Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
12230 vizualizări 7 aug 2018

Vestea bună e că Gabriel Liiceanu s-a hotărât să-şi scrie opera filosofică. Vestea şi mai bună: începe cu Fenomenologia muiei.

Mai puţin sau deloc dedat stilisticii de stadion, Liiceanu e fascinat de conceptul de muie. Îl prelevează de pe pereţii closetelor, de pe plăcuţe de înmatriculare, din lirica reţelelor de socializare, îl desprinde de pe calcane, îl raşchetează de pe spătarele băncilor din parc, îl scoate din obscuritatea gangurilor, îi pipăie consoana erectă, îi gustă simplitatea eudaimonică, îi ascultă sonorităţile, îi măsoară ambitusul, îi contemplă irizările.

Moţ pe baricade, filosoful prefigurează patetic Revoluţia Muiei. Muia ca raţiune eficientă pentru proiectul aşteptatei răsturnări - paşnice! - a dictaturii pesediste. Muia explică, uneşte şi mobilizează. Muia emană forţă şi viziune. Refulează orgiastic. Transcende contingentul (şi nu mă refer la răcanii încorporaţi în acelaşi an). Vremea programelor politice a trecut. Contraargumentele au căzut în desuetudine. Soluţiile s-au diluat. Cum răsturnăm pesedeul? Umplându-l de muie!

Mărturisesc însă că, pentru victoria cauzei, un mesaj mai intens, mai plin de emoţie, mai convingător mi s-ar părea “Ete pula, Mărioară” (Mărioara ca fiinţă generică, desigur). Adaptat, posedă şi sublimul unei vagi aliteraţii: “Ete pula, PSD!”.

 

Citește și: