucise. N-avem adăposturi, alarme aeriene sau scuturi anti-rachetă. Principala noastră problemă e că trăim într-o eră a ignoranţei, în special tinerii. Ei se sufocă. Cu electricitate doar trei sau patru ore pe zi, fără locuri de muncă, ei stau afară, trăgând dintr-o ţigară sau cerşind un shekel, cât costă o ţigară aici. Nu gândesc. Nu ştiu ce şi cum să gândească”.

Adevăruri înfiorătoare, unele cunoscute de prea multă vreme. Adevăruri care îţi lasă acelaşi gust de disperare pe care ţi-l lasă şoimii în flăcări, care s-au adăugat zmeielor incendiare de fiecare vineri.

Există soluţii? Există, dar nici una nu serveşte interesele politrucilor aflaţi de-o parte şi de alta a zidului.

 

Citește și: