Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
4825 vizualizări 31 ian 2019

Am rătăcit zilele acestea în labirintul ideilor lui Elie Wiesel, ”un învăţăcel al ieshivei din Sighet”, cum îi plăcea uneori să se prezinte. De la ”Meditaţiile oblice” ale lui Paritus Chiorul la tăcerile luxuriante ale negustorului de umbre, Simha Întunecatul.

Elie Wiesel e cel care, întors din New York pentru comemorarea unei jumătăţi de veac de la pogromul din Iaşi, simţind încă în jur pulsiuni antisemite, a conchis: ”România este una dintre ţările unde prostia, dacă e suficient de fanatizată, nu a constituit niciodată un obstacol pe drumul demagogiei politice”. Au trecut 28 de ani de atunci, Wiesel s-a stins în urmă cu aproape trei ani, dar fraza încă îmi pâlpâie în minte.

Plecase demult din Sighet când, în copilăria mea treceam zilnic, în drum spre şcoală, prin faţa casei sale, fără să ştiu că într-o bună zi mă voi strădui să mi-o amintesc în detaliu. N-am ştiut atunci că acolo stătuse, aplecat peste poveştile lui Rabbi Nahman, un învăţăcel al ieshivei, cum - la lungă vreme şi la mare distanţă de Sighetul nostru - mă voi apleca şi eu asupra vorbelor ca nişte pietre în râu ale rabinului care îşi îndemna discipolii ca din poveştile lui să facă rugăciuni.

Pe Rabbi Nahman, care vâna greşelile lui Dumnezeu - (”citiţi Cartea Facerii, recunoaşte că S-a înşelat!”) - îl invoca des Wiesel, cu următoarea judecată: ”Lumea se amăgeşte în legătură cu două lucruri. Mai întâi, se amăgeşte crezând că un om mare nu poate comite erori, apoi se amăgeşte crezând că, după comiterea erorii, marele om încetează să mai fie mare”.

 

Citește și: